Dragostea te-aduce în Bază

Înaltă, cu părul blond și ochelari negri, pe Cristina o găsești aproape în fiecare seară „La bază”, unde pre­pa­ră cocktailuri, shoturi și-ți servește ori­ce băutură alegi din meniu. S-a angajat aici cînd era în primul an de faculta­te la Universitatea Națională de Ar­te „George Enescu” din Iași, împreună cu cea mai bună prietenă de atunci. „Nu aveam neapărat nevoie de bani, dar ei aveau nevoie de o chelneriță, iar mie îmi plăcea de barmanul de atunci”, spune rîzînd Cristina. Sînt împreună și acum, după șase ani. El nu mai e barman, ci manager, iar ea nu mai chelneriță, ci i-a luat locul iubitului ei. Din cei care erau atunci în „Bază”, doar ei doi au mai rămas. Pînă și prietena cu care a venit în localul de la Cub a plecat. „Ne-a tră­dat. E corporatistă”, îmi zice rîzînd Cris­ti­na, adăugînd că ea nu ar putea să fa­că niciodată asta pentru că este „o per­soană agitată”.

Acum, tînăra lucrează de mai bi­ne de un an ca barman, iar primul shot pe care l-a făcut a fost „kamikaze”. „Se face la shaker, iar atunci mi s-a pă­rut foarte complicat să-l prepar”, po­ves­tește aceasta în timp ce-și amintește cum a trecut din sală, după bar. De­și îi place să fie barman, spune că me­seria de chelneriță i s-a potrivit perfect, pentru că o reprezintă. Cînd mer­gea să ia comenzile, Cristina stătea cu clienții la mese, făcea glume cu ei, îi îmbrățișa. „Toată lumea îmi era prie­ten”, mărturisește tînăra zîmbind.

Cristina este acum studentă la mastre în anul I, tot la „Arte”, unde se spe­cia­li­zează în pictură pe lemn. Încearcă să ajungă mereu și la cursuri, dar re­cunoaște că uneori programul de la Ba­ză o cam împiedică. „În primul an de facultate mi-a fost mai greu, am avut tot felul de restanțe, dar mi-am dat demisia”, povestește Cristina. Șa­se luni a rezistat fără pereții verzi și atmosfera din Bază. S-a reangajat im­ediat ce și-a luat restanțele, iar anul tre­cut și-a susținut licența, deși nop­ți­le nu le-a petrecut învățînd tehnici de pictură, ci rețete de noi shoturi. Du­pă ce-și va termina studiile, vrea să luc­reze în domeniul pe care îl studiază, dar îi va fi greu să renunțe la meseria de barman și preferă să spună doar că viitorul va fi „complicat”. Chiar și acum mai pleacă prin țară cîte două-trei săptămîni să picteze, pentru că îi place ceea ce studiază, iar programul din Bază îi permite să facă acest lucru.

„La mine în familie toți sînt mu­zicieni, cîntă la instrumente. Părin­ții, unchi, mătuși, toți cîntă la filar­mo­nică, la operă, în orașe din afară, inclusiv la Paris”, îmi spune amuzată tînăra, care a ales să studieze încă din liceu pictura. Și probabil că muzician ar fi fost și ea, și nu ne-ar mai fi ser­vit cu nimic în „Bază”, căci părinții ei voiau ca fiica lor să studieze vioa­ra și pianul, dar norocul nostru și al Cristinei Jari a fost că ea nu a avut deloc ureche muzicală.