Generația cu mîța-n sac

Dacă stai să fii atent pe stradă la oa­­menii care trec pe lîngă tine, poți u­ne­ori să observi că moșnegii, așa co­co­șați și cu sănătatea mofturoasă, sînt mai vioi, re­pezi și activi ca mulți din­tre cei ti­neri, care stau apatici și-și fumează ți­gă­­rile, oftează la zece se­cunde de sem­a­for de parcă cine știe ce povară îi a­pa­să sau se lovesc ab­sent unii de ceilalți în mers.

Asta e, sîntem generația leneșă, a ce­­lor care se trezesc la unu’ la prînz și se plîng toată ziua că-s obosiți, ca­re ni­ciodată n-au timp de chestii im­por­tante deși nu fac nimic de fapt, care-s blazați de la 17 ani în sus. Și as­ta, bineînțeles, pentru că mulți dintre noi s-au născut cu totul la în­de­mî­nă. Ne plîngem atunci cînd pică In­ter­netul pentru 20 de mi­nute, chiar dacă acum 20 de ani îți trebuiau vreo 20 de zile să trimiți o scri­soare de-aici și pînă la Timișoara, dacă n-aveai telefon. Și cum să nu fim mai leneși cînd acum, după cîteva cuvinte (fie ele și scrise greșit) într-un motor de că­utare și un click găsim ce altora le lua ore sau zile de căutat prin cărți și bibli­oteci.

Acum, aș fi ipocrit să condamn e­vo­­luția tehnologiei, mai ales că scriu tex­tul ăsta la un laptop, stînd întins în pat și nu cocoșat la birou, scrijelind pe­reții u­nei călimări de Pelikan pentru cîțiva stropi de cerneală și în­cer­cînd să țin lu­mî­narea aprinsă, că nu mai am chibrituri. Spun doar că un lu­cru, oricît de bun, are și dezavan­ta­je­­le lui. Și că tehnologia, oricît de miș­to ar fi să tragem filme cu 5MB pe secundă și să vorbim cu trei oa­meni simultan fără ca ei să știe, ne-a cam lenevit. Și acum nu știu dacă o­mul viitorului are un ochi bionic și mi­crocip de citire rapidă implantat în creier sau doar burtă și co­coașă.

Ioan STOLERU