Cinci zile de film românesc în luna iunie la Iași

Academia de gardă Niciun comentariu la Cinci zile de film românesc în luna iunie la Iași 181
Cinci zile de film românesc în luna iunie la Iași

În perioada 12-16 iunie 2019, la Iași se va desfășura a X-a ediție a festivalului„Serile Filmului Românesc” (SFR). La un deceniu de la organizarea primei ediții, festivalul îl are ca invitat special pe Florin Piersic, iar în fiecare seară în Piața Unirii vor rula filme în care acesta este protagonist.

Deschiderea festivalului are loc pe data de 12 iunie, la Pleiada Boutique Hotel, de la ora 14.00, unde actorul Florin Piersic va purta un dialog cu presa despre filme, actori și regizori români. Intrarea la acest eveniment este liberă doar în limita locurilor disponibile. Tot atunci, Romfilatelia, companie producătoare de timbre și plicuri, lansează un timbru și un plic special dedicate celei de-a X-a ediții a festivalului. Două dintre noutățile acestei ediții – expoziția fotografică „Reverență- Florin Piersic” și cea aniversară SFR 10, numită„Un deceniu de film românesc la Iași” – vor putea fi văzute la Ateneul Național din Iași tot din prima zi a festivalului.

În următoarele patru zile, spectatorii vor putea întîlni și alți actori sau regizori care vor fi prezenți pentru a discuta cu publicul ieșean pe baza peliculelor incluse în programul de vizionare. Astfel, în a doua zi de festival, pe data de 13 iunie, de la ora 21.30, la Amfiteatrul Palas va rula filmul „Moromeții 2”, iar la final, spectatorii îi vor întîlni pe producătorul Tudor Giurgiu și actorul Toma Cuzin. „Faci sau taci”, unul din filmele românești apărute anul acesta, poate fivizionat vineri, pe data de 14 iunie, de la ora 21.00 la Tiki Village, iar actorii Ana Baniciu, Cristina Visterneanu, Augustin Viziru și regizorul Iura Luncașu vor fi prezenți la eveniment.

„De zece ani, promovăm prin acest festival filmul românesc, fie că vorbim de scurtmetraje sau de lungmetraje. O noutate a acestei ediții este expoziția pe care i-o vom dedica Reginei Maria care va putea fi văzută de ieșeni în Parcul «Ferdinand» și, pe lîngă asta, anul acesta vom avea și cîteva filme în premieră națională, aș putea spune, printre care «Sunset», al lui László Nemes. De asemenea, avem o dezbatere despre monumentele naționale, adică cinematografe, case memoriale și vom afla ce trebuie să facem în aceste cazuri și ce persoane ar trebui să întervină”, a declarat Andrei Giurgia, directorul general al SFR.

Sîmbătă, în penultima zi de festival, la Tiki Village, de la ora 23.00 va avea loc concertul aniversar Damian & Brothers, iar invitațiile care se găsesc la Cafeneaua Piața Unirii, Tiki Bistro șiTiki Village permit accesul atît la concert, cît și la filmul „Pup-o, mă” și costă 50 de lei.
Cea de-a IX-a ediție a SFR din 2018 a fost dedicată actorului Victor Rebengiuc, iar la deschidere, în Piața Unirii, au participat peste 800 de spectatori.

de Diana NECHITA
Sursa foto:
stirilevivafm.ro

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top