Don Juanul Operei ieșene vine din Quebec
Povești fără timbru 5 aprilie 2015E tînăr și vocea, ambițiile și acel curaj de care a dat dovadă hotărîndu-se să plece de acasă,
E tînăr și vocea, ambițiile și acel curaj de care a dat dovadă hotărîndu-se să plece de acasă,
Orașele Santiago de Compostela din Spania și Iași se află la o distanță de aproximativ
Sub influența muzicii hipnotice a teatrului „Satori”, ghidînd marionetele prin teatrul „Der Golem”,
În zilele aglomerate sau ploioase din timpul săptămînii, viața de părinte este una de două ori
În fiecare an, la Balul mascat organizat de Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI), ajung
În stînga și-n dreapta, încă de la intrare, blitz-ul aparatului de fotografiat luminează fețele
Cine s-a gîndit vreodată că dușmanul lui Batman, Joker, va păși pe covorul roșu din Iași? Personajul
La „Parada măștilor”, personajele de poveste, din desene animate sau din filmele horror s-au
Pînă nu de mult, vizavi de Hotelul Europa era sediul Universității „Petre Andrei” din Iași,
Inima lor, o bucată de Dumnezeu în pieptul fiecăruia, e o jucărie stricată. De cele mai multe ori
La marginea Iașului, Bahluiul taie-n pămînt, despărțind parcă două lumi. Pe un mal stau înghesuite
De cum intri în orașul Buhuși și întrebi de fabrica de stofe, oamenii răspund trăgîndu-și colțurile
Ferit să fii, ca jurnalist, să te rătăcești corespondent în jungla de betoane a instituțiilor
Ana și Andrei s-au cunoscut în cămin, iar cînd Ana a încheiat cursurile celui de-al doilea an la
În spatele studiilor despre cît de bogată în petrol este țara noastră și a multor proiecte de
Într-o casă pe un vîrf de deal, urcînd treptele de lemn, o fată cu părul șaten, ars puțin de
Printre cursurile și laboratoarele de la facultate, studentele-mame au optat pentru un alt curs, unul
Pe peretele camerei de cămin, un robot pare gata de luptă. Cu armura de metal desenată în nuanțe
Un copil în perioada studenției poate fi mană cerească sau cel puțin așa mă lasă să înțeleg
Printre clădirile T20 și T21 ale complexului „Tudor Vladimirescu”, răsună glasuri de copii,