Rugăciunea din Săvinești are semnal pînă în Rai

În spatele întregii mașinării care ține în viață proiectele de binefacere din Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, cunoscute în tot județul Neamț, este părintele paroh Petru Munteanu. Sosirea preotului în mica localitate nemțeană a fost începutul rostogolirii unui bulgăre de zăpadă. Oamenii au început să se strîngă în jurul acestuia pînă cînd întreaga comunitate ia parte la proiectele propuse de către Petru Munteanu și echipa sa. Fie că este vorba de radioul pentru cei mici, Ciufulici, care primesc și cîte o masă caldă la o cantină socială din Săvinești, sau despre revista parohiei, în care oamenii sînt invitați să scrie ca să se cunoască mai bine, bulgărele de zăpadă rostogolit de preot s-a transformat în avalanșă. Iar cînd oamenii încep să își piardă speranța, preotul le aduce aminte de exemplul poporului islandez, care s-a salvat de îngheț și întuneric, prin poveștile spuse în jurul focului. De aceea, Petru Munteanu strînge și acum în tolbă povești pe care le împarte bucuros cu fiecare musafir ce îi trece pragul.

Bulgărele de zăpadă îmi trece ra­zant pe lîngă ureche și lovește scîn­durile din gard. Băiatul pe-al cărui chip, încadrat de niște suvițe blon­de, ard obrajii la fel de roșii ca mo­țul căciulii din vîrful capului, nu mă privește mai mult de două secun­de după care o rupe la fugă înapoi pe uliță, fără a se mai uita-napoi. Scîrțîitul ghetelor pe zăpadă e aco­perit de sunetul clopotelor de la bi­se­rica din vale. Turla bisericii „Sfin­ții Voievozi” veghează deasupra lo­calității Săvinești din Neamț. Că­ciu­lița cu moț roșu cotește pe că­rarea îngustă desenată pe zăpadă și dispare în spatele ușilor de stic­lă. Pe peretele clădirii este scris cu litere albastre: Centrul Social „Po­pasul Iubirii Milostive” și e înca­drat de imaginea a două icoane. Pe aleea înghețată apar tot mai multe căciulițe – albastre, verzi, roz – ca­re dispar după aceleași uși aburi­te.

De parohia „Sf. Voievozi” din Să­vinești se ocupă preotul Petru Munteanu, care își dedică cea mai mare parte a timpului proiectelor sociale. Atunci cînd nu este la centrul social, cu siguranță e în clă­di­rea vechii școli din sat, punînd cer­neală în imprimanta de la conta­bilitate sau rezolvînd problemele cu cablurile de la Internet. Îm­pre­u­nă cu echipa sa, despre care vor­beș­te cu drag și pe care o face să zîm­beas­că de cînd deschide ușa, se întîl­nește în „sala de sedințe” – o fostă sa­lă de clasă, unde caută mereu so­luții pentru a ajunge cît mai aproa­pe de cei ce au probleme, fie ele fi­nanciare, emoționale sau de altă na­tură.

Șanșă pentru copii săraci

Căciulița roșie e băgată în b­u­zu­narul gecii lăsînd la iveală ple­tele blonde ale băiatului. Acesta își aruncă ghiozdanul peste grămada sprijinită de dulap și se alătură co­legilor săi așezați deja la coadă în fața chiuvetei. Se numără printre cei 80 de copii ce provin din familiile defavorizate din comună, care iau masa la cantina socială zilnic. „Co­piii beneficiează de acest serviciu social – o masă caldă la prînz, gra­tuită – prin susținerea credin­cioși­lor din parohie.” Spațiul unde este construită astăzi cantina a ajuns în posesia bisericii printr-o întîmpla­re bizară. „Cînd am venit să sfin­țesc locul, cineva a săpat pentru a găsi o piatră de temelie. Întîm­pla­rea a făcut ca acea piatră să aibă în­semnată pe un colț semnul crucii. Atunci primarul a cedat pămîntul bisericii”, spune preotul.

Ra­dio Jurnal Spiritual este adresat a­dulților, există programe de mu­zi­că, dar sînt transmise și interviuri cu psihologi și teologi înregistrate în studioul din școală și materiale preluate de la Trinitas. Al doilea post este Radio Ciufulici. Acestea sînt transmise doar online, iar
nu­mă­rul ascultătorilor este în creștere. Astfel, cele două posturi de radio au și aplicații pe Android și iOS și pot fi descărcate gratuit.

„Jos avem o brutărie unde facem prescuri. A­cestea sînt cumpărate de biserici și mănăstiri.” Pe o masă metalică stau frumos așezate cîteva borcănele cu gem, dulceață și siropuri. „Fiecare sortiment are povestea lui. Celui de ace de brad i-am scris pe eti­che­tă că elimină pietrele de la rinichi pentru că atunci cînd a fost la cu­les, una dintre voluntare a eliminat o piatră în urma efortului fizic”, po­ves­tește preotul. O altă secție din ca­drul centrului social este atelierul protejat de croitorie. „Aici avem an­gajate persoane cu dizabilități”, spune acesta, deschizînd ușa atelierului. Halate de asistente medicale, șorțuri, haine pentru măi­cu­țe, traiste colorate, toate stau înși­rate pe suporturile lungi de metal din încăpere, iar în centru sînt pu­se măsuțe pe care se găsesc mașini de cusut.

Fesul cu moț roșu este tras ia­răși pe cap, amestecîndu-se în mul­­țimea de căciulițe colorate ce se în­dreaptă către vechea școală din sat, unde copiii merg să-și facă temele. „Nu vreau să creez o generație de oameni care au pretenții de la altul. Așa că am pornit de la cantină cu o condiție: îți faci temele și mergi la școală. Și acum învățăm poezii. Am primit și răspunsul «decît să-nvăț o poezie mai bine nu mă­nînc!» Unii dintre ei nu au curent acasă, nu au căldură, nu au… Aici le oferim un cadru unde să-și facă temele.” Spațiul vechii școli a fost obținut de preot de la minister și s-a ocupat de reabilitarea ei prin pro­iectul „Să dăm viață școlii vechi”. Clădirea este decorată pe exterior cu flori făcute din mozaic, iar pe holul de la intrare sînt expuse luc­rări de ale copiilor. În spatele pri­mei uși este sala lor de teme. Mă­uțe și scaune sînt așezate în centru, pe dulăpioare se găsesc diferite jo­curi, pe-un perete este un televizor încadrat de DVD-uri cu desene a­nimate, alături fiind amenajată o ca­­meră pentru ședințe, dar și un studio de radio.

Radioul din școala veche

Pentru că toate aceste proiecte tre­buie promovate și cum In­ter­netul este cea mai rapidă metodă, părintele Petru Munteanu s-a ocupat de crearea unei pagini web pen­tru fiecare dintre ele. Sub brandul „Jurnal spiritual” au luat naștere do­uă posturi de radio, o pagină cu tex­te tip blog, o editură și un buletin parohial. Astfel, în vechea școală, există o cameră antifonată cu co­fraje de la ouă, dar și două încă­peri antifonate cu burete. Acolo se înregistrează materialele audio pen­tru radio. „Avem două posturi: u­nul pentru adulți – Radio Jurnal Spiritual și unul pentru copii – Ra­dio Ciufulici. La cel pentru copii am venit pe ideea de a ajuta familiile de români de afară. Aceștia vin în țară și cumpără discuri cu povești, cîntece, poezii. Copiii lor fac gră­dinița acolo și uită limba română. Pe Internet se prinde de-o comunitate”, spune preotul zîmbind. Ra­dio Jurnal Spiritual este adresat a­dulților, există programe de mu­zi­că, dar sînt transmise și interviuri cu psihologi și teologi înregistrate în studioul din școală și materiale preluate de la Trinitas. Acestea sînt transmise doar online, iar nu­mă­rul ascultătorilor este în creștere. Astfel, cele două posturi de radio au și aplicații pe Android și iOS și pot fi descărcate gratuit. „A fost o mare bucurie cînd ne-au contactat cei de la Apple. Au analizat apli­ca­ția și ne-au dat aprobarea”.

Preotul vede Internetul ca pe o completare a acțiunilor din bise­ri­că. „Am ales să fac și un radio pentru că oamenii se adună în comu­nități și ei au apartenență. Dacă au ales să vină la o biserică și aceasta le oferă prin Internet diferite eve­ni­mente, ei se simt în comunitatea res­pectivă. Aș vrea să dezvolt evenimente care sînt ale comunității și omul să aibă valoare”. Tocmai prin utilizarea Internetului preotul do­reș­te să recreeze atmosfera de socia­lizare din trecut. „Eu sînt gene­ra­ția celor care au jucat tenis în spa­tele blocului și-acum îl văd la televizor. Aș dori să întorc proiectul a­cesta către mici comunități de oa­meni care să solidarizeze și să co­munice.”

Preotul cu bunătatea anonimă

Preotul Petru Munteanu nu-și asumă meritele pentru prosperita­tea proiectelor, el fiindu-le recu­nos­cător enoriașilor pentru eforturile de­puse. „Am o mare mulțumire, dar munca nu e a mea. Eu nu fac nimic fără credincioși. Îmi aduc o litur­ghie, bănuțul ăla îl dau pentru co­munitate și lucrurile prind rost. Tot ceea ce mișcă aici e datorită pa­ro­hiei. Biserica susține prin donații toa­te activitățile astea, altfel e imposibil să poți să-ntreții asemenea pro­iecte. Pe toate le ținem printr-o de­di­care și-un efort împreună cu cre­dincioșii”.

Atunci cînd vine vorba de re­lația cu angajații, părintele Mun­tea­nu nu este privit ca un șef, ci ca un ajutor: „Nu e reacția aia – «of! Iar vine șeful!» Ci e «bine că vine părintele, ne mai ajută, ne mai dă un răs­puns»” spune Brândușa. Aceasta și-a schim­­bat domeniul de muncă, după cel-a cunoscut pe părintele Mun­tea­nu. „Pe mine m-a schimbat foarte mult. Te așază pe un drum pe care te a­jută să-l descoperi și să vezi că tu te pliezi pe acel drum și să mergi. E ca un părinte care ține copilul mic de mînă și după aceea îl lasă să fie pe drumul lui.”