Baieti de baieti

1001 de măști Niciun comentariu la Baieti de baieti 4

De la inceput i-am zis ca este o problema de cuplu.  “Buna ziua, am venit cu sora mea, trebuie sa discutam despre o problema personala, cred ca am tulburari de personalitate”. Doamna care ne va consulta ne duce intr-o camera separata, mai retrasa. Se uita la mine, la “sora” mea, asteapta sa auda problema. “Deci eu am un partener si as vrea acum sa ma despart de el. Incerc sa imi dau seama ce este cu mine”. Ochii se dilata, un zimbet se zareste pe fata doamnei consilier si imi zice sa continui. “Parintii mei vor sa ma vada casatorit, iar ei nu imi lasa casa daca nu le prezint viitoarea mea nevasta. Dar cum sa fac asta daca eu am deja prieten”. Intervine si sora mea si trage de la bun inceput o concluzie “are gargauni in cap, nu stiu ce sa ii mai fac. Eu, care te-am crescut dintr-o jumara, vii si imi faci faze din astea”. Incerc sa ii explic ca nu eu am ales aceasta orientare, ca asa este din nastere, insa intervine si consiliera. “Nu e din nastere, s-a intimplat ceva cu tine in copilarie care te-a facut asa. Au fost niste factori care te-au impins”. La inceput, au fost niste cursuri, au urmat apoi proiectele lucrate impreuna…  Am incercat eu sa-i explic consilierei ca nu a fost o atractie fizica la inceput, “e dezordonat, nespalat si are parul lung”, completeaza sora mea. Dialogul continua: “Si cine este  activ si cine este pasiv? “Sintem amindoi, schimbam rolurile adesea. Si sa stiti ca nu sintem un cuplu “nebunatic”, asa cum vedeti pe la televizor, noi ne intilnim numai cind avem chef”. “Dar daca el are chef si tu nu ai?”, “Pai sa stiti ca nu se intimpla asta, atunci avem amindoi chef”.

Consilierul isi pregateste povata: “daca tu continui relatia, s-ar putea sa inceapa sa iti placa. Este la fel ca si fumatul, nu te mai poti opri dupa ce ai inceput.” Cu alte cuvinte, homosexualitatea pare a fi un fel de dependenta.  “Eu de exemplu am avut pe cineva care imi zicea ca o facea de cite ori avea ocazia, a inceput de la 12 ani si pe la liceu a avut o perioada de nebunie. A plecat in America si acolo s-a vindecat”, imi spune doamna asistent social. Ei bine, i-am spus ca si eu vreau sa plec cu o bursa de studii in strainatate, ca poate voi avea mai multe sanse sa scap de el. “Dar sa stii ca acolo sint mai multe tentatii, comunitatile sint mai mari, te pot atrage si pe tine”.

Asadar, homosexualitatea ar fi contagioasa si depinde numai de mine daca vreau sa “scap” de ea.

“Tu spui ca ai relatia de un an cu el, insa tu te-ai gindit la asta de mult mai mult timp.” Nu este o boala, sub nici o forma, dar nu este  sanatoasa nici “din punct de vedere fiziologic”. Cum adica fiziologic? “Pai anumite parti ale corpului omenesc nu sint facute pentru asa ceva”.   Pentru a evita orice complicatie medicala, mai bine incep o perioada de abstinenta totala. Oricum, mi-a pierit cheful de a ma mai intilni pe la o bucata de noapte pentru proiecte. la ora unu nu mai circula tramvaiul.

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top