Cadoul dinaintea sesiunii zîmbește

Un copil în perioada studenției poa­te fi mană cerească sau cel pu­țin așa mă lasă să înțeleg familia Ne­gru, încă de la primii pași pe care îi fac în camera lor din căminul C 11. Gior­gia­na stă pe pat și o leagănă pe Ius­ti­na, în speranța că o va adormi. Însă cum aude ușa, minunea de nouă luni ri­di­că ochii albaștri spre mine și zîm­beș­te cu toată forța. Și asta e acțiunea ca­re o caracterizează cel mai bine. „Rî­dem mai mult de cînd o avem pe Ius­tina”, îmi mărturisește mămica blon­dă. Ea este masterandă la Facul­ta­tea de Chimie în anul al doilea, iar so­țul ei, Octavian, este în ultimul an de mas­ter la Teologie. Giorgiana spu­ne că datorită fetiței au scăpat de mo­no­tonia șirului acasă – facultate, iar o­dată cu apariția ei pe lume, a că­pă­tat o altă perspectivă asupra celor din jur. „Nu mai poți fi la fel după ce ai un copil, nu te mai gîndești la tine. Am devenit mai sensibilă, empatizez altfel cu oamenii”, iar ochii albaștri se în­moaie în spatele lentilelor de sticlă.

Căminul, opțiune convenabilă

Este prima dată cînd tinerii s-au hotărît să își petreacă studenția sub acoperișul căminului. În trecut stă­teau în gazdă în Nicolina și pe lîn­gă faptul că buzunarele erau mai re­pe­de scuturate de cheltuieli, o mare par­te din timp se risipea pe drumul pî­nă la universitate. Acum se bucură de faptul că pot ajunge repede la facul­tate, iar taxa mică pe care o plătesc la cămin le permite să facă alte in­ves­ti­ții. De bani ei spun că nu se pot plîn­ge, ea primește indemnizație, iar el es­te cîntăreț la biserică. „Oricum, Ius­tina are nevoie de noi, nu de patru camere”, spune Octavian în timp ce o plimbă prin cameră pe micuța îm­brăcată în rochiță de blugi. Părinții zîmbesc la fiecare gest pe care îl fa­ce micuța, o alintă mereu și se joacă cu ea de parcă împart aceeași ino­cen­ță. „Este foarte cuminte, nu am avut ni­cio noapte albă, ba chiar de cînd es­te ea, dorm și eu mai mult”, măr­tu­ri­sește încîntată mămica. Cea mică a sosit în viața lor la începutul sesiunii, pe 14 mai, anul trecut, și nu a fost un impediment, ci mai degrabă un sti­mul.

Optimismul și felul calculat în ca­re soții Negru privesc viața îi fa­ce să treacă mai ușor peste probleme. Mai ales că atunci cînd ambii au cur­suri, sora ei mai stă cu copilul. Însă fetița a fost o bucurie pentru toți in­clusiv pentru bunici, chiar dacă nu a fost în planul apropiat al pă­rin­ți­lor. Tinerii scotocesc prin amintiri și po­vestesc despre prima lor întîlnire și despre hotărîrea de a-și lega destinele. „Săptămîna aceea stătusem mult la facultate, iar după o zi cu ze­ce ore de curs mergeam spre că­min. El a profitat de asta, a făcut pre­gă­tiri și a venit în parcul Copou unde m-a cerut în căsătorie”.

Iar ca planul să fie complet, tî­nă­rul tătic își ia chitara de după du­­lap și începe să-i mîngîie corzile. Lumina se răsfrînge pe luciul ei, iar Iustina întinde mînuțele către grif. „Cîntă ceva ritmat, știi că îi place”, își îndeamnă Giorgiana soțul. Cînd fetița simte ritmul mai vesel și săltăreț își umple fața cu un zîmbet și se zbînțuie pe pat, dînd din pal­me și rotind piciorușul, făcînd ca­mera să răsune a fericire.