Gara din care a urcat iubirea

„Eu cred că la noi a fost dragoste la prima vedere”, îmi spune Vlad strîn­­gînd-o pe Ioana la piept. Prima da­tă s-au văzut pe peronul gării din Bur­du­jeni în orașul din nordul Moldo­vei. Băiatul își amintește că atunci fata „purta o bluză verde de pînză to­pi­tă și avea un troller kaki pe care a­vea o imagine cu Mănăstirea din Par­ma, exact cartea pe care o citeam eu a­tunci”. Fata, însă, chico­teș­te uitîndu-se la el și-mi spune că „eu nu mai țin min­te cu ce era el îm­bră­cat”, apoi rîde cu poftă după care se sărută din nou.

Ea mergea la Iași, iar el acasă. El era cu familia, iar ea singură. „Am stat pe coridor și ne-am tot uitat unul la altul după ce am urcat în tren, dar nu ne-am zis nimic. Am început să ne aruncăm priviri pe furiș. Țin minte că avea pă­rul mai lung și nu avea ciocu’ ăsta”, la ca­re el rîde tră­gîn­d-o mai lîngă el. „Nu i-am zis ni­mic și mi-a părut rău”, îmi spune trist. După acea zi, nu s-au mai un sfert de an pînă au venit în Iași la facultate. „M-am gîndit la el, și pentru că nu am schimbat nici un număr de telefon și nici o vorbă nu m-am simțit bine foarte mult timp dup-aia”.

Telefonul fără fir

După un an, s-au întîlnit pe Rîpa galbenă, cînd ea era în anul al doilea la Arte, iar el era boboc la Cons­truc­ții. Atunci, au făcut schimb de nu­me­re de telefon: „mi-a zis s-o sun să ie­șim la un suc, am zis că o sun zilele ce urmează. Asta se întîmpla la ora 19 și peste o oră jumătate am sunat-o și am fost în Dublin la un suc, apoi am luat o bere, am mai luat o bere și-apoi un suc și tot așa ca să mai stăm împreună”, rîde Vlad îmbujorat. De atunci, au rămas împreună.

El îi dă flori cel puțin o dată pe săptămînă, uneori are bani și îi cum­pă­ră de la florărie „făcute frumos”, dar i-a luat și ghiocei de pe Copou de multe ori. Îi face toate mofturile. Chiar acum, pleacă să îi ia o înghețată. Iar cînd rămînem singuri pe bancă, o în­treb ce îi place cel mai mult la el: „nu știu exact”, și ridică din umeri zîm­bind.

Victor ILIE