Cum se conjugă impersonalul

Ar fi bine să alegi cărarea pietruită, nu te aventura pe drumuri despre care nu știi unde te duc. Mergi tot înainte, nu te uita înapoi și nu rîvni la apusuri de soare și cer senin. N-ai timp, nici acum și nici cînd vei rememora ceasurile pierdute în reverii primăvăratice. Nu e vreme, știi doar.

Nu visa cu ochii deschiși, cînd vei privi în jur totul ți se va părea mai lipsit de culoare. Știi asta, dar nu te poți opri, nu vrei. Busola conștiinței tale îți indică nordul, dar pașii te îndreaptă spre sud, controlează-te. Cîndva ți s-a spus să îți urmezi visele, dar dacă ele se află la celălalt pol al compasului, ce ar trebui să faci?

Mergi, nu fugi, oprește-te din cînd în cînd să auzi ecoul lumii, să simți atingerea soarelui și să aduni picăturile de rouă cu privirea. Să cuprinzi oceanul dintr-o răsuflare și să pictezi cu gîn­du­ri­le stelele cerului tău. Apa e rece, nu-i nimic, îmbrățișeaz-o cu forță și învață să dansezi printre valuri, privindu-le în ochi. Fii atent la rechini, nimeni nu îți va da un colac de salvare, nici măcar nu îți va întinde mîna să te urci în bar­ca lui.

Privește în oglinda ta și a celorlalți cu ochi de vultur și cu judecată lucidă. Nu te lăsa fermecat de rama poleită cu aur, brăzdată de bucle alambicate și lu­cioa­se. Se poate sparge în mii de cio­buri și fiecare poate reflecta altă imagi­ne. Nu vrei să te uiți pentru că intuiești ce vei vedea, ți s-a spus că așa va fi, că așa a fost dintotdeauna. Te întrebi ce înseamnă „mereu”, de cînd și pînă cînd durează acest dintotdeauna.

Ar fi bine să bei cafeaua cu mai puțin zahăr, să faci mai des plimbări, să res­pecți orele de somn sau să citești cărți. Nu ai timp, nu ai ore și nici mă­car secunde. Așa zic toți, e o paradig­mă știută de oricine, chiar și de tine. Ți-ai învățat lecția, nu trebuie să pierzi vremea căci minutele se sparg în clipe și nu poți recupera nici o frîntură. Așa ai auzit tu cîndva, nu mai știi unde sau de la cine, dar e un sfat bun.

E de preferat să ai mereu o um­bre­lă la tine, nu știi cînd plouă, toamna e im­previzibilă. O colegă a răcit, dar da­că bea ceai cu miere de albine și zeamă de lămîe îi trece, așa ți-a spus și ție ve­ci­na cînd ai zăcut o săptămînă la pat. Dar ți-a trecut. Ar fi momentul să îți schimbi garderoba, nu se mai poartă epoleții și nici geaca de blugi asortată la jeanși, le-a trecut vremea.

„A trebui” e impersonal, același pen­tru toți. Știi doar.

Cătălina DOBROVICEANU