Date cu o mîţă tigrată

După prima noapte pe Tinder am reușit să stabilesc vreo trei întîl­ni­ri următoarea seară, cam la a­ce­eași oră. Una a fost în Tătărași, la un ni­ge­rian acasă, care a spus că e „me­di­cal student”, stă singur, și că dacă vreau pot să aduc eu vinul, iar el o să gătească ceva. Apoi vom face îm­pre­ună seara „better”. Celelalte două e­rau în Copou, „la o plimbare”, iar u­nul dintre tipi, Fayez, un șaten cu o­chii verzi, m-a pierdut cînd mi-a ce­rut whatsapp-ul, pentru că motivul lui a fost „nu plac să vorbesc aici”. Cea mai utilizată replică de agățat a fost „dă-mi Facebook-ul tău”, spu­să hotărît, de parcă tipii ar fi vrut să-mi spună că nu le e de ajuns portretul pe care-l foloseam pe Tinder și ar fi vrut să vadă mai mult. Următoarea zi mi-am înlocuit fotografia cu o pi­si­că tigrată adorabilă și am dat a­dor la toți băieții pînă-n 25, chiar și ce­lor care aveau poze cu BMW-uri sau ma­iouri roz.

Radu e student în anul al II-lea la „Asachi”, are părul brunet și îi pla­ce să cînte la chitară. M-am uitat întîi la pozele lui și părea genul de băiat cu care ai putea să vorbești despre foto­­grafie și filme, dar după nici zece me­saje mi-a scris despre o femeie de 35 de ani, care i-a frînt inima. „Mi-a zis că nu am eu față de fața ei”, mi s-a plîns el, începînd apoi să-mi vor­beas­că brusc despre cît de nepotrivită es­te facultatea la care se află și cum a lu­crat el în vînzări. Trebuia să con­vin­gă oamenii să își „refacă un con­tract pentru trei-patru lei în plus pe a­celeași chestii cînd puteau să stea fă­ră contract bine merci și să rămînă la același cost”, dar pe mine nu m-a con­vins decît să-i dau „unmatch” și să caut și alți oameni dispuși să vor­bească cu o mîță. Mircea nu avea po­ză de profil, dar a început discuția foar­te degajat. Mi-a zis să ne ve­dem sîmbătă seară, la „Arte”, în Copou, pe la 22.00. Nu m-a întrebat decît da­că sînt din Iași și a ținut să men­țio­ne­ze că el nu are nimic împotrivă să ia­să cu o pisică, dacă acestea nu îl zgî­rie, așa că i-am zis că ne vedem a­co­­lo. Nu mi-a mai scris după.

Pe Alexandru, care era doar în tre­cere prin Iași, l-am agățat eu, între­­bîndu-l direct, fără vreun salut ante­­rior, „crezi în dragoste la prima con­versație sau trebuie să mă mai bag în seamă odată?”. Mi-a spus că am înce­put bine, mi-a dat adresa lui de la ho­tel și m-a întrebat la ce oră voi fi a­co­lo. „Vei fi la fel de scurt și la o­bi­ect?”, l-am întrebat și s-a mulțumit să-mi tri­mită înapoi un „daaaaamn” și cî­ți­va emoji care rîd. A încercat să o drea­gă, să mă invite la o cafea (pe la miezul nopții), chiar s-a scuzat că nu poate merge în parc seara, pentru că lui i se pare „creepy”, iar cînd l-am re­fuzat mi-a spus amuzat „păcat, mie chiar îmi plac pisicile, poate ar fi fost ceva între noi”. După ce am în­ghi­țit glumele lui Alexandru vreo două zi­le și am trecut peste greșelile grama­ticale pe care le-au făcut tipii cu ca­re am vorbit, mi-am dat seama că pe Tin­der sînt doar două tipuri de bă­ie­ți: cei care te invită în oraș și cei ca­re te invită la ei acasă.