Cine mușcă din cota de piață

Pastila de după Niciun comentariu la Cine mușcă din cota de piață 0

Ne-am obișnuit să ne măsurăm tim­pul în porții mari de bancnote pe care le pierdem printr-un buzunar non-valoric. Totuși, n-am putea uita niciodată că orice am face se naște din nevoi care ne-ar defini ca ființe dornice de mai mult. Mai presus de toate, știm că totul este o afacere. Dacă pînă nu de mult puteam spune că mai avem un singur lucru pe care nu îl putem vinde, ci pe care doar îl primim de la alții, acum tindem să credem că informația este un troc.

Îmi amintesc cum în urmă cu ju­mă­tate de deceniu credeam că orice chin­­tesență stă în foile unei cărți sau ale unui ziar și mai ales în cei care re­u­șesc să scrie. Jurnalistul a fost întot­dea­u­na filologul care stă­pînea paginile mîz­gîlite de alții cu minciuni, și pe care le transforma în adevăruri de împărțit. Era vremea în care cu o agendă în mînă și cu o geantă pe umăr reușea să îi în­ve­țe pe avocați ce este dreptatea și pe răz­boi­nici ce înseamnă să lupți pentru a cîș­tiga. Și nu, nu cîștiga bani, ci vorbea al­tora despre ce înseamnă să fii demn.

Însă nu a vorbit mult, iar adevărul a uitat să mai aibă consistență. Jur­na­lis­tul a rămas doar cel care își umple pa­gi­nile de ziar și care își uită mereu a­gen­da agățată de vreo speranță și pe ca­re o înlocuiește cu tehnologia. Și nu mai surprinde esențialul, ci își trece o­chii emfazic prin actualitate, alege să ta­că atunci cînd s-ar putea rupe de mul­ți­me și își drege vocea ca să nu fie auzit.

Dacă mai există o șansă ca să își ri­dice privirea din cazanul decăderii, jurnalistul trebuie să își ru­pă ultima foaie din agendă și să o înrămeze. Nu pen­tru a­duceri aminte, ci doar ca să nu se mai repete niciodată ul­ti­ma experiență.

Mădălina OLARIU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top