Capitala bunului simț

Oricît s-ar bate cu pumnul în piept muntenii și ardelenii și-oricît ar spune despre moldoveni că-s așa și pe dincolo, Iașul este, din multe puncte de vedere, peste celelalte orașe ale țării. Și nu-s de-al locului, pentru a putea fi bănuit de patriotism local sau fals obiectivism.

Am venit aici întîmplător și-am rămas pentru că mi-a plăcut, mai mult decît Clujul și înzecit mai mult decît atît rîvnita capitală.

Am descoperit aici că nu contează cu ce accent dai „bună ziua”, atîta timp cît nu îi trîntești ușa în nas celui din spatele tău și că un necunoscut poate să-ți devină peste noapte cel mai bun prieten din lume. Fără să-i dai de băut. Am descoperit că nu trebuie neapărat să ai bani ca să te-ntovărășești repede cu cineva și că o înjurătură, atîta timp cît e sinceră, face mai mult decît o ipocrizie spusă cu zîmbetul pe buze (și cine spune că astea-s mărunțișuri sau copilării, pesemne n-a mai ieșit de mult în lume sau din fața calculatorului).

N-am găsit, în schimb, mitocănia specifică Bucureștiului sau aroganța molipsitoare a clujenilor. N-am găsit superioritate nefondată sau răutate gratuită (prea multe, cel puțin. Să fim serioși, din astea se găsesc peste tot, contează dozajul).

Și, da, mă bucur că Iașul nu e capitala țării. Căci așa cum prințesele sînt atrase de pantofi lucioși, strălucitori și „băeții” de o anumită mașină doar pentru că poartă sigla vreunei firme, așa și mulți mîrlani sînt atrași de ideea de capitală, fie că e ea Focșani, București sau Vințu de Jos. Pentru că unde-i capitală, acolo se întîmplă chestii. Neinteresante pentru unii, profitabile pentru alții, oricum ar fi, mai bine să se scurgă-n Dîmbovița.

Ioan STOLERU