„Tradiție” se rostește cu accentul pe „é”

1001 de chipuri Niciun comentariu la „Tradiție” se rostește cu accentul pe „é” 20

Sala din Facultatea de Bioinginerie Medicală este goală, însă Mariana Flaișer se așază tot pe scaunul de la catedră, în care de ani întregi îi învață pe studenții de peste hotare cum să dezlege nodul limbii române. „Am început această carieră imediat după terminarea facultății, în 1973, cu anii pre­gă­ti­tori la Institutul Politehnic (astăzi Universitatea Tehnică „Gh. Asa­chi) și pot spune că la început am fost puțin timidă și n-a­veam experiența necesară”, îmi povestește cu un surîs subțire și scurt, femeia.

Profesoara își amintește cu patos de perioada anilor `70, cînd Iașul a găzduit o serie de studenți chilieni care au venit în România drept azilanți politici, „iar la acea vreme dificultatea pentru mine era enormă deoarece nu știam spaniola. Un singur băiat știa franceză, una din limbile pe care le cunoșteam și eu, iar acesta juca rolul unui traducător între mine și restul clasei”.

Spațiul cultural, împărțit printre străini

O parte din meserie îmi povestește că „a furat-o” de la diferiți colegi, atît din Iași, cît și din alte orașe, dar faptul că limba română este, de fapt, o limbă străină a învățat-o din propria experiență.

Nu doar pentru că a lucrat cu tineri migratori, dar și din cauza studenților autohtoni, care i-au dat bătăi de cap la diferite traduceri sau examene, „cu enormități pe care nu le pot pronunța”. De asemenea, a ob­serv­at și o micșorare în interesul pentru cultura românească, de care o parte de studenți nu se alipesc cu mare drag. „Nu putem fi profesori de română și să predăm doar gramatica și fonetica, iar din acest motiv organizez împreună cu diferiți co­legi seri culturale, simpozioane pentru a le prezenta că în a­cest spațiu carpato-danubiano-pontic sînt foarte multe lu­cruri ce nu trebuie ignorate”.

O călăuză în predarea datinilor locale i-a fost Valeriu Rusu, pe care deși nu l-a cunoscut, îi știe metodele de pre­da­re a limbii române în alte țări. „La început m-am mirat să văd un asemenea interes față de cultura noastră din partea fran­cezilor, dar profesorul Rusu a reușit să le ațîțe curiozitate, povestindu-le despre obiceiurile noastre. Avem multe tradiții, dar sînt parcă cu atît mai frumoase cu cît le descoperi prima dată”.

Autor:

Paul Andrici

Redactor Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top