În Spania se aude croncănitul ciorilor din Iași

Orașele Santiago de Com­pos­te­la din Spania și Iași se află la o dis­tan­ță de aproximativ 3000 de kilometri. De­și sînt puncte îndepărtate pe hartă și de multe ori ochii le scapă din ve­dere, ele au cîteva aspecte în co­mun. Aceste asemănări le-a observat jurna­lista Mabel Montes, care s-a simțit în România ca acasă, chiar dacă pri­mul ei gînd a fost că va vizita un ținut ne­­cunoscut al Europei. Ea a venit din Spa­nia în Iași pentru a spune po­ves­tea unui oraș care se zbate să cîș­ti­ge titlul de Capitală Culturală Euro­pea­nă în anul 2021, obținut de Santia­go de Compostela în anul 2000.

În Spania, ea prezintă rubrica me­­­teo la un post de televiziune re­gio­nal, fiind pasionată de meteorologie. „În Iași bate austrul, iar în Santiago de Compostela bate briza Atlan­ti­cu­lui, ambele fiind vînturi reci”, remarcă ea încîntată de vremea ploioasă care plea­că capetele ieșenilor. I-a plăcut mult orașul și faptul că locurile sînt animate de studenții care vin să tră­iască aici. „Am descoperit de la în­ce­put că Iașul seamănă cu orașul meu natal. Spre exemplu, ambele sînt cen­tre universitare, sînt orașe mici și li­niștite, dar reprezintă și locuri de pe­­lerinaj. Noi avem moaștele Sfîn­tu­lui Iacob, voi le aveți pe cele ale Sfintei Parascheva. De asemenea, oamenii sînt prietenoși și ospitalieri”, îmi spu­ne Mabel afișînd un zîmbet ce îi tră­dează dorul de casă, iar apoi își ce­re scuze pentru engleza ei stîngace.

Cînd își va aminti de Iași va sim­ți gustul vinului făcut de călugării de la Mănăstirea Cetățuia, care i-a plă­cut atît de mult și își va imagina că se plim­bă pe Bulevardul Ștefan cel Ma­re admirînd clădirile înșirate de-a lun­gul pietonalului. Imaginea cea mai puternică pe care a văzut-o în Iași este cea a cîrdurilor de ciori care stră­bat aglomerația traficului prin văz­duh. Pentru Mabel, a fost prima da­tă cînd a văzut atît de multe ciori la un loc deasupra unui oraș și se bucura cînd le auzea croncănitul aspru.

Piesele lipsă din puzzle-ul Iașului

Aglomerația din trafic și fumatul în public, obicei care este interzis în țara ei, dar și diferențele puternice din­tre stilurile arhitecturale le-a per­ceput ca pe defecte ale Iașului. „Con­trastul agresiv dintre arhitectura mo­dernă și cea tradițională pe care l-am regăsit aici este o problemă pe care o întîlnesc și în orașul meu. Mi-au plă­cut mult Palatul Culturii și parcul din spatele lui, dar nu și mall-ul din ime­diată apropiere. Mi se pare prea mult fiindcă toate orașele au cîte un mall, dar frumusețea palatului se găsește doar în Iași”, a observat Mabel în timp ce își potrivea ochelarii pe nas.

Ea crede că omul sfințește lo­cul, iar cea mai frumoasă parte a ora­șu­lui sînt locuitorii. Iașul filtrat prin camera de filmat a lui Mabel aduce omul în prim-plan, mai exact viața ieșenilor care trăiesc în Santiago de Com­pos­tela și traiul spaniolilor care trăiesc în Iași. Cea mai mare provocare le­ga­tă de realizarea acestui film a fost găs­i­rea acestor oameni, dincolo de des­co­perirea și filmarea unui oraș cu to­tul străin. „Iașul are multe atracții turis­tice, este un oraș frumos și poate cîș­tiga titlul de Capitală Culturală Euro­peană, dar Uniunea Europeană ar trebui să își îndrepte atenția către ora­șele de graniță, ca acestea să se dezvol­te mai mult. O astfel de distincție ar însemna punerea Iașului pe harta tu­ristică a lumii, mai mulți bani pentru cultură și o aglomerație de turiști, care sînt necesari aici”, îmi spune Ma­bel cu entuziasmul trădat de vo­cea ei puternică. După ce a cutre­ie­rat Iașul șapte zile, ea a plecat să des­co­pere ținuturile Transilvaniei, dar a ră­mas impresionată de poveștile pe care străzile ieșene le țin la vedere și nu va uita curînd gustul vinului fă­cut pe Dealul Cetățuia.