Dormitor sub tulpina străzii
Pastila de după 12 noiembrie 2012Parcă s-a născut pe palma aceea de stradă. Și nici acolo dacă ar fi fost zămislit nu ar sta așa
Parcă s-a născut pe palma aceea de stradă. Și nici acolo dacă ar fi fost zămislit nu ar sta așa
S-a înrădăcinat în felul în care trăim ideea că abia după ce pierdem un lucru ne gîndim și
Sîntem vanitoși prin natura noastră. Credem că acel concurs biologic asistat de-o intervenție divină
L-am croit dintr-o cîrpă albastră ca o dimineață cu ceață groasă și grea. I-am cusut un tiv
Hainele îi sînt sfîșiate pentru a treia oară anul ăsta și așa zdrențuit și supărat își deplînge
Beznă de smoală. Întuneric din păcură se revărsa deasupra haosului de la începuturi, iar materia
S-a născut să fie regină. Imperfecțiunile pe care le avea știa să le stăpînească,
Puii de om nu mai au loc acum pe Pămîntul ars de-un Soare viclean și ros de-o sete istovitoare.
Cînd vine vorba de viață, de moarte și de fotbal ne prefacem instantaneu în niște enciclopedii
Îi urîm pe oamenii care se bagă cu nasul în borșul nostru. Îi urîm profund, cu un dispreț al
Am avut dintotdeauna o prietenie dubioasă cu sfetnicii. Ori mi-a fost mie greu cu ei ori lor cu mine.
Peisajul e unul dezolant, pietriș, nisip și buruieni crescute printre pietre încălzite de un
Ar fi bine să alegi cărarea pietruită, nu te aventura pe drumuri despre care nu știi unde te duc.
Cînd eram încă în generală puține erau duminicile în care nu mergeam la biserică. Ajungeam
La fel ca toate lucrurile cărora le-au trecut tinerețile, părinții noștri se uită îngăduitor
Tata e de-un optimism bolnav. Cînd are chef e și naiv, numai să nu-l calci pe buletin. Să nu-i spui
Am fost acuzați de atîtea ori că sîntem proști încît am început să o credem. Adevărul este
Și acum îmi amintesc cînd tata a venit la braț cu un Terminator, plin de zăpadă pe cutie, iar cele
Destinul omului nu depinde de timp, depinde de om. Tata astăzi e adolescent. Pentru că nu se înțelege
Are pielea lucioasă și sclipește sub razele soarelui care cad pentru prima dată pe ea. Picioarele