Ultima bătaie pe umăr
Pastila de după 17 ianuarie 2012 Niciun comentariu la Ultima bătaie pe umăr 0Eu n-am crezut niciodată în jurnalism. Cel puțin nu în calitățile lui salutare pentru spiritul vreunui neam, în moraliștii cu condei sau în falșii profeți care fură pupilele prozeliților. Am crezut însă întotdeauna că nu se pot face generalizări exhaustive în ceea ce privește un grup atît de eterogen de indivizi uniți mult mai mult de etichete împușcate din exterior decît de cele ce transpar prin epidermă.
Am să mă prosternez pînă la capăt la picioarele unui idealism de bun simț corelat cu crezul că indiferent cîte pante descendente sau compromisuri putrede ar rîncezi nucleul acestei meserii, invariabil vor rămîne la birouri tocite oameni pregătiți oricînd moralmente să-și strîngă capsatorul și carnețelul de notițe într-o cutie de carton înainte să plece capul în fața unui cap de rubrică semnat în alb. Și știm că au fost destui care și-au adunat curajul să pună punct cînd a trebuit.
Vineri, pe 13, televiziunile și ziarele s-au pregătit fără preget de revoluție, după numărul rămas incert de indivizi strînși în fața Cotroceniului. Buletinele de știri le-au dat oamenilor mai departe scandările și nemulțumirile, iar ziarele titrează încă fiecare modificare a cursului evenimentelor. Probabil că la finalul zilei, indiferent de dezbaterile sterile despre statutul jurnalismului și forma sau existența coloanei lui vertebrale, va trebui să cîntărim greutatea și importanța unui subiect de presă de interes național și un talk-show cotidian despre mult deterioratul subiect al corupției. Dacă o ierarhie a meșteșugurilor vîndute pe 30 de arginți va începe vreodată cu gazetăria, logica elementară ar dicta că toate celelalte ar fi mai cinstite de atît. Poate atunci nici n-ar mai fi fost mare lucru de dezbătut vineri seara.
Alexandra PANAETE









Adaugă un comentariu