Rugăciune cu accent italian
1001 de chipuri 14 octombrie 2013„Crezi că pot sta liniștită acasă ca un om normal?” „Stați aciuați că se uită lumea la
„Crezi că pot sta liniștită acasă ca un om normal?” „Stați aciuați că se uită lumea la
Mergem imediat la muzeu, numai să îi liniștesc pe neastîmpărați”, spune calm domnul Dumitru Bunea,
Tot românul care-și găsește casă-n Grecia, țara sugrumată de necaz în ultima vreme, aleargă
Noaptea cercetătorilor a aprins cerurile deasupra a celor mai importante 300 de orașe din Europa. În
Spinii trandafirului roșu nu au fost de ajuns pentru a-l apăra atunci cînd a fost înghețat la -200
„Ce spuneți, putem vedea sunetele?”, întreabă Alex, unul dintre studenții voluntari de la Facultatea
Curtea interioară de la Palas Mall pare un bîlci plin de magie, împăienjenit de zeci de copii și
Drumul spre est alunecă prin autogări aglomerate. Oamenii se încolonează, fie resemnați, entuziaști
„O zi în Africa” ni i-a scos în cale pe cei trei studenți ai Institutului Catolic „Sfîntul
„Eu ar trebui acum să întreb, după șase luni acolo, la 6.000 de kilometri depărtare de casă,
Odată, niște bătrîni cu har au prevestit urmașilor că, peste 25 de ani, în mijlocul sătucului
„«Mamă, eu mă duc în anul pastoral în Kenya.» S-a uitat la mine și m-a întrebat dacă în
N-am apucat să ne cunoaștem bine toți colegii că studenția noastră s-a și terminat deja. Diploma
Jurnaliștii se tem de microfon. Nici unul dintre tinerii care urcă treptele din Aula Magna ca să-și
„Astăzi o să fie ziua mea cea mai frumoasă, urmează să fiu pupat de zeci de fete”, spune băiatul
E ca la clasa întîi. Doar că mamele aranjează acum eșarfele albastre pe umerii copiilor
Fără șanse să rămînă în divizia A, Poli Iași a intrat pe stadionul „Emil Alexandrescu” din
Meciul cu Vasluiul a început încă de la fundație, de unde vocile oaspeților se aud chiar și
„V-a ieșit, bă, stratu’ de ceapă”, strigă un suporter ieșean în timp ce fluierul arbitrului
De vreo trei minute tot încerc să-mi dau seama de pe tabela de marcaj pînă unde a ajuns meciul. Într-un