Copacul care a trecut oceanul într-un baston
Povești fără timbru 19 noiembrie 2018În România se găsesc, în prezent, șapte arbori Sequoia care, în mod obișnuit, cresc în Munții
În România se găsesc, în prezent, șapte arbori Sequoia care, în mod obișnuit, cresc în Munții
În timpul fazei finale a campaniei prezidențiale americane din 2012, în care se înfruntau Barack
În anul 2011, într-un volum care se numea Epoca de aur a incertitudinii, am încercat să(-mi) explic
Ceremonia de acordare a premiilor Oscar de anul acesta a fost una dintre cele mai mediatizate din
Italienii dintotdeauna au evitat cifra 17. În avioanele lor, de la rîndul 16 se sare la 18, așa cum
Americanul de 70 de ani a zburat toată viața sa: deasupra pădurilor din Arizona, în Vietnam, în
Donald Trump, cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, a depus jurămîntul de învestire
Nu cred c-am fost vreodată adepta verii și-a unui soare care să te facă să mori prăjindu-te
„Să înveți, mamă, să termini școala, că-i tare importantă, și să fii independentă, să nu
Americanii vor alege, pe data de 8 noiembrie, dacă cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale
În cursa pentru alegerile prezidențiale din data de 8 noiembrie, s-au înscris patru persoane:
În noaptea în care spiritele amenință că ies într-o paradă a disperării, Washingtonul își cheamă
Trăiesc printre ei, toată viața am trăit cu ei. Sînt pe stradă, în cameră, în bucătărie,
Filmul „Jarhead 3: The siege”, în regia lui William Kaufman, aduce în prim plan viața pușcașilor
E o după-amiază de septembrie, sînt în deșertul roșiatic al Arizonei și e prima dată în viața
„O să vă las pe voi să judecați cît de uman sau inuman este Tent City”, zice lt. Jannis Mossman
Programul „Summer Work & Travel” a devenit în ultimii ani foarte popular în rîndul studenților.
În Nogales, Mexicul e cu cîțiva metri mai la deal de Statele Unite. Un gard negru taie panta dealului,
Nao și cu mine habar n-avem cînd Tabu e acasă sau nu. Ușa lui e mereu închisă, iar dincolo de ea
Ventilatoare mari se rotesc peste fiecare cameră din apartamentul în care stau. Tavanul e din