Bătai de tobe la răsărit

„«Mamă, eu mă duc în anul pasto­­ral în Kenya.» S-a uitat la mine și m-a întrebat dacă în altă parte nu mi-am gă­sit să mă duc”, îmi povestește Anton cu un surîs în colțul gurii. E student în anul al cincilea la Institutul Teologic Ro­ma­no-Catolic „Sfîntul Iosif” din Iași și așa și-a imaginat el mereu viața, ca o călătorie, una care s-a concretizat într-un final în șase luni petrecute pe continen­tul african, în Kenya, Maikona. To­tul a început cu o foaie pe care trebuia să bi­feze trei țări și cu o dorință poate prea mare de a mai vedea și încerca ceva cu totul diferit.

I-a plăcut din totdeauna să fie un li­ber cugetător, de aceea a plecat încă de la începutul liceului din satul natal, Ghe­răești, Roman. „Cînd văd un om alb, africanii zic că e un «muzungu», adică are bani”, îmi spune Anton așe­zîn­du-și mîneca de la cămașă. Ex­pe­rien­ța lui din Africa a fost una în care im­pac­tul a fost unul „nu neapărat dur, dar am întîlnit o altă mentalitate, oameni ca­re au o altă cultură”. Cu toate astea, „cel mai frumos lucru pe care îl așteptam cu drag în fiecare duminică era să merg la liturghie”. Începe să-mi explice cu en­tuziasmul unui copil că ei cîntă la to­be și la încă un instrument confecționat din crenguțe și dansează „ca la o ade­vă­ra­tă sărbătoare. Și te fascinau și te făceau să te întorci și duminica viitoare fără să e­viți.”

Aventură de culoare

Dar nu a uitat nici o clipă scopul pen­tru care a mers acolo. A lucrat cu oa­meni, copii și tineri, le-a construit grădinițe, școli și săli de mese „într-o căldură pe ca­re cu greu o suportai”. Însă știau că tre­buie să se axeze mai mult pe ajutorul di­rect „iar prima oară cînd ajungi acolo ei te întreabă «ce ne dai, cu ce poți să ne a­juți?»” Sala în care stăm e la fel de im­pozantă ca vocea lui, care se vindecă în­cet de tremurul inițial, Anton deve­nind din ce în ce mai entuziast să poves­teas­că. Își aduce aminte iar de copiii de a­colo cu care aveau activități zilnice, și satis­facția era cu atît mai mare cu cît îi ve­dea zîmbind.

Se lasă pe spătarul scaunului în­cre­zător, căci e mîndru că experiența a fost una aparte, una în care munca fizică a fost amorsată de mulțumirea spirituală pentru că „toți sîntem oameni. Negri sau albi. Bogați sau săraci”, iar singurele sacrificii făcute pentru asta au fost ori o capră, ori o cămilă. Doar cînd e săr­bă­toare.

Iuliana LEONTI