Gara din care a urcat iubirea
1001 de chipuri 16 iunie 2010„Eu cred că la noi a fost dragoste la prima vedere”, îmi spune Vlad strîngînd-o pe Ioana
„Eu cred că la noi a fost dragoste la prima vedere”, îmi spune Vlad strîngînd-o pe Ioana
„Băi mamă, unde-i Cristina? Trebuie să o așteptăm și acum? Tot timpul întîrzie, chiar și
Degajare lungă a portarului, centrare dintr-o bucată cu capul din lateral stînga, pasă pentru Milito
Cum banii nu au fost niciodată îndeajuns, vremurile în care care trăim ne forțează să gîndim.
Cum pentru jumătate de masaj de relaxare cu crema clientului trebuie să dau 20 de lei și sa ma programez,
Studenții francofoni au oferit prilejul tuturor prințeselor să-și găsească prinții, celor sătui
Holurile corpului G sînt un buchet lingvistic. Italiană, franceză, puțină arabă și cele mai ciudate
Ghinionul se plimbă cu tramvaiul 13. Din Baza 3 pînă în Copou toată lumea se plînge de cîte ceva.
Am hotarît ca discotecile sînt prea banale și am decis să speriăm tot Iașul de Halloween. Totul
Nu-i chiar acel nene care “repara tot” pe la vecini. In primul rind, pentru ca nu are virsta
“O secretara este cea care are grija de imaginea universitatii”. Daca este sa ne luam dupa
Cu gindul la riscurile de a trece la taxa si cu amenintarea unui examen la care nu am invatat deloc,
Doamna Sonia vine in fiecare an la manifestarile organizate de studentii de peste Prut, in Copou, la
Dupa obisnuinta capatata de cinci ani incoace, Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi a organizat
Ajutor, nenorocitii confisca cea mai cunoscuta zona a Iasului, o fura, fug cu ea in lume! Messengerul
“Ca va” e de bine Ne-am obisnuit sa vedem Centrul Cultural Francez de la geamul bucatariei
Inima bate mai puternic intr-o ambulanta. Acolo, Larisa si-a gasit salvarea, dragostea ei pentru o viata.