Bucură-te de liniște
Pastila de după 7 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Bucură-te de liniște 0Se trezește în fiecare dimineață de la ora cinci, indiferent cînd prind găinile a cotcodăci. De cînd lucra în Mina de fier din Ghelari, pînă și-a trimis toți cei trei copii pe la școli la Iași, s-a trezit de dimineață. Dă drumul la radio, în surdină, ca să nu trezească femeia, care îi simțit mereu fiecare pas, și îl urmează icnind în bucătăria de vară. Așa e cu numele, că acolo stau și iarna, unde bătrîna se trezea în zori, cînd aveau vacă, și fierbea știuleți de porumb. La șase ascultă imnul și încep știrile pe România Actualități.
Se-aude din bucătărie, așa că de cele mai multe ori lasă ușa deschisă. Mănîncă repede, cu mîna, și își toarnă un rachiu din budanele de anul ăsta. Bătrînii nu prea vorbesc între ei. El mai scapă cîteodată o vorbă despre unul care a mai murit prin sat, iar ea oftează și îngînă fără să-l privească ceva de clopotele care s-au mai auzit bătînd. Mai doarme două ore după masă, iepurește, fără să-și miște trupul din aceeași poziție, respirînd tărăgănat.
Un singur lucru m-a frapat întotdeuna la bunicul meu. De cînd îmi pot aminti, pe la ora șapte seara, își scoate scaunul de lemn cu spătar în fața bucătăriei de vară și se pierde cu privirea în orizontul de după tabla casei lui Cojocaru. Tace așa mai bine de vreo oră, și mai scapă inert cîte un „Mda…” horcăit.
Cînd era tînăr nu-i păsa de nimic, se bătea la nunți, juca fotbal și n-a început să simtă că moare cîte puțin în fiecare zi decît în ziua cînd și-au vîndut animalele și nu l-au mai dus picioarele mai departe de aprozarul lui Obrijan.
În tot timpul ăsta, odată nu demult, era la cîmp, cînd avea ogoarele întregi, smulgea cîte-o buruiană și arunca o sudalmă vreunui netrebnic care-i fura din păpușoi. „Iaca nu mai pot. Eu am fost miner… da’ la ce bun ?”. La opt începe Jurnalul și bagă scaunul ‘napoi în casă.
Alexandra PANAETE









Adaugă un comentariu