Adevărata poveste a morții Anei
Honoris fără Causa, Subiectele săptămînii 10 ianuarie 2016În noaptea de Crăciun, doi ieșeni și-au pierdut viața după ce au căzut de la balconul unui bloc
În noaptea de Crăciun, doi ieșeni și-au pierdut viața după ce au căzut de la balconul unui bloc
Pînă la începutul lunii februarie a anului viitor, conducerile universităților din Iași se vor
Sfîrșitul anului 2015 reprezintă un moment al schimbării pentru toate instituțiile de învățămînt
Rectorii a cinci dintre cele mai importante universități din țară s-au întîlnit pe 14 și 15 noiembrie
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” a avut probleme mai mari la evaluarea dosarelor
Căminele țin loc de casă studenților pe parcursul întregului an universitar, însă personalitățile
Cabinetele medicale din campusurile universitare ieșene sînt cea mai la îndemînă soluție pentru
Pragurile cantinelor studențești din Iași sînt trecute zilnic de mii de studenți. Din acest motiv,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a hotărît reevaluarea tuturor
Bine pregătiți și prezenți într-un număr foarte mare, elevii care au susținut în acest an examenul
Toate universitățile din Iași au raportat anul acesta mai mulți studenți înscriși la cursurile
În toamna acestui an, universitățile din Iași își vor alege membrii consiliilor departamentelor
Rectorii de la cinci dintre cele mai importante universități din țară, membre ale Consorțiului Universitaria,
În fiecare an există studenți care își negociază lucrarea de absolvire, fie că este vorba de licență
Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) sînt obligați de programă să urmeze timp
1 mai nu a venit la români doar cu grătare și bere, ci și cu obligativitatea de folosire a cardului
Universitatea „Apollonia” din Iași a primit calificativul „lipsă de încredere” în urma evaluării
Ministrul Educației a modificat din nou felul în care se finanțează și se poate da abilitarea în
Reprezentanți ai instituțiilor culturale din România și din Republica Moldova și personalități
Odată cu venirea primăverii, universităţile ieşene îşi deschid porţile pentru ca paşii elevilor