Petrolul din Zemeș – aur negru sau piatră de mormînt?

În spatele studiilor despre cît de bogată în petrol este țara noastră și a multor proiecte de viitor bazate pe acest zăcămînt stau înecate sau acoperite de praful utilajelor poveștile. Oamenii din comuna Zemeș, județul Bacău, se trezesc dimineața, în loc de ciripituri, cu sunetul sondelor, însă aceasta este ultima problemă a lor. Unii stau cu frica că s-ar putea ca locuințele să le sară în aer, așa cum a fost cazul familiei Stîrpariu din 2010, alții se plîng că apa din fîntîni e plină de sulf. Zona comunei este înconjurată de munți ca de gardieni, agricultura oricum nu este o ramură prea importantă, însă multe dintre grădini sînt afectate de zăcăminte. Mai mult de jumătate din locuitorii comunei erau angajați Petrom, însă după tehnologizare, „esența mișcării” le-a arătat ce înseamnă să fii șomer.

Zona Moineștiului este plină de istoria licorii negre. Prima son­dă din România a scotocit pămîntul aici, iar părinții rafinăriei din Plo­iești au apărut în 1840 la Lucăcești. În secolul al XIX-lea a fost înfiinţat Grupul Industrial pentru foraj şi extracţia ţiţeiului, transformat apoi în Combinatul Petrolului Moineşti. Apoi, după 1990 totul a fost trecut sub tutela Petrom care a trecut la uti­laje moderne și totul a fost reorganizat, privatizîndu-se în 2004, cînd a fost cumpărat de grupul aus­triac OMV.

De o parte și de alta a drumului din comuna Zemeș, sondele sco­tocesc adînc în mădularele pămîn­tu­lui după țiței. Unele se mișcă zi și noapte ca niște cai apăsați de gre­u­tăți, iar altele, mai puține la nu­măr, au înțepenit parcă de frică să nu îm­prăștie zăpada care tocmai s-a așternut pe ele. În jurul lor, pete mici de petrol îneacă fulgii proas­peți. La fel de negre ca zăcămîntul sînt ofurile sătenilor care poves­tesc apăsați că nu au niciun beneficiu de pe urma exploatărilor care se fac de aproape un secol. Cel mai vocal dintre aceștia este Mihai Rotilă, ca­re se judecă de aproape 15 ani cu fir­mele de exploatare a petrolului din zonă. Bărbatul trecut de 50 de ani dă zăpada din fața porții cu lo­pa­ta, pe care o folosește ca să mă apere de cei trei cîini. Cel mai ma­re, de ciudă că nu i-am oferit atenție, începe să scormonească cu botul în zăpadă și să strănute zgomotos. Pe masa din camera îngustă ce te în­tîm­pină la intrare sînt hîrtii și acte, iar de pe rafturi, coperțile colorate ale volumelor de „Drept civil” și „Drept penal” îți fură privirea. Mi­hai a vrut să fie pregătit, să știe exact care îi sînt drepturile atunci cînd se înfățișează instanțelor.

Sulful din fîntînă

Mihai Rotilă a moștenit de la bunica sa aproape 3.000 mp de te­ren, despre care acesta susține că au intrat în posesia statului în pe­rioa­da comunistă, însă nu are niciun act de expropiere. Acesta po­ves­tește că firma ce exploata pe­tro­lul în Zemeș în anii ’50 a început să foreze pămîntul bunicii sale fără a fi proprietari pe pămînt. „În anii ’50 a fost montată o schelă de ex­tracție și au făcut un laborator de noroi pe pămîntul meu. Nu aveau drept de proprietate cum nici a­cum nu au”, susține bărbatul. Încearcă să facă ochii mari, dar îl împiedică pleopa leneșă ce îi acoperă ju­mă­ta­te din ochiul stîng. Spune că apa din fîntînă miroase a sulf, iar din cau­za zăcămintelor nu îi cresc bine nici legumele pe care le plantează în grădină. Mihai spune că oamenii din Zemeș plătesc gaze la preț de importator în loc să plătească la preț de producător, dînd vina ob­se­siv pe cei de la Petrom, compania responsabilă acum cu exploa­ta­rea gazelor în zona comunei.

Du­pă ce a crezut că nu își poa­te găsi dreptatea în instanță, bărba­tul a făcut și o plângere la DNA îm­po­tri­va companiei, însă spune că nici aceștia nu au reușit să îi rezolve pro­blemele. Astăzi, frica de ex­plo­zie stă deasupra sa ca o ghilotină, iar cînd povestește despre cazul din 2010, atunci cînd o locuință a sărit în aer din cauza acumulării ema­na­țiilor de gaze din sol ce s-au aprins de la o sobă, gesticulează furios. „Nici pînă astăzi nu s-a putut do­vedi cine a fost vinovat și nici mă­car despăgubiri nu au primit săracii oa­meni, unde mai punem că unul dintre copii e ars pe față și pe mîini”, crede Mihai Rotilă și își face sem­ne imaginare pe mîini ca să arate cît de gravă e situația tînărului.

Este supărat pînă și pe muncitorii firmei care exploata resursele din Zemeș înaintea privatizării Pe­trom-ului, despre care spune că „au furat tot ce a fost de furat”, de la gazolină și motorină pînă la fierul de la stațiile de lucru închise. „Fac iar plîngere penală și îți spun de pe acum că se va clasa cauza”, spune bărbatul cu convingere. Mărturiseș­te că are de gînd să facă grevă fis­cală împotriva statului și dorește să se ducă într-un azil din străinătate unde speră să fie tratat omenește.

Vecinii știu și ei că Mihai Rotilă nu va renunța ușor la plîngerile îm­potriva companiei. Mai ales că în 2009 primăria și-a schimbat sediul, deoarece clădirea se afla pe pă­mîn­tul bărbatului, pămînt pe care îl voia cu orice preț și l-a obținut în instanță. Tot pe proprietatea lui se află și Căminul Cultural, în care de mai bine de opt ani nu se mai or­ga­nizează niciun eveniment, din cauza litigiului care se judecă dintre el și administrația locală. Cînd l-am întrebat pe bătrîn de acestă clădire, mi-a răspuns răspicat că va dispărea la fel ca fostul sediu al primăriei.

Invazie de sonde fantomă

Mihai Rotilă nu este singurul din Zemeș care susține că problema actelor de proprietate ale tere­nu­rilor pe care sînt sondele este una delicată. Consilierul local Romeo Dârlău spune cu gravitate în voce că „s-a făcut totul în mod abuziv”. Bărbatul se află și el pe lista celor evacuați din cauza emanațiilor de gaze. Susține că sondele sînt am­pla­sate sub distanța regulamen­ta­ră de 50 de metri, așa cum este speci­fi­cat în normele PSI. „Am primit o ul­ti­mă adresă pe care am făcut-o la ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale). În aceasta se confirmă faptul că Petrom-ul, ală­turi de o altă firmă care se ocupă de exploatare, are în concesiune zona respectivă, deși în procesele noastre cu ei în instanță nu au vrut să recunoască”, spune consilierul lo­cal. Vorbele lui Mihai Rotilă reies și din gura consilierului, de parcă ar fi o poezie învățată pe de rost. Spune că sînt lăsați în voia sorții și, nervos pe situația în care se află, începe să bănuiască, ca și cum ar bîjbîi pe întuneric în căutarea în­tre­rupătorului. „Pe noi nimeni nu vrea să ne ajute, nici măcar presa. Eu mă lupt de doi ani cu dever­să­ri­le de petrol, de apă sărată din mar­ginea Tazlăului, dar niciun răs­puns. Vine frumos Garda de Mediu, mă­nîncă o friptură și gata. Noi am ră­mas pe drumuri.”

Hai cu sacul

Dealurile par că adună toată lumina soarelui pe drumul alb ce șerpuiește paralel cu rîul, ca să arate cît este de neted. Infras­truc­tura era la pămînt pînă anul trecut, cînd OMV Petrom a dat aproximativ 800.000 de lei pentru repararea drumurilor. În stația spre Moi­nești, cîțiva bărbați vorbesc recunos­că­tori despre acest lucru. Numai unul din­tre ei susține sus și tare că „din pe­trol s-a furat”. Din poveștile lor, pare că Petrom-ul, înainte de privatizare, era ca o piață mare din care fiecare lua ce și cît avea ne­vo­ie fără să plătească. Andrei Neagu a lucrat mai bine de 20 de ani și își mai făcea și el „plinul” uneori de la locul de muncă. Este scund, iar pălăria cu cozoroc îi ferește ochii al­baștri de razele obraznice, la care mai privește uneori cînd se spri­ji­nă în lopată. A terminat de dat zăpada din fața casei și se retrage în casă la o cană de vin fiert. Spune cu un zîmbet agățat în colțul gurii că și el mai lua un PET de doi litri de gazolină din cînd în cînd pentru mașina veche pe care o avea. Mai lua și motorină pentru foc. „Șe­fii de depozit luau mai mult, unii chiar cu cisternele”, spune însă aces­ta dînd din cap la fel ca sondele pe care le-a supravegheat ca operator de parc.

Vremurile s-au schimbat, Pe­trom-ul s-a privatizat în 2004 cînd a fost cumpărat de OMV și acum nu își mai permite nimeni să ia nici măcar o picătură. De atunci s-au ivit o mulțime de probleme. Mulți din­tre salariați au fost dați afară, doar cîțiva dintre ei reușind după cîțiva ani să se angajeze înapoi.

De la 3.000 de angajați din Zemeș, la 800

Unul dintre salariații care nu a fost dat afară în momentul priva­ti­ză­rii este Gheorghe Rotaru. Acesta lucrează din 1982 „în petrol”, așa cum s-a încetățenit printre oa­meni, iar peste doi – trei ani vrea să iasă la pensie. S-a angajat la 17 ani, apoi a întrerupt ca să facă armata. I-au plăcut tancurile, însă mai atras a fost de sonde, iar ca dovadă stă tro­feul de sondor locul întîi pe țară. Chemarea aurului negru au avut-o toți din familia lui, atît tatăl, cît și soția și frații. Spune că țițeiul din părțile acestea este cel mai bun și mai ușor de rafinat. Muncea la Chi­lii Toporul, o zonă de exploatare, dar cînd a început tehnologizarea și lucrurile au mers mai prost, a preferat să vină undeva mai aproa­pe de casă și să se țină la distanță de complicații. Așa că s-a transferat la Parcul automat 614 care este pes­te drum de casa lui. Și el a primit „oferte” pentru a renunța la post, însă nu le-a acceptat. Acum, mași­nă­riile aduse fac ce făceau înainte zece oameni. Povestește că pe vremuri lucrau peste 3.000 de oameni din Zemeș la Petrom, iar acum dacă au mai rămas 800. „Diminea­ța cînd plecam la muncă se umplea un autobuz numai cu oamenii de pe strada mea”, spune bărbatul cu mustață albă. Se oprește și îl strigă pe Ciorăpel, un bichon negru cu lăbuțe albe.

***

Munții ce împrejmuiesc comuna Zemeș sînt crestați de sonde și brazi deopotrivă. Locuitorii s-au obișnuit cu ele de parcă sînt acolo de veacuri, iar scîrțîitul lor greoi a devenit tradiție. Unii încearcă să scape de ele sau să tragă în spe­ranța că vor obține ceva profit de pe urma firmelor de exploatări. Al­ții se mulțumesc să spună mai de­parte povești trăite sau auzite, ce se răspîndesc ca legendele. Un lu­cru e sigur însă, petrolul din zonă și-a pus amprenta vîscoasă peste vieți și locuri și nu va fi șters la prima ploaie.