În Queens, discoteca s-a dovedit prea mică

Patru domnișoare cochete co­boa­ră dintr-un Mercedes, în față la Queens’. „Uite bă, ca-n melodia lui Grassu’”, se aud chicotind doi dintre paznicii de la intrare. Scena nu este departe de filmele americane. Întîi le vezi tocurile de paisprezece centimetri, apoi picioarele dezgoli­te și, la sfîrșit, dacă ai răbdare, să te uiți și la fața care abia de mai res­piră de la prea mult fard. La intrare, găr­zi­le controlează de la buzunare și genți, pînă la gecile pe care bă­ie­ții le țin, os­tentativ, cu două degete pe umăr, lăsînd să se vadă sa­co­u­ri­le stră­lu­ci­toare și cravatele cu mașinuțe sau fe­mei dezbrăcate.

Înăuntru este sufocant. Nici nu știi dacă de la căldura celor peste o mie de suflete numărate de către or­ganizatori sau din cauza stratului pîclos, înădușitor de fum de țigară. În mai puțin de jumătate de oră, fete dichisite, cu picioare lungi și ruj roșu aprins defilează alături de băieți în smoching, încălțați cu te­niși colorați. Cînd prezentatoa­rea a­nunță începerea distracției, vocea îi este acoperită de urlete și de mu­zica al cărei bas îl simți vibrîndu-ți pî­nă în stomac și deodată lumea în­cearcă un salt cu mîinile în aer. Fe­tele nu mai sînt cu pantofii pe po­dea, iar băieții urlă mai extaziați decît partenerele acestora. Dar după mai puțin de cîteva se­cun­de toți se re­sem­nează – nu este loc nici de dans și nici pentru sărituri eu­forice. Mier­curi seară, în Queens’, din lipsă de spațiu s-a bătut recordul celor mai decente mișcări pe rit­muri de dans. Și nu din cauza pu­do­rii sau a reticen­ței fetelor cu fuste pregătite pentru încălzirea globală.

Maria și Ioana, în fum de țigară

Miezul nopții. De afară se aud țipăte entuziaste, care țin pînă ce Grasu XXL urcă pe scenă. Repre­zen­tația nu durează mai mult de ju­mătate de oră, dar este suficientă ca temperatura să fie insuportabilă. Iar cîntărețul mai mult vor­beș­te decît interpretează. Din spate, se aude un nemulțumit urlînd: „Lasă filosofiile, ia și cîntă, că doar nu de­geaba am plătit bilet!” Dar nu s-a în­tîm­plat. Are grijă să ne sfătuiască să nu consumăm droguri exact îna­inte de melodia „Maria, Ioana.” Care amu­zați, care nedumeriți, studenții știu totuși pe dinafară versurile, pe care nu se sfiesc să le urle cît îi ține piep­tul.

Așa cum la ora unu pe scenă nu mai sînt decît DJ-ii, iar în pahare nu au mai rămas decît paiele, în club nu mai sînt decît jumătate dintre cei o mie două sute de oameni. Fără să fie impresionat de spațiul pe ca­re poate dansa, Adi adună încet, a­proape ritualic paharele goale de pe o boxă. În secunda următoare îl vedem cu mîinile în aer, în ochii fe­telor foarte încîntate. Ne plac și nouă balurile, dar după ora două, Queens’ul arăta mai degrabă ca o petrecere privată: ici-colo, cîte un cu­plu ad-hoc mișcîndu-se lasciv pe muzica antrenată din boxe.

Livia RUSU