Manifestul celor necurați

Am fost acuzați de atîtea ori că sîn­tem proști încît am început să o credem. Adevărul este însă că sîntem moi și slabi. Mișcarea studențească din Ro­mâ­­nia se rezumă astăzi doar la aderarea la or­ganizații fără nici cea mai mică di­rec­ție. Proiecte, strîngeri de fonduri, ba­luri, petreceri, toate bune, frumoase, poa­te și utile sau cu siguranță caritabile. În­să, din punct de vedere al impactului a­supra societății în care trăim, activi­tă­ți­le acestor asociații, ligi și ONG-uri sînt, din păcate, degeaba. Iar cele ca­re mai mișcă sînt mînate din spate de ațe po­litice atît de încîlcite încît ni se pa­re normal felul în care liderii marilor or­ganizații studențești naționale a­jung să fie înrolați în partide politice din mo­mentul în care își agață diplo­mele-n cui.

Dar a fost o vreme, a studenției pă­rinților noștri, cînd aceștia, membrii de partid sau nu, șoimi ai patriei sau pioneri, își aruncau adidașii cu șiretu­ri­le încîlcite pe copacii din campu­suri pentru a protesta. O vreme în ca­re a­ceș­tia ieșeau în stradă nu doar pentru drep­turile lor, nu pentru burse, locuri bu­ge­tate sau apă caldă în cămine, ci pentru drepturile tuturor românilor. Iar o altă ge­nerație de studenți, ceva mai tî­nă­ră, a murit în piața publică pentru ca noi astăzi să pictăm trotuare cu creta pentru a promova lupta împotriva încălzirii globale. Sau să trimitem zece mii de o­rigami în Japonia pentru a-i consola pe oamenii care au pierdut totul în ur­ma unui tsunami.

Cu o zestre atît de încărcată în spi­nare, nu putem decît să ne resemnăm cu gîndul că da, sîntem slabi, foarte slabi. În toată globalizarea care ne în­conjoară sîntem mai preocupați să ple­căm cu primul tren Erasmus, să fa­cem schimburi interculturale, decît să stăm acasă și să încercăm să ne-apărăm cul­tu­ra și valorile pentru care alții s-au zbă­tut. Mi-ar plăcea să cred că dacă în lo­cul nostru, astăzi, ar fi părinții noștri, nu s-ar lăsa supți de vîltoarea In­ter­ne­tului, nu li s-ar lipi degetele de ta­ble­te, nu s-ar rătăci prin Europa și ar lupta pen­tru ca studențimea să vorbească, din nou, în numele celor vitregiți și ne­drep­tățiți în țara aceasta.

Cătălin HOPULELE