Basarabeanca ce îmbracă oamenii cu tablouri

Într-o casă pe un vîrf de deal, urcînd treptele de lemn, o fată cu părul șaten, ars puțin de soare și ochii mari, verzi îmi zîmbește. Are un glas plăcut, liniștit, dar timbrul vocii denotă emoțiile pe care încearcă să le ascundă. Uneori se pierde cînd răscolește prin amintiri, dar cuvintele vin de la sine. O cheamă Irina Madan, a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specializarea Designer vestimentar. După multe schițe și ore de muncă orașul venețian a inspirat-o să-și creeze prima colecție de haine, iar anul acesta și-a prezentat-o pe cea de-a treia în Londra.

Irina imprimă pe stofă por­tre­te, pasări, animalele sau florile preferate, o casă sau o țărăncuță, precum și elemente tradiționale pe care ulterior le stilizează după pre­fe­rințe. Nu e de ajuns să ia pe­nița în mînă, „pentru a crea ceva nou tre­buie să fiu sigură că am acea stare și vreau să pictez, am nevoie de ins­pi­rație”, îmi povestește Irina. Apoi începe pictura propriu-zisă. Ima­gi­na­ția se desenează cu pensule naturale de diferite dimensiuni și cu­lori speciale utilizate pentru pictura pe haine. Folosește bumbacul alb, tricotajul, mici elemente de piele și dantelă croșetată pentru ca pictura să capete formele unei rochii sau bluze. Cel mai important e dese­nul, iar acul și ața vin mai tîrziu. „Tim­pul pe care mi-l ia confecționarea unei ținute depinde de starea mea emoțională și de urgență. Am ne­voie de două – trei zile, cînd mă expun la maximum, iar în mod nor­mal termin o lucrare într-o săptă­mî­nă”, spune tînăra designer. Lu­crea­ză concomitent la mai multe ținute, comenzile sînt personali­za­te sau inspirate din colec­țiile ei.

Veneția pictată în nuanțe tradiționale

„Povestea picturilor pe care le îmbrac a început cu prima colecție pe care am creat-o în anul al pa­tru­lea, cînd lucram la colecția pentru li­cență.” Irina îmi povestește cu en­tu­ziasm că dorea să obțină o stofă mai interesantă, însă magazinele nu îi puteau oferi ceea ce visa. Dintr-o încercare a început să picteze ora­șul venețian, orașul ei preferat, ca­re „este foarte colorat și mă inspiră prin tot ce reprezintă acesta”. Îmi povestește despre Veneția privind spre peretele unde are înrămate di­plomele de la diferite concursuri na­ționale și internaționale. A creat cinci ținute care făceau parte din co­lecția denumită Burano, titlu pro­venit de la denumirea unei mici in­sule din vecinătatea Veneției. „Am preluat gama de culori din acest oraș deoarece acesta atrage, în pri­mul rînd, prin casele pictate în cu­lori puternice ca bleu, roșu, turcoaz, maro și bordo”, adaugă aceasta pri­vind întruna spre peretele înțesat cu diplome.

Cu toate că Veneția este orașul ei preferat, l-a vizitat doar o singură dată după ce a creat prima sa co­lec­ție. A plecat cu fratele ei Victor prin intermediul unei agenții de tu­rism, singura modalitate de a păși în orașul ce o inspiră. „Am avut pro­bleme cu viza, dar a meritat. Pînă acum nu am cunoscut niciun loc care să mă impresioneze atît de mult. M-am regăsit în acest oraș”, spune tînăra cu ochii verzi ca de smarald. A călătorit mult, dar nici Panama, Moscova, Florența, Mila­no, Verona, Monaco, Budapesta, Strasbourg, Bruxelles, Luxemburg, Rotterdam, Schweinfurt, Frankfurt pe Main, Florida sau Praga nu o atrag atît de mult cum o fac culorile de bleu, roșu și maro a micilor căsuțe de pe insula italiană. „Am stat în Veneția doar șase ore, după ce am mers șapte zile vizitînd alte orașe din Europa”, spune cu regret Irina, iar după ce pronunță cuvintele „trebuie să mă întorc” pe față își face loc din nou acea seninătate cu care m-a întîmpinat pe scări.

După ce și-a prezentat colecția realizată pentru licență, a urmat o perioadă moartă în care nu a avut comenzi. „Am vrut să merg la Cluj-Napoca să îmi continui studiile, să fac masteratul în designer vestimentar. După ce am dat examenul de intrare am aflat că m-au pus la taxă deoarece sînt basarabeancă.” Mîinile și picioarele le ține în­cru­ci­șate și privește haotic prin camera roz palid. S-a întors în Basarabia pen­tru că bugetul familiei nu îi per­mi­tea să continuie studiile în România, iar după întoarcere a plecat în octom­brie 2013 împreună cu cîțiva profesori de la Academia de Arte și cîteva colege în Donețk, Ucraina. A parti­cipat la Festivalul „Textil și modă” unde a primit premiul Folk. „A­cest lucru m-a motivat, iar cînd m-am întors acasă am avut prima co­man­dă de la o domnișoară ori­gi­nară din România. Aceasta a do­rit să îi pictez pe o bluziță portretul”, îmi povestește Irina. Acum își aduce aminte că prima ei lucrare după ce a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice era un autoportret creat, după cum spu­ne ea, din lipsa de ocupație.

„Spe­ram că voi avea comenzi, însă aces­tea nu veneau. A trebuit să aștept pînă în toamnă.” Privește spre hai­na pictată care se află deasupra patului. E mîndră de ceea ce a făcut, iar desenul îi aduce aminte de aceasta în fiecare zi.

Defilarea pe scenă

De atunci a avut multe pre­zen­tări de modă și a participat la di­ver­se concursuri, însă cea mai cal­dă amintire rămîne pentru ea pri­ma prezentare care a avut loc a­tunci cînd a absolvit universitatea. „Ne pregăteam pentru aceasta în­că din anul întîi de facultate. Pentru noi, prezentarea era ceva important. A trebuit să muncim mult pentru a a­junge la acel nivel”, îmi spune Iri­na cu un zîmbet larg. A urmat pre­zen­tarea de la Do­nețk, orașul ei de de­but, după cum îl numește tînăra. Nu cunoștea limba rusă sau ucrai­nea­nă, prin urmare nu putea comunica cu modelele, le vorbea în en­gleză, însă doar una dintre cele cinci cunoștea limba. Revenind în Republica Moldova, a prezentat ace­eași colecție la Fes­ti­va­lul de Mo­dă „ArtPodium” 2013, un concurs internațional al tineri­lor designeri unde a și cîștigat. „Era o experien­ță care și-a lăsat ampren­ta, în unele momente îmi dădeam sea­ma că m-am autodepășit”, po­ves­teș­te Irina.

Aceasta își aduce amin­te de peripeția de care a avut parte „în prima zi cînd așteptam să urc pe scenă mi s-a rupt fermoarul de la rochie. A fost un stres enorm pentru că nu știam cum voi păși. O pri­etenă a prins-o cu niște bolduri mi­cuțe aranjate frumos de parcă așa era design-ul ținutei mele”. În ur­mă­torul an, Irina a deschis Festi­va­lul de Modă „ArtPodium” 2014 unde și-a prezentat cea de-a doua colecție, „Lilița”, iar anul acesta și-a prezentat-o pe cea de-a treia în Lon­dra în cadrul evenimentului Art & Fashion – Industry of beauty.

Pe lîngă picturi, desene, croială și lucru cu stofa, Irina făcea în pa­ra­lel o altă facultate, jurnalismul. „Atunci toată viața mea era con­centrată asupra Academiei de Arte și mi-am propus să am o casă de modă, eram foarte ambițioasă, în­să eram conștientă că aceasta nu va fi foarte curînd pentru că necesită in­vestiții foarte mari”, îmi explică domnișoara cu ambiții. Îi plăcea și jurnalismul, dorea să își dezvolte abilitățile de comunicare și îi plă­cea mult să scrie. „Cunosc situația unui om de artă care nu poate să supraviețuiască doar din această meserie. Părinții, deși mă încurajau, îmi spuneau că pîinea nu o poți cumpăra doar din artă, mai trebuie încă ceva pe lîngă”, povestește Iri­na. A absolvit cea de a doua facultate anul trecut, iar teza de licență era despre imaginea brandului au­tohton. Irina spune că are multe pla­nuri de viitor, însă visele precum pictura preferă să le transpună pe stofă. Are peste 90 de haine pictate și cu­sute, iar acum dorește să obțină drep­turile de autor, astfel încît hainele pictate să devină un brand marca Irina Madan.