Telefonul meu pentru un joc

“Important e sa stii sa joci”, ii spune cel mai in virsta partenerului iesind din local. Trenul de Bucuresti pleaca in citeva minute si ei au ramas fara bani de bilet de mult. “Da, trebuia sa dai cu 20, nu?”, spune celalalt.

Inauntru, jocurile mecanice rezista in continuare sub degetele aproape violente ale clientilor. Regula e tacerea. Muzica abia se aude in dreptul barului, unde Andrei onoreaza comenzile. Cistigurile variaza in functie de ce bei. Cei vechi stiu ca pierzi cu Crama, dar Timisoreana si, pentru tineri, Nestea Lemon, aduc credite. Cel putin la primii zece lei mizati. Pentru ca, la final, oricit de bun ai fi, jocurile sint facute ca sa te lase fara banii de piine si mezel, pentru care ai uitat ca plecasei de acasa.

Mica sala de jocuri King Club  de la gara are doar zece aparate si gazduieste in mare parte calatori care vor sa-si incerce norocul intre doua trenuri si sa se intreaca la cine pierde mai multi bani. Ca orice local are si acesta un client care pentru ceilalti, este “Cistigatorul” sau “Norocosu’”. El e singurul care reuseste sa scoata mai mult de 40 de lei dintr-o masina. Restul doar pierd. Cind i se pare ca a cistigat prea mult la un aparat se muta la altul, din rationamente pe care numai el le cunoaste. Pentru ca toate arata la fel si au aceleasi cinci jocuri. Le incearca pe rind, si de la fiecare scoate citeva sute. Cind i se pare ca a scos destui bani de la toate aparatele, revine la primul. Orice privitor ar spune ca pina acum ar fi trebuit sa stringa destui bani cit sa plece spre cazinouri mai scumpe. Dar dupa atitudine si aspect se vede ca vine aici zi de zi incercind sa dea “marea lovitura” si pleaca in fiecare noapte cu bani de o shaworma si un pachet de Lucky Strike.

Cind pierde nu se enerveaza. De pe acelasi scaun se intinde la urmatorul aparat si introduce o bancnota de zece. Cistiga de la prima mina. Se intoarce catre micul public: “Ce sa fac, daca celalalt n-a vrut”. Uneori ramine asa, jucind la ambele masini.

Ca un expert, imparte filosofie de cartier celor ce-l privesc si incearca sa-i fure “secretele”. Se justifica si cind pierde tot ce-a adunat de-a lungul serii: “Asa e, vii cu un milion, pleci cu un milion”. Dar un luptator nu renunta niciodata. Pina sa ajunga la usa se razgindeste si se asaza la alt aparat. De la intrare se aud rugaminti: “Hai, Andreie! Iti las telefonul si miine iti aduc banii pe el, promit.” Peste o ora, cineva ii va spune calm: “Asa e cind esti nou, vii cu telefon, pleci cu buzunarul gol”.

Ioan STOLERU