Forța s-a trezit, dar n-a fost cu Disney

„Solo: A Star Wars Story” este exact ceea ce promite titlul – o poveste. Cam grăbită, cu zîmbete programate, cu glume la limita posibilului, care vin la pachet cu riscul de a fi înțelese doar de cei care au văzut prima serie „Star Wars”. În­să nu este o poveste pe care să i-o spui unui fan, ci unuia care a auzit prima oară de Han Solo în „The Force Awakens”. Într-adevăr, încă de la prima apariție, în primul (în fine, al patrulea) film, Han părea tipul care putea să în­trețină întreaga audiență cu poveștile despre pirați, contrabandiști și misiuni în care participase, dar care, în mod absolut surprinzător, nu are timp să le împărtășească în niciuna dintre peliculele în care apare. Ca urmare, această po­ves­te își propune să răspundă la toate în­tre­bă­ri­le fanilor: de unde vine numele „Solo”, care era mîna cu care l-a învins pe Lando și cu care a intrat în posesia „Șoimului Mileniului” sau, poa­te cea mai importantă, cum s-a întîlnit cu Chewbacca.

Deși, în maniera originală Disney, reușește să ignore total cărțile în care s-au explicat toate aceste lucruri, clarificările aduse de film se apropie, în mică măsură, dar se apropie, de canon. Totuși, canonul a fost lăsat la o parte încă de cînd s-a semnat contractul cu Disney, așa că abordarea nu vine ca o surpriză, la fel ca și alegerea actorilor. Un Han care să nu fie doar o copie ieftină a lui Harrison Ford a fost o alegere bună, dorindu-se un tînăr care promite să ajungă, în viitor, acel sarcastic și șarmant contrabandist sigur pe el, care cîștigă dragostea unei prințese și a tuturor femeilor din Alianța Rebelilor. Dar, cumva, Alden Ehrenreich re­u­șește să fie doar un adolescent crescut pe străzi, care fură mașini și care repetă, într-un singur film, că vrea să ajungă cel mai bun pilot din Galaxie de mai multe ori decît repetă Naruto faptul că vrea să devină Hokage în 700 de epi­soade.

Pe de cealaltă parte a lucrurilor, Donald Glo­ver și-a reinventat personajul și a adus acel strop de excentricitate de care avea nevoie Lan­do Calrissian în filmele vechi. Din păcate, rolul feminin, chiar dacă este jucat cu acuratețe de E­milia Clarke, este din nou foarte șters, ca de altfel în toate peliculele seriei, cu excepția prin­țe­sei Leia (Carrie Fisher).

„Solo” stîrnește însă nostalgii foarte bine țin­tite prin concentrarea subiectului în jurul prieteniei dintre Han și Chewbacca, întîlnirea dintre ei, momentele ce le-au definit viața înainte de a transporta un anumit bătrîn, un anumit tî­năr și doi roboți de pe Tatooine spre Alderaan. Da­că întreg filmul ar fi fost la fel de solid ca prie­tenia dintre cei doi, ar fi avut șanse mari să in­tre în rîndul clasicelor și chiar să îi fie ignorate micile amprente Disney.

de Lorel ATOMEI