Băieții cu URA în suflet

Viața de cartier pentru mulți nu înseamnă decît timp pierdut, deznădejde. Pentru băieții care locuiesc printre blocurile comunismului de altă dată nu este decît experiență și mod de supraviețuire. Gogoafă locuiește în cartier de cînd se știe. El i-a prins și pe ăia mari, care acum s-au lăsat de meserie. URA e locul copilăriei, al maturității și al zilelor alături de frați. Legendele spun că ar fi cea mai temută zonă din Bacău.Cum treci podul peste linie, în drum spre București, înainte de a părăsi definitiv orașul, se arată cartierul acum fără blocuri gri, ca în versuri, ba chiar vopsite în galben și roz de vechiul primar. „Ca să nu se mai teamă lumea”. Pentru ei, URA se întinde pe mai multe „sectoare de activitate”. Jos e Bicazul, la mijloc e Republicii, sus e Dallasul și Aeroportul. În tăcere, încrustat pe ridurile dintre sprîncene, toate aceste împărțeli exprimă ură, ură împotriva sărăciei în care se nasc și a bogătașilor cu funcții.

VECHII

Mănîncă semințe tacticos în fa­ța tonetei de la bănci. Gogoafă poartă o geacă albă, ștanțată cu în­sem­ne de mașini și povestește a­lă­turi de băieți experiențele din An­gli­a.

E o ședință între grei. „Păi, m-au prins cînd spărgeam gura la apa­ra­te. Cristi stătea de șase și am căzut toți, în afară de el. Am avut noroc de pașaportul de moldovean. La pîr­naie, în Londra, e greu”. Scuipă și Oală, Nebunu’, Calu’; Cap de Cal și Mojo privesc în jos. „Așa e, fra­tele meu, toți s-au șmenit a­cu­ma, toți s-au bulangit”.

Manole, Haidău și pistolul cu-n singur glonte

Imediat după Revoluție, Ma­no­le era cel mai tare din cartier. Tatăl lui Manole avea tot felul de a­faceri dubioase și tot ce era la mo­dă se găsea în casa lui. Băieții povestesc cum, în fi­e­ca­re dimineață, cartierul se trezea cu mu­zică, ultimul tip, spartă prin geam de la combina lui Manole, adusă cu „șustă” din Germania. Se adunau cu toții în fața turnu­lui și țipau pînă la etajul cinci. Manole ieșea și le băga Doctor Al­ban.

Dansau, mîncau semințe și, mai apoi, Manole cobora să-și in­sta­leze masa de ping-pong. Se făceau întreceri, iar Manole rămînea cu cea mai frumoasă fată. „URA are cele mai frumoase fete din oraș și cei mai tari băiețași”. Și cîte ma­șini avea Manole!

Haidău din spate era însă „tatăl lor”. Manole chiar mîncase bătaie rău de tot odată „cînd i-a furat fe­me­ia”. Avea multe femei și „noi mai vedeam prin spatele scării Oțelari cum își făceau de treabă”. Dacă e­rai luat în seamă de Haidău, dacă te duceai pînă la magazin „să-i cum­peri un sul de hîrtie igienică”, de­ve­neai „băiețaș”.

Te cunoștea lumea și, mai apoi, cînd îl vedeai pe Haidău prin oraș, înconjurat de lumea bună, care ve­nea să-l ia de la scară cu mașina, și da­că te saluta „creștea inima în ti­ne”. „Dar s-au dus și ei”.

Manole a mai venit prin cartier, chiar anul trecut, a stat cu bă­ie­ții copilăriei, „el nu a uitat de unde a plecat și nu a uitat că, înainte de a pleca, era sărac lipit”.

I se prădase tot apartamentul într-o seară. Haidău a ucis un o­fi­țer de poliție în Germania, pentru că l-a prins tocmai cînd fura dintr-un supermarket. Sabia i-a fost confiscată și a primit douăzeci de ani de detenție. Pistolul a rămas cu un glon­te pe țeavă.

Vîntu, „din pîrnaie ești mai puternic”

Băieții dau noroc și își încruntă șapca Nike. Trece Vîntu. Vîntu toc­mai a ieșit din „pîrnaie”. E doar u­nul dintre frații Vîntu. Locuiesc în Dallas și prin anii ’94 – ’95 car­ti­e­rul se temea de ei. „Cine intra în gașca lor era cel mai tare”. Frații Vîntu sînt temuți pentru afacerile cu femei și bătaie.

Nimeni nu se pune cu ei, nici mă­car acum, „cînd au decăzut”. În­­că mai au „spate”. Gogoafă le zîm­bește. Cîndva jucase la poker cu ei și Vîntu îl vîna în gaură de șarpe. Vîntu, cămătarul. „Acum ne-am îm­păcat și ne respectăm. Cîndva ne băteam la sînge”.

Formau două găști tari. Nu pu­teai trece dincolo de Republicii, în Dallas, dacă nu aveai „pașa­port”. Te luau la ochi dacă făceai „figuri” și se adunau cu toții la un fluierat.

„Am luat bătaie rău de tot ­odată, am stat în spital la recuperare”. A­șa își recuperaseră de fapt și frații Vîntu banii. Într-o seară, pe teren neutru, pe Bicaz.

L-au prins la înghesuială, într-o „bombă”, la biliard. L-au scos afa­ră, el era singur, ei erau mulți. Mulți cu săbii și bîte de baseball.

I-au dat în cap cu tălpile, Valter și-a împins crampoanele, i-au scrop­șit stomacul și fața. Pe obraz, Go­goa­fă are un semn. Se ferise în zbor de lama sabiei. L-a atins și se ve­de. „A trecut, nu se uită în schimb”. Aseară a fost la Cazino. Valter, Sinbad și Vîntu „au băgat 300 de milioane în ruletă”. Au bani, deși au fost eliberați de abia o săp­tă­mî­nă.

Din pîrnaie „ești mai puternic”. În spate e Hasan. Țiganul tră­iește în Franța. „I s-a făcut o cheie, bă­ieții lui Iacobov cu fe­me­ile”. Are un „SRI bun”. Și a plecat înainte de vreme. Hasan coordonează afacerile din spate. Are oamenii lui, „să­ge­țile”, care îl informează și au grijă de femei. Soția stăpînește sexy-clu­bul și plasează în baruri și ho­teluri „marfa”.

De Hasan ascultă mulți. Au bani și merg la „ședințe” de afaceri în centru, la „Decebal”, la hotel. Dacă ești băiețaș, e un domn, dar legea străzii te învață multe.

Suditu fura măcar o ciocolată

Strada te învață că poți să în­veți totul într-o seară. Suditu e „pîr­­lit”. „A avut și ăsta probleme, dar acum e periculos să spui că ai bani, pentru că sînt recuperatori care vin și-ți pun sechestrul”. Cînd aud că ai bani, vin și-ți iau banii. Suditu a avut 300 de mii de pounds și nu mai are nici un ban acum. S-o spart în figuri, s-o dus. Pe bani de furat nu te ajută…”.

Prenumele lui Suditu e Cipri­an. Ciprian are șase clase. E din­tr-o familie cu patru frați și un tată alcoolic. „Erau zile cînd mîncau nu­mai pîine cu apă”. Iernile și le pe­trecea în centru, adormind pe străzi, lîngă un copac. Era fermecat de muzica instalațiilor de Cră­ciun. A fugit în Anglia. La furat. A­vea o vilă în Londra cu mai mulți băieți. „Patronul de la «XXL», Elvis și alții tari de prin Bacău ”.

A dormit multe luni pe stradă, în metrou, pînă ce a început să mear­gă afacerea. „Se droga ca să nu simtă foamea. A furat mult, în­să niciodată nu fura din același loc. Ăsta e secretul la furat. Poți pier­de tot într-o zi dacă te prinde”. În țară plasa praful. Familia i-a chel­tuit tot. „Păi i-a luat apartament lui frat’su și l-a pierdut la po­ker”. Ionel, fratele, e cunoscut pen­tru bătăile ce le „împușcă” fe­meii. „O scotea la balcon cu capul în jos, o ținea de picioare peste geam și țipa să-i spună cu cine l-a înșelat”. Stăteau la doi, în turn.

Suditu a plecat din nou la fu­rat. „Din asta nu te oprești niciodată”. În România, la Metro, fura măcar o ciocolată. „Obișnuința”.

Mașini decapotabile trec în goa­na vîntului prin fața lor. Mașini cu geamuri fumurii, dar băieții știu în­totdeauna cine este la volan. Goa­na roților zimțate nu-i face decît să vorbească despre ei cu stimă sau ură, în funcție de întîlnirile avute.

Mojo are 18 ani. Alături de bă­ie­ții care și-au terminat semințele, trage dintr-un joint. „Cînd eram eu șoarec, țin minte că veneau ăștia a lu’ Găzdaru’. Cu timpul realizezi că toți șmecherii se duc, nici unul dintre ei nu există. Acum văd că a trecut timpul, o grămadă care erau înainte șmecheri sînt vai de capul lor, boschetari și alea, alea. Uite și bă­ieții de aicea, și ăștia îs cu­noscuți prin cartier, dar nu numai. Înainte erau găști, atunci erau toți uniți, unul pentru altul, se băteau cu săbii și URA a fost și cel mai tare, se băteau găștile de cartier cu săbiile la orice conflict.”

Blocul cu vădane

Locuia la parter în blocul bară. Oțelari 1. Tuciuriu și rău. „Vio­la­to­rul”, Andronache, te speria cu pri­virea turbată. Se spune că are ochi de maniac. A violat șapte fete. Le prindea în păpușoi la marginea o­rașului și se știa că noaptea nu tre­buie să mergi singură pe stradă. „Te chema și îți spunea că te în­va­ță o pildă”. E la „facultate, student pe viață”. A omorît ultima oară. „Și ce mai rîdeam de el. Îi arătam fetițe și la o săptămînă le viola. Era nebun rău”.

În cartier, după ce ieșea de la ră­coare, se lăuda cu tatuajele. Fi­e­ca­re fată avea un tatuaj din alea cu „A­na ucide Petru, șerpi și sirene”. La ambele mîini „un om între pa­tru pereți”. De la etajul șapte, din turn s-au aruncat doi.

Tatăl lui Păduche a fost scos prin casa lui Mojo. Și al doilea tată la fel. În turn, e „blocul cu vă­da­ne”. Șapte etaje ori patru apartamen­te fac 28 de familii. Opt fa­mi­lii sînt complete. Restul des­tră­ma­te. Gogoafă și Cap de Cal sînt frați. Locuiesc la etajul șapte, au fa­milie întreagă.

Tatăl e alcoolic și mama face me­naj în familiile din centru. Cînd erau mici, se spune despre ei că ie­șeau pe geam, se închideau în balcon și începeau să arunce cu bu­toa­ie golite de murături, cu cepe și car­tofi. Însă atracția se pare că a fost atunci cînd și-au spălat tru­pu­ri­le cu șampon în văzul întregului cartier. Pedeapsa a venit în cursul acelei zile nu tocmai călduroase, cînd mama i-ar fi scos în pragul ușii în pielea goală. „Să vă spălați acum” și vecinii îi întorceau pe toate părțile cît timp cei doi încercau să-și ascundă goliciunile sub preș.

Tatăl lui Mojo e la spital, Ne­bu­nu’ e singur, Fănică, Chimic și Buturie „îs destrămați”. Mamele muncesc și în casele lor tronează mileuri. Multe și sticle de sprayuri pos­tate în vitrină printre poze și pa­hare de cristal.

Fetele lucrează la Confecția. U­na singură e la facultate. „O sti­măm mult pe Elena. Speranța noas­­tră e în ea. Cîndva îi vom cere ajutorul”, vorbește Cap de Cal cu ad­mirație.

Elena e biblioteca lor. Mai lu­au dicționare ca să învețe engleza. Ea nu stă cu ei. O respectă pentru că a reușit să plece cu fruntea sus din­tre ei. O primesc de fiecare da­tă cu brațele deschise.

URMAȘII

Cristi are ce vrea și douăsprezece clase

Buză îl ascultă pe Gogoafă în tăcere. Pe Buză băieții îl știu de cînd îl imita pe Van Damme în Un­ghiul Morții. „E tare la bă­ta­ie”.

Acum e mecanic auto. Mai­mu­ță vorbește despre gașcă trist. Gașca e o trupă de băieți cum sîn­tem și noi acum, tovarăși. Într-o gaș­că cea mai importantă este pu­te­rea, să fii cunoscut la alții și cel mai șmecher, cum ar fi”. Înainte se spune că s-ar fi condus între ei du­pă asta: „Nu era banu’, dar cu timpul alții au plecat în afară și au dat de bani, au devenit perverși, între ei tovarășii, frații”.

Noile legi îi împiedică acum „sînt mult mai dure, nu mai poți să fa­ci nimica, ne arde una, două și sărăcia e mare. Înainte băteai unul, îl tîlhăreai, nu pățeai nimic, îi du­rea undeva pe polițai”. Acum șme­cherii sînt doar cei care au bani. „Cu banii poți să cumperi pe ori­ci­ne sau aproape pe oricine și atunci te doare în cot de toți cei care au bani”.

Gogoafă îl reamintește pe Cristi, cel care le-a tras „țapa” la furat, în Londra. „Era vai de ca­pul lui, a plecat în Anglie, doi trei ani. Cam de cînd a plecat s-a schim­bat totul. Înainte toți erau uniți, dar după ce am plecat și eu și Ne­bunu’ și Răzvan, au uitat”. A furat, a făcut bani, dar „el a avut noroc”.

Cînd ajungi afară, te schimbi. Nu mai ești cum ai fost, uiți de to­varăși, uiți de toți și devii pervers. Mojo completează tacticos. „Da’ nu s-o bătut Cristi cu Go­goa­fă și erau ca frații ?”. Cristi a făcut bani „din ciordeală” și-a ajutat cei doi frați, și-a luat două apartamente un BMW, are ce vrea: „pros­tituate de lux” și două­spre­ze­ce clase.

Mojo, „băiatul căruia îi merge mintea”

În cartier e sărăcie, „n-ai ce să mănînci, n-ai cu ce să te îmbraci, n-ai bani să mergi la o discotecă, să fumezi, să bei o bere, să mă­nînci o ciocolată”. În cartier mai toți trăiesc în felul acesta. Cu u­șu­rin­tă zărești „boschetari” care-și dau ultimii bani pe „Săniuța”, copii „analfabeți”.

Un „bagabont” adevărat, și sîn­gele i se ridică lui Mojo în creș­te­tul capului „stă toată ziua în cartier să bea, alteori să fumeze, mergi la o bagaboantă, mergi la disco­te­că”. Îi face plăcere pentru că s-ar spu­ne – „te distrezi”. „Așa, par ba­na­lități, dar și cînd joci un fotbal cu băieții e o distracție. Să mergi la o bătaie, să te saluți cu tovarășii tăi”.

Mojo e văzut drept „băiatu’ că­ru­ia îi merge mintea”. La școală um­blă ca și alții, cînd vrea, cînd nu vrea. „Nu facem școală, stăm și spu­nem bancuri și eu sînt la un liceu care se zice că este cît de cît bun, dar cînd vezi că totul este luat în batjocură, tu de ce să nu faci la fel?”

Mojo vrea să plece din cartier, să își facă o familie. „Eu chiar da­că am să fur, n-am să uit de unde am plecat și am să-i ajut și pe al­ții”. Nu-și dorește să fure, dar „da­că nu o să am ce mînca și o să fiu pe drumuri…”.

Vă­zută de băieții ce stau în fața chioșcului ce dă pe datorie, viața de cartier e frumoasă și dureroasă în același timp. „Îi vezi pe frații tăi cum se duc la pușcărie, pentru că fură că n-au ce să mănînce acasă”. Îi urăsc pe toți „borfașii care au o grămadă de bani din furat și poliția nu le face nimic. Corupți, încerci și tu să furi”.

Se spune că acesta ar fi mo­ti­vul delicvenței juvenile, a „puș­ta­nilor” de după gratii.

Mojo este și el unul dintre ei. „Am experimentat și eu, am băgat bani la poker, nu puteam să mă o­presc, un viciu, dar m-am oprit la timp.” În cartier „trebuie să înveți me­reu din greșeli, asta e mereu le­gea aici”.

Toți vor să plece în Anglia, a­co­lo merge treaba, acolo pare a fi tot havuzul bogăției. „E greu, tre’ să treci fraudulos, tre’ să te bați, dar în primul rînd să te ferești de ro­mâni, de bodyguarzii lui Coz­ma, intră în casă, îți fură banii și te omoară”. Mulți au murit, s-ar zice, și mulți au intrat în pușcărie pentru bani. Băieții speră să le iasă „combinațiile” înainte de a mai fugi din țară. E greu și cu afacerile, „tre’ să ai bani. Poți să muncești, da’ ca să ai bani într-un an tre’ să furi”. Blo­cu­rile gri devin negre mai ales cînd legendele se adeveresc pînă la ca­păt. „Noaptea să te ferești prin car­ti­er”, mă sfătuiește Calu’. „Poate să te încingă vreun dement, să te ba­tă”. Nu se știe niciodată, mai a­les dacă ești fată la mini-joup. „Te ia și te violează”.

Conflictele apar ca o scînteie a­țîțată. „Dacă te spargi în figuri și mergi în gesturi te sparg băieții, te iau la bătaie și-ți iau tot. Care-i cel mai tare, dacă l-ai călcat pe-un pi­cior îți dă cu sticla în cap”. Scă­pa­rea e să nu fii singur, să știi să te bați, să pui „gașca, adu băieții, vi­nă, hai, hai”.

Oală tace și acționează la bu­zu­narul unui trecător. Mojo vor­beș­te cu vervă. „Am fost fugărit și de gardă, am și furat, dar după ce scapi îți dai seama că a fost o a­mintire plăcută. Uneori te întrebi, viața asta te duce în Iad?” Dă a­pro­bator din cap. „Îți vine să te că­lugărești, să uiți de tot, să știi că ai ajuns în rai. Da’ nu-i așa. N-ai cum, n-ai cum să te lași.” Stinge ți­gara de-un ciot. „Noi oricum credem în Dumnezeu și o să credem me­reu, avem speranța în Dum­ne­zeu, chiar dacă sîntem mai ba­ga­bonți, mai răi, așa, dar știm că o­da­tă o să ne ajute”.

***

Mai bine mă duceam în groapă

„Frate îmi parte nespus de rău că sa ajuns la situația asta, că acum neam despărțit, tu ai luato pe un drum iar eu pe un altul. Știu că acum îți e foar­te greu și poate că în viitor o să fie mai bine și pentru tine. Ai plecat din car­tier, din viața asta, plină de du­reri, sperînd frate că o să fie mai bi­ne. Însă frate, acum e tare greu fără ti­ne, și un alt frate ca tine nu cred vreodată să mai am.

De fiecare dată cînd mă suni, și vorbești cu mine de acolo din afară am impresia ca teai schimbat și ma doa­re tare căci eu încă mă gîndesc la tine și mie dor de tine. Prin bune și prin rele amîndoi leam petrecut, în­să îmi pare tare rău că știu frate că nimic din ce a fost nu o să mai fie.

Vrăjeala mea nu are concu­ren­ță, însă degeaba, nu pot să fac față la toți bulangii și perverșii din car­ti­er.

Cu timpul m-am șmecherit însă pro­blemele mult mai mari au apă­rut, uneori mă gîndesc poate era mai bine dacă mă duceam la școală sau poa­te în groapă, să nu mai simt du­re­re căci plăcerea de mult nu am mai simțito.

De multe ori stau în casă și mă gîn­desc frate ce să fac ca să scap din jungla asta. Să trăiesc mai bine doar în alcol și cană îmi găsesc refugiu și mă închid în lumea mea de gheață.

Însă știu doamne că va veni și o zi bună pt noi care am trecut prin greu și singura noastră bogăție sînt vi­sele ce ne ajută să trecem peste a­ceastă crudă realitate. Toți se dau frați însă tot se rezolvă numai la lo­vea.”

***

Buletin de cartier

Dacă întrebi de Gogoafă, toți îți răspund în cor „e prin cartier”. Nimeni nu-l știe de Cristi Baciu. Aici devii cunoscut o dată cu pri­mul botez. Botezul e dat de poreclă și dacă nu ai o poreclă, o in­ven­tezi.

Altfel, riști să treci neobservat. Cristi cobora în diminețile de va­ră tocmai de la etajul șapte, rostogo­lindu-se cu fundul pe scări, pur­tînd cu grijă între degete o go­goa­șă caldă, pudrată cu mult zahăr de ma­ma. Ajuns printre băieți, el mîn­ca întotdeauna și foarte categoric o „go­goa­fă”.

Sebi, fratele mai mare, se de­ghi­za cu tot felul de măști și se prindea de picioarele fetelor, pe în­tuneric. Masca cea mai înfri­co­șă­toare semăna cu un Cap de Cal.

Daniel Olaru are capul mare cît o baniță sau cît o oală ticsită cu sar­male de post. El e Oală și bă­ie­ții îl știu de cînd se uită cu bino­clul la video „cu filme erotice”.

Cătălin Infrimelea are 25 de ani și nu s-a sărutat niciodată. Bă­ie­ții îi spun Buză. Porecla lui Calu’ a venit mai tîrziu. La început i se spunea Styx fiindcă mai tot timpul ronțăia grisine de alea groase și rumenite. Styx e un Tibi la un me­tru nouăzeci, cu ca­pul mic și tru­pul zvelt. Maimuță nu semăna toc­mai cu animăluțul ce i-a devenit nume. El e Marius și băieții îl știu căutînd banane în salcia din fața blocului. Bananele le arunca la porci pentru că „aveau un gust rău și ta­re ca de ciot”.

În cartier nu-ți schimbi numai nu­mele, ci chiar și vocabularul. S-ar spune că ai nevoie de un nou dic­ți­onar. Un dicționar al străzii. Ex­pre­sii precum „a pune gînd rău cui­va” devin „a-i face o cheie”, in­for­mație e „SRI”, „sclav” devine „să­­gea­tă”, prostituatele se numesc „mar­fă”, întîlnirea e „ședință”. Pri­­etenul cel mai bun e „frate, fră­ți­or”, iar frații fac afaceri mici nu­mi­te „combinații”. Asta e legea.

Diana ROTARU

IAȘI, aprilie 2005

Autoarea acestui reportaj a fost nominalizată și premiată la Galele Clubului Român de Presă 2006