Tata trebuia să fie gamer

Și acum îmi amintesc cînd tata a venit la braț cu un Terminator, plin de zăpadă pe cutie, iar cele 10 minute în care am așteptat ca platforma să atingă „temperatura camerei” parcă au durat o eternitate. Jucam Mario pe rînd, de la mic la mare, fiecare „cu viața lui”, în­să nici eu nici Daniel nu am reușit vreo­dată să-l ținem pe instalatorul mus­tă­cios departe de pericole la fel de mult precum reușea tata.

Se ferea de toți „huliga­nii” și masacra fiecare dragon cu le­je­ritate, de parcă el ar fi făcut jocul.

Mai tîrziu cînd a apărut calculato­rul și avea chef „de împușcat”, intra în­tr-un Medal of Honor sau Call of duty, se furișa în sînul taberei inamice fără să conteze dacă misiunea îi cerea doar să fure niște documente, și umplea de gloan­țe toate creaturile pixelate ce în­drăz­neau să miște. Degeaba am încercat împreună cu fratele meu să-l în­vă­țăm să meargă pe WASD, că el tot săgețile folosea, iar noi ne amuzam teribil cînd stătea și un minut pînă ce găsea o anumită tasta, sau cînd încerca să se miște cu tot cu scaun, pentru a pîndi inamicii ascunși după colțuri, avînd un creion uitat după urche.

Acum, dacă prin vreo nu-știu-ce ciu­dățenie s-ar întîmpla ca tata să aibă ia­răși 20 de ani, sînt sigur că ar fi cu a­ce­lași creion după ureche, însă în loc să no­teze liste cu robinete, țevi, conectori și al­te drăcovenii ale instalatorilor, ar avea ca­iete pline cu schițe in­gi­ne­rești. Spre de­osebire de mine, ar fi prezent la timp la toate cursurile, ar cumpăra de fi­e­ca­re da­tă bilet la tramvai, și s-ar pune bine cu fiecare portar. Nici de jo­curi n-ar fi ui­tat. Nu de alta, dar am auzit că anul ăsta la eSports (Electronic sports), fondul premiilor a fost de trei milioane de dolari. Păcat. Ar fi fost un plan bun în caz că treaba cu ingineria n-ar fi mers.

Iulian BÎRZOI