Oglindă, oglinjoară

Pastila de după Niciun comentariu la Oglindă, oglinjoară 0

Sîntem vanitoși prin natura noastră. Credem că acel concurs biologic asistat de-o intervenție divină ce ne-a adus în vîrful lanțului trofic ne dă drep­tul să credem că nu putem lăsa nimic la întîmplare și că trebuie să mo­de­lăm noi totul.

Că, după principiul scrierilor bi­bli­ce, totul trebuie să fie după chipul și a­semănarea noastră. Iar dacă asta nu se poate, măcar să fie după voia noastră. De aceea ne-am colorat lumea prin vo­ința de a schimba. Și singura cons­e­cin­­ță la care ne-am gîndit a fost a­ce­ea că am fi putut schimba totul altfel, în ce­va mai frumos. Am ras păduri în­tregi pentru interioare de lemn lucios și pîr­tii de schi, și pe locul arborilor fal­nici ne-am construit case cu turle pî­nă la cer. Am împins oceanul înapoi ca să re­cuperăm solul mănos pe care acesta își lungea valurile și l-am curățat, ori­­cînd am vrut, de creaturi ca să ne um­­plem magaziile de provizii. Am că­u­tat mereu să stîrnim alizeele ca să ne ma­cine porumbul și grîul într-o făină fi­nă ca nisipiul. Am oprit cursurile rî­u­ri­lor și le-am aruncat apa-n amonte pentru a ne putea aprinde, seara, becurile în ca­să.

Am luat fără să ne uităm de unde și nu ne-am așteptat să ceară nimeni n­i­mic înapoi. Niciodată. Că doar sîn­tem creaturile alfa și pentru noi omega se-ntîmplă numai cînd avem chef. Asta însă pînă cînd simțim că pămîntul ni se zvîrcolește sub picioare, că-și var­să lava topită peste casele noastre mai fra­gile decît ne-așteptam. Pînă cînd o­cea­nul își aruncă nesătul valurile de par­că ar vrea să ne-nghită și vînturile nă­praz­nice ne biciuesc din toate părțile țe­sînd prăpădul în urma lor.

Atunci ne-ntoarcem spășiți la o­glinda vanității noastre și îi culegem, în­frînți, bucățile sparte. Cum am fă­cu­t-o și pentru Katrina, Irene sau San­dy.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top