Din buricul simțurilor
Pastila de după 15 noiembrie 2011Mi s-a spus de foarte multe ori să mă feresc de oamenii neobișnuiți și, ca de obicei nu am ascultat.
Mi s-a spus de foarte multe ori să mă feresc de oamenii neobișnuiți și, ca de obicei nu am ascultat.
Într-un mănunchi de oameni apăsați de veșnicul neajuns al zilei de mîine și de așteptarea
Nici nu ne-au dat bine tuleiele și prindem a ne spoi chipurile netede cu riduri săpate de grijile unei
Dacă stai să fii atent pe stradă la oamenii care trec pe lîngă tine, poți uneori să observi
Se trezește în fiecare dimineață de la ora cinci, indiferent cînd prind găinile a cotcodăci. De
Luni, sînt ca niște nou-născuți, liberi. Dacă nu era criză, îi angaja cu siguranță o companie
Toți copiii din jur mă invidiau. Am avut mereu cele mai frumoase jucării, hăinuțe noi, iar cînd
Îmbătrînește cerneala în călimară și timpul se-ntinde greoi peste un oraș cenușiu și plin
Nu credem în remedii naturiste, dar ne place să ne-nchipuim că bolile de suflet trec de la sine. Cînd
Din bănci, n-am sperat niciodată că putem schimba lumea, dar ni s-a spus că pe umerii noștri stă
– Pentru aceia dintre noi care sînt scriitori… – Aceia dintre noi? Să ridicăm mîna să
Nu am apucat să trăiesc o viață normală. De cînd mă știu, depind de alții pentru a mă face
Stingheră și vlăguită, fără speranță și uitată. Meritele ei sînt mai mult aspru criticate
Cred că totul a început de la Gheorghe, pensionarul de la etajul 3. Cetățean pînă în măduva
Sînt cel mai bun lucru care ni s-a întîmplat în ultimele veacuri, după antibiotice și pîinea
Azi noapte am visat că băgaseră la Carrefour ciocolată cu aromă de iPhone. Și că veneau s-o
Cu cît creștem în vîrstă, cu atît ne cresc și burțile. Era o vreme în care echivalentul era
„Eu unul mi-am facut singur cadou un Z910”. Se referă, desigur, la noul telefon pe care l-a cumpărat
După trei cafele, un pachet de țigări și o grămadă de agitație, din avion lumea pare foarte
Nu i-am văzut niciodată așa porniți unul împotriva celuilalt. Mai deunăzi încercam să mă înțeleg