N-am ieșit pe locul doi

La statuia din fața Palatului, nici o mișcare. Doar cîteva bro­boa­ne de su­doare căzute de pe fruntea călă­re­țu­lui de bronz mai dina­mi­zea­­ză cu cî­te-un strop peisajul torid. Pe o bancă sub soare, la cîți­va me­tri mai la stîn­ga, un grup de oameni îmbrăcați în tricouri identice, aș­teap­tă cu încordare sosirea primilor par­ticipanți.

E 13 fără 5. Sînt încă primul și sin­gurul înscris pe listă. „Mai aș­tep­­tăm un pic, poate mai vin și al­ții”, zice Că­tălin, responsabil cu „La­bi­rin­tul in­di­ciilor”. Zece mi­nu­te și 30 de gra­de Celsius mai tîrziu, aceeași si­tua­ție. Drept pentru care, unul din­tre membrii Asociației Stu­denților și Ab­sol­ven­ților de la Facultatea de Fi­lo­so­fie din Iași, ia atitudine. S-a deplasat personal pentru a re­cru­ta concurenți. S-a întors cu doar două fete și doi bă­ieți. Plus un tip de la ziarul FEstudIS, la fel de en­tu­­zi­asmat ca muncitorii care lucrau la Palatul Culturii, ce nu se lasă duși de lîngă PET-urile de be­re doar pentru a umbla după cai verzi prin oraș.

În sfîrșit, organizatorii se resem­nează și decid să dea startul. Una dintre fetele aduse cu arcanul, spu­ne pli­nă de entuziasm: „da eu nu știu orașul. Ce mă fac?”. E potolită repe­de de Că­tălin, care ne explică ce trebuie să fa­cem și că vom primi o hartă, laolaltă cu primul indiciu: „de îți place litera­tura, pe-aici sigur tre să treci”. Gru­pul de patru o ia la goa­nă, într-un cor de huiduieli. Vi­za­vi, în fața Pre­fec­tu­rii, cîteva su­te de studenți au propriul lor conflict cu prefectul pe Legea Edu­ca­ției.

Încurcați în indicii

Cu pas încet, dar sigur, pornesc și eu cu harta la brăcinar, spre Casa Do­softei – Muzeul Literaturii Ro­­mâ­ne. Grupul de patru o luase de mult înainte spre al doilea punct de rendez-vous, Teatrul Național „Va­­sile A­lec­sandri”. De aici încolo, nu i-am mai zărit. Am auzit pe drum că de la al treilea indiciu, au luat-o într-o cu to­tul altă parte, și că e posibil să fi a­juns deja în Podu Roș. Păcat că nu era nici un indiciu care să-i ducă în­co­lo. Dar, de asta se chea­mă labirint.

Rămas singur în cursă, am pu­tut să-mi văd din nou orașul, re­cu­nosc, de data asta într-o altă lu­mi­nă. Piața Unirii devenise acum, con­form indiciului numărul cinci, lo­cul unde „som­noroase păsărele se a­dună, chiar și cînd Unirea s-a în­făp­tuit. Noapte bu­nă!”. Pînă la destinația finală nu a mai fost decît un singur pas. Și un ră­gaz de cafea pe care mi l-am permis la terasa Cor­so. Oricum, la final or­ga­niza­to­rii aș­teptau un pic speriați ve­nirea concurenților, pe scările Ca­sei de Cul­tu­ră. Mi-au dat și di­plo­mă. Acum sînt un „maestru al in­diciilor”.

Alex VARNINSCHI