Cu viclenia în vileag
Pastila de după 28 ianuarie 2012Nu împlinisem șase ani cînd mi-am arătat colții pentru prima dată. Cum în perioada aceea tata
Nu împlinisem șase ani cînd mi-am arătat colții pentru prima dată. Cum în perioada aceea tata
Ei n-au fost niciodată favoriții mulțimilor. Iar pe la finele ultimului an s-au pus într-o voce colectivă
În ultima perioadă, indivizi care nu ar fi trebuit să fi absolvit liceul încep să își dea cu părerea
Purta ghetele comunismului numai pe drumuri bătătorite de cei care știau ce și cît de mult are
Nu se fac seriale în regulă despre noi, ca Grey’s Anatomy sau CSI, încît să se întipărească
Eu n-am crezut niciodată în jurnalism. Cel puțin nu în calitățile lui salutare pentru spiritul
Ne-am obișnuit să ne măsurăm timpul în porții mari de bancnote pe care le pierdem printr-un buzunar
Noi nu sîntem materialiști, doar că lista noastră de dorințe nu are nici cap și nici coadă. De-a
Banii n-au făcut nimănui viața mai frumoasă, dar tare mult ne-ar colora-o pe a noastră. Pentru
Primele „dorințe” mîzgălite pe o bucată de hîrtie le-am văzut agățate de un calendar.
Atît de multe nefăcute gravitează în jurul capetelor noastre, că dacă n-ar fi doar vise și le-am
Moșule, Încep mica mea scrisoare prin a-ți spune că te urăsc. Atît de mult încît aș vrea să
Anul ăsta, de Crăciun, îmi doresc să nu mai faceți glume ieftine cu Hrușcă. Au ajuns să fie
Hainele lui erau pline de buzunare. Cosea cîte unul peste fiece gaură. Nu-i plăcea să-și privească
Dacă ar fi să îi aleg Iașului un costum anume, dintre cele pe care le-a purtat pînă acum, i l-aș
Oricît s-ar bate cu pumnul în piept muntenii și ardelenii și-oricît ar spune despre moldoveni că-s
Literele curg tot mai greu cuprinse de ceață iar în cîteva clipe somnul mă fură. Un țipăt ascuțit
Ani întregi a ținut piept. Pe vînt pustiitor sau ploaie, drapelul a păzit fidel bulevardul Carol
Studenția noastră e bine ancorată în cultura cibernetică. În cămin sînt atîția prieteni,
Îmi aduc aminte cît de savuroase erau poveștile tatălui meu despre primele zile de cămin.