Un oraș la garderobă

Dacă ar fi să îi aleg Iașului un costum anume, dintre cele pe care le-a purtat pînă acum, i l-aș lua din vitrină pe cel purtat în secolul al –XIX-lea și i-aș spune să pornească pe străzi. Ar fi o sărbătoare pentru locuitori, din Copou pînă în Podu Roș.

L-aș conduce în față universității, despre care ne-a lăsat în arhive că ar fi fost o recompensă a ieșenilor pentru ascultarea făcută în folosul țării, și i-aș cere să-mi povestească ce se întîmpla atunci. Ar începe prin a-mi spune că aici se înălța un oraș verde, aeresit de arborii de pe o parte și de cealalăltă a străzii, peste care se așeza tropăit de cai.

Mai jos, în curtea Fundației, înainte să intre în Biblioteca Palatului Regal, și-ar ridica politicos pălăria în fața lui Eminescu. Iar monumentul de peste gard, din mijlocul străzii, l-ar ține un minut în loc. Chiar și acum în 2011, după ce a fost strămutat în Piața Națiunii, din fața Universității de Medicină, statuia te trimite la momentul Unirii. Clipa în care bucovinenii, moldovenii, basarabenii, muntenii, dobrogenii și transilvăneni s-au prins în îmbrățișare. În brațele Măriei Sale, Regele Ferdinand, locuitorii României destrămate se îngrămădesc să prindă un loc, parcă ar fi niște nepoți străini care se îmbrîncesc ca să ajungă pe genunchii bunicului uitat, plin de povești pentru fiecare. Apoi s-ar opri la Tuffli pentru o cafea și o prăjitură. Nu la cea amenajată pe Lăpușneanu, ci la cofetăria elvețiană din locul Casei de Cultură a Studenților. De acolo, pînă în fața palatului în care a renăscut în 1859 și 1918 nu ar mai zice nimic. De atîta bucurie s-ar schimba din nou. Ce a rămas azi în Iași, nu s-a schimbat prea mult. Poate doar tramvaiul care nu mai urcă prin față la Unirea!

Iulia CIUHU