O carte arămie și un copil cu ochii mari

„Eminescu n-a murit. Uite-l, e aici, cu noi!”, sînt cuvintele cu care a început spectacolul de muzică şi poezie, „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, ce a avut loc, marţi, 15 ianuarie, în Sală Studio a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Într-o atmosferă boemă a fost pregătită în chip de sărbătoare o readucere aminte a celui ce a fost Mihai Eminescu. Pe un birou, din lemn masiv de culoare maro închis, cu picioarele crestate sub forma unor aripi aurii de înger, se odihnea un sfeșnic asemănător care, conform actorilor prezenți pe scenă, semăna cu cel la lumina căruia Eminescu scria la orele târzii ale nopţii, cînd inspiraţia nu îl lăsa să doarmă.

Într-o linişte deplină, luminile din sală s-au stins uşor şi actorul Daniel Busuioc a deschis elogiul dedicat poetului recintînd poezia „Glossă”. Versurile s-au scurs de pe postamentul de unde se afla un volum de Eminescu a cărui copertă arămie părea să nu îşi trădeze vechimea. „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate” – cuvintele sînt recitate de către actorul Petru Ciobotaru. Mai apoi, compoziţia „Serenade du Made”, interpretată de violonistul Filip Papa şi pianistul Ciprian Ciotloş, a transpus emoţia în sala în care publicul şi-a ţinut respiraţia pe tot parcursul melodiei. Pe scenă a urcat apoi, actriţa Doina Deleanu care a adus în amintire şi imaginea Veronicăi Micle, iubirea cea dintîi a poetului, recitînd poezia „Lui X”, prin care iubita îi duce dorul dragului ei – „Şi doreşti a mea iubire… prin iubire pîn` la tine/ Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg”, a recitat, ea cu ochii în lacrimi, ţinînd în mîini un volum al poetei. Ansamblul de poezii a fost completat de „Un scurt vals sentimental”, care a părut că bucură întreg publicul.

Momentul culminant al spectacolului a fost reprezentat de manifestaţia actorului Petru Ciubotariu, care a recitat „Scrisoarea a III a”. Prin fluctuaţiile vocii, dar şi schimbarea bruscă a tonalităţii, actorul a reuşit să aducă lacrimi în ochii publicului. Scuturându-şi mâna vioi, o doamnă spune emoţionată: „mi s-a făcut pielea de găina!”.

Publicul a fost mai apoi vrăjit de armonia unui flaut şi al unui pian care s-au unit într-o suită muzicală a lui Camille Saint-Saëns, numită „Moartea lebedei”. După ultima notă cîntată la flaut, actorul Daniel Busuioc și-a făcut apariţia pe scena îmbrăcat într-un frac negru, cu un papion mare şi o carte a lui Eminescu la piept, interpretînd poezia „Cugetărilor sărmanului Dions”. Arătînd cu mîna într-un colţ al scenei, Daniel Busuioc a vorbit cu un personaj imaginar: „Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. – Măi motane,/ Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.” În finalul spectacolului, nepoţelul actorului Petru Ciobotariu l-a ținut strîns de mînă atunci cînd au urcat împreună pe scenă. La început timid, băieţelul cu părul brunet şi ochii mari strălucitori, se uita spre bunicul său şi părea că îl strînge din ce în ce mai tare de mînă cînd începea să recite „Ce-ţi doresc eu ţie/Dulce Românie”.

Text de Ioana DOLEANU