Dacă baba Dochia ar avea urmași
Pastila de după 7 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Dacă baba Dochia ar avea urmași 0Luni, sînt ca niște nou-născuți, liberi. Dacă nu era criză, îi angaja cu siguranță o companie care face reclamă la scutece sau la seria de creme care-ți fac fața moale „ca fundul unui bebeluș”. Și toți se alintă și se plîng. Îi dor capul, spinarea, ochii, au fumat prea mult, au băut prea multă cola și au golit prea multe bidoane de bere. Au și muncit, să fim sinceri, dar munca nu îi obosește, doar îi înnobilează.
Miercuri încep să prindă colți, ca adolescenții ăia rebeli din telenovele. Ar fugi de-acasă, și-ar da părul cu gel și s-ar zbînțui pe muzică electronică. Dar mulți dintre ei știu și de frică; de aceea se întorc să-și încerce colții unii pe ceilalții, pentru virgule, la spații, sau concordanțe. Ca o haită de lupi, care, în loc să lucreze împreună, se ceartă pentru cine să fugărească singur elefantul, ca la sfîrșit să-mpartă cu zîmbetul pe buze o oaie.
Cum se apropie sfîrșitul săptămînii, de la o vineri, îi apucă o criză existențială. Ce-au făcut cu viața lor pînă atunci? Au ajuns la 40 de ani și-și numără pe degetele de la o mînă realizările. Și, ca orice bărbat cu astfel de probleme, ajung să-și înece amarul pe unde apucă. Unii, într-un exces de zel, nu dorm nopțile și încearcă să facă în 24 de ore ce n-au putut toată săptămîna. Puțini reușesc.
Dar cînd îi vezi cum stau în jurul mesei duminică, zici că-i sfatul bătrînilor acolo. Îndoiți de spinare, cu vederea tulbure și cu mîinile tremurînde se adună-n încăperea de la etajul al doilea dintr-un institut al culturii. Se uită mirați în jur, la alții care debordează duminica de energie, și se năpustesc furioși pe tastaturi, pachete de țigări și PET-uri de tot soiul.
Ei au un ziar de scos. Nu-i nici Times, El Pais sau Dilema veche. Nu răstoarnă guverne, schimbă administrații sau manipulează masele, dar uneori mușcă suficient de tare încît să-i simți. În fiecare săptămînă ei își scutură cojoacele. Și întineresc.
Cătălin HOPULELE









Adaugă un comentariu