Un IDIOT în joacă

Pe holurile de la Ateneul Tătărași e gălăgie. Peste tot unde întorci privirea dai peste tineri zîmbitori, care parcă aș­teap­tă o singură notă muzicală pentru a stîr­ni un dans. Se cunosc între ei, și fac glu­me unul pe seama altuia, pornind de la ce­le mai mici motive.

„Bă, tu știi că m-am apucat de tea­tru în ’96, la unsprezece ani, cînd aveam vărsat de vînt și oreion concomitent?”. „Cred că ai mai încercat de cîteva ori să-mi povestești, dar ca de obicei, eu nu te ascultam”, îi răspunde Ivan, colegu­lui său de trupă, Codrin Dănilă.

Obiș­nuia să citească cîte o poezie ziua, iar sea­ra, cînd veneau ai săi de la serviciu, îi chema în cameră și interpreta. Astfel, a dat mai departe la Liceul de Arte, un­de și-a cunoscut și colegii din trupa de tea­trul de improvizație IDIOT. Încă de pe atunci aceștia se gîndeau să joace îm­pre­ună, însă abia după facultate s-au apucat spontan. „A venit Alex Petrila, și ne-a zis hai să facem o trupă. «Hai!» «Da’ ce ju­­căm?» «Improvizăm!»”

 I s-a întîmplat și în timpul spectaco­le­lor ca oamenii să înjure, însă ori au mers mai departe, ori au încercat să-l introducă pe cîrcotaș în spectacol.

>Puțin mai tîrziu, și-a dat seama că de­geaba faci ceea ce-ți place, dacă stai și mori de foame. Astfel, Codrin a în­ce­put să îmbrace costume de clovni, arlechini sau faraoni, animînd petreceri pentru co­­pii, sau centre comerciale pentru Funny Art. Și chiar dacă între actori se spune că-i vindere ieftină, tînărul nu conside­ră asta, spunînd că o ia în serios pînă la ca­păt. De asemenea, nici măcar nu-i mai ușor aici decît în cealaltă parte, pentru că trebuie să atragă atenția tuturor ce­lor din jur, și să-i facă pe oameni să ui­te că au venit la cumpărături cu căru­cioa­re, copii și probleme de zi cu zi. De ase­me­­nea, „La «Funnyart» vorbim despre o afa­cere. IDIOT nu este o afacere, e un loc de muncă, o profesie”, îmi spune tî­nărul salutînd niște fete abia venite.

Teatru cu femei goale

IDIOT, denumirea trupei, nu este da­tă doar de romanul lui Dostoievski, ci este și rezultatul perseverenței „pentru că practic, noi am fost idioți că am ră­mas aici”. În timpul spectacolelor, inspira­ția vine în principal de la „public, din ce ai văzut, ce te inspiră în secunda aia și de la parteneri”, explică Codrin, imitînd pe un scaun poziția „Becali spune că…” I s-a întîmplat să aibă și blocaje, însă pen­tru că-s prieteni de aproape zece ani, se știu între ei, și cineva salvează situația „Cînd pică unul, vine celălalt și ri­di­că”. I s-a întîmplat și în timpul spectaco­le­lor ca oamenii să înjure, însă ori au mers mai departe, ori au încercat să-l introducă pe cîrcotaș în spectacol. „Deși în ma­joritatea chestiilor merge, noi nu sîn­tem agresivi. Poți să-i zici «Taci din gu­ră că joc pe scenă», și omul tace pentru că se sim­te privit de toată lumea”. De ase­me­nea, tînărul menționază că ei preferă să nu fie obsceni și mai degrabă să facă o alu­zie, decît să numească în mod special. „O femeie e de trei ori mai mișto cînd e îmbrăcată într-un anumit fel decît cînd e goală. E goală și gata. S-a rupt miste­rul”.

Nu și-a pus nicidată problema să se an­ga­jeze la teatrul de stat, și e conș­ti­ent că majoritatea locurilor sînt blocate. Iar dacă ar avea de ales între ce face acum și un loc asigurat pe scena mare, Codrin e de părere că-i prea tînăr să-și pună pro­ble­ma. „Și maică-mea mă întreabă «dar tu cît crezi că o să mai improvizezi?». Pot să fac asta toată viața dacă-s des­chis la min­te”.