Philippe Gustin: Dacă li se explica francezilor că salariile scad cu 25%, la Paris s-ar fi iscat o nouă revoluție

De mai bine de un an de zile, Excelența Sa Philippe Gustin a fost numit ambasadorul Franței în România, iar înainte și-a reprezentat țara în Germania, Austria și Ungaria. „Eu resimt acest fapt ca pe un tropism, pentru că mă acomodez în orice loc, oricînd”, spune fostul consilier al Directorului Fondului Monetar Internațional întîmpinîndu-și în camera de hotel cîțiva studenți de la Facultatea de Medicină care au venit să-i vorbească. Ambasadorul adoptă o atitudine degajată și îmi povestește că a vizitat România de la Est la Vest, în căutarea acelor aspecte care nu sînt cunoscute cînd se vorbește despre țara noastră. De exemplu, a găsit undeva prin Timișoara o familie de țigani care, după ce a fost expulzată din Franța, și-a deschis acasă o mică fermă, „iar acum afacerea le merge bine”. Înainte de a ajunge amabasador, Philippe Gustin a activat în mai multe ministere franceze, la finanțe, în agricultură sau la educație. Despre omoloagele acestora din România consideră că se află pe un drum bun, chiar dacă învățămîntul a pierdut mulți elevi, chiar dacă economia a trecut printr-o criză acută și chiar dacă în agricultură abia se văd inițiativele micului fermier. Însă salvarea lor, conform ambasadorului francez, vine prin fondurile europene, de care noi, românii, trebuie să profităm la maxim.

Domnule ambasador, își va continua activitatea Institutul Francez din Iași (IF) în aceeași reședință?

Încă nu ne putem exprima concret asupra anumitor detalii, însă cert este faptul că trebuie să reînnoim con­tractul de închiriere al clădirii și tre­bu­ie să ne asigurăm că cei doi finan­ța­tori, Guvernul român și cel francez, pot să furnizeze în continuare suma necesară. Eu sînt optimist și cred că trebuie să nu ne îngrijorăm pentru că vom găsi soluții. Pe de altă parte, este foarte importat să ne menținem pre­zen­ța la Iași și totodată să ne asi­gu­răm că antena regională din zona Mol­dovei a Institutului Francez își va continua activitățile cu aceeași efer­ves­cență. Bineînțeles că și eu îmi doresc să rămînem în același loc pen­tru că sîntem poziționați în casa Ra­co­viță din Copou de la început, avem acolo o istorie de 20 ani care a fost mar­cată încă de la inaugurare de pre­zența unei figuri remarcabile pentru Franța, președintele François Mitte­rrand. În orice caz, sînt convins că fiecare finanțator va găsi soluții plau­zi­bile pentru ca IF Iași să se mențină pe aceeași poziție.

Cum explicați dumneavoastră lipsa restaurantelor sau a cafenelelor cu specific franțuzesc din Iași?

Cu siguranța este o problemă de cerere și ofertă. Fără îndoială, aici sîn­tem în zona României care este cea mai francofonă și cea mai fran­co­filă. Cel puțin așa simt eu după eve­nimentele de astăzi la care am par­ti­ci­pat. În plus, țările noastre au o re­la­ție puternică bazată pe istorie di­plo­ma­tică și militară, iar tocmai pentru asta am venit azi la Iași. Este im­por­tant că municipiul acesta a avut șan­sa de a avea un IF pentru că nu toate ora­șele României se bucură de o ase­menea oportunitate. Dacă vă uitați la toate institutele străine din țara voas­tră, Franța este țara care are rețeaua cea mai complexă, pentru că are pa­tru institute în România, unul în Bu­cu­rești, altul la Iași, încă unul la Cluj și altul în Timișoara. În plus, avem în­cheiate cinci alianțe și o multitudine de asociații franco-române. Deci în Iași avem un centru care, zic eu, este des­tul de vizibil în rândul populației și atunci cred că am putea avea și ini­țiative private încurajate de acesta.

Franța nu poate fi interesată de toate privatizările din România

Apropo de inițiative private, ne puteți spune dacă investitorii francezi sînt interesați de această zonă avînd în vedere mai ales faptul că Iașul se află în Estul țării?

La această întrebare vă voi răs­pun­de cu ceea ce repet mereu au­to­ri­tă­ților locale cînd ajung în Iași. În pri­mul rînd, aici precum și alte orașe din țară există o problemă de infras­truc­tu­ră. Știți și dumneavoastră că este di­ficil nu doar să ajungi aici, ci să și faci activități industriale grele care ne­­cesită deplasări. Infrastructura proas­­­tă este principalul handicap al ora­șu­lui. Pe de altă parte, Iașul are și atu­u­rile sale și aici mă gîndesc la for­ma­rea academică, în particular în domeniul informatic. Chiar azi am vorbit cu rectorii universităților și mi-au spus că un număr mare de studenți care termină astfel de specializări se an­ga­jează imediat pentru că meseria aceas­ta se poate face de la distanță. Din punctul meu de vedere, pentru Iași trebuie găsit un echilibru în di­ver­si­fi­carea investițiilor astfel încît acestea să nu se facă într-un singur domeniu.

Dar investitorii din Hexagon sînt interesați de marile privatizări pe care România le are în desfășurare sau pe care le-a desfășurat, precum CFR Marfă sau Gazprom?

Franța nu poate fi interesată de toate privatizările din România. Deja în România există 38 din cele mai mari 40 de întreprinderi franceze care sînt cotate la Bursa din Paris, iar ele sînt specializate pe sectoare diferite, de la cel bancar, unde avem exemplu BRD Group, la cel farmaceutic cu Sanofi sau la telecomunicații unde întîlnim Orange-ul. În trecut, Franța a fost in­te­resată de privatizarea anumitor în­tre­prinderi, iar cea mai frumoasă re­u­și­tă este Dacia, dar țara noastră nu poate fi singurul investitor străin din România, chiar dacă este foarte bine reprezentată pe piață.

Ați fost o vreme îndelungată consilierul directorului Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde. Cum considerați că a trecut România peste criză?

Dacă ne uităm pe cifrele macro-economice, țara a ieșit bine din criză. A făcut eforturi mari pentru asta, iar populația a fost foarte curajoasă. Da­că se explica francezilor că trebuie să li se scadă salariile cu 25% s-ar fi iscat o nouă revoluție. Însă aici politica acea­s­ta s-a putut face, iar azi coordona­t­­e­le economice ale României sînt bune. Din nefericire, la începutul crizei, în 2008, a avut loc o bulă bancară care a explodat și care azi încă pune di­fi­cul­tăți sectorului îngreunînd posibili­tă­ți­le acestuia de a finanța economia. Cea mai importantă dificultate a Ro­mâ­niei în acest moment este că are un sector bancar care vine în urma in­vestitorilor, iar asta presupune scă­d­e­­rea încrederii în acest sector. Tot­o­da­tă, acest aspect presupune utilizarea mai bună a fodurilor europene care sînt astăzi puse la dispoziția voastră și care practic înseamnă singurul car­bu­rant al creșterii economice.

Este foarte important să le explicăm francezilor că țiganii sînt doar o parte dintre români și mai ales că nu toți românii sînt țigani

Francofonia este încă prezentă în România. Aici patru elevi din zece învață la școa­lă limba franceză. Ne putem plînge că nu este un procent prea mare, însă este un procent semnificativ comparativ cu alte țări.

Care considerați că este stadiul relațiilor franco-române în acest moment?

Relațiile dintre cele două țări sînt excelente deoarece se fondează pe o istorie puternică și pe o francofonie care încă este prezentă în România. Aici patru elevi din zece învață la școa­lă limba franceză. Ne putem plânge că nu este un procent prea mare, însă este un procent mare comparativ cu alte țări. România este țara din Eu­ro­pa care nu are printre limbile sale ma­terne franceza și care, totuși, are cele mai multe persoane care învață această limbă, iar ăsta este un fundament foarte solid pentru partene­ria­te­le noastre. Ca să nu mai vorbesc de relații culturale, toate aceste schim­buri dintre România și Franța care datează încă din secolul al XVIII – lea. Apoi avem și sectorul economic care a contribuit la consolidarea relației pentru că de acum întreprinderile fran­ceze sînt prezente în spațiul ro­mâ­nesc de 10 – 20 de ani și au devenit numărul unu sau doi în sectorul lor. Rea­mintesc mereu, cu drag, exemplul Dacia-Renault care produce 3% din PIB-ul României. În plus, avem o cooperare academică extraordinară. Franța este una dintre țările favorite ale studenților români care merg în străinătate. Prin urmare, cred că toate aceste aspecte la un loc creează niște relații și un context favorabil.

Atîta timp cît românii care nu sînt romi continuă să considere că romii nu sînt români și atîta timp cît romii români consideră că nu sînt români vom avea o problemă.

Dar discuțiile din presa franceză nu arată chiar așa de bine precum spuneți. Subiectul țiganilor a devenit o armă cu care se lovește constant în imaginea României.

Cu siguranță există o problemă de imagine a României. Pe de o parte, francezii nu cunosc această țară astfel încît să se exprime asupra ei, și pe de altă parte, este foarte important să le explicăm acestora că relația dintre ce­le două state nu se rezumă la ches­tiu­nea romilor, că țiganii sînt doar o par­te dintre români și mai ales că nu toți românii sînt țigani. Însă pentru asta este nevoie să lucrăm asupra pro­ble­mei deoarece nu putem pur și simplu șterge cu buretele și spune că nu exis­ta una. Bineînțeles că există o pro­ble­mă și trebuie să o rezolvăm împreu­nă, între cele două țări, dar și cu sprijinul Uniunii Europene, pentru că nu este doar o chestiune a Franței și a Ro­mâniei, ci și a altor țări din UE. Franța a primit dintotdeauna străini și primește și în prezent enorm de mulți. Se emit anual aproape 200 000 de noi permise de ședere. Ea este o țară gazdă. Însă francezii nu acceptă să aibă în teritoriul lor străini sau chiar de francezi care nu respectă lege. Aici este problema. Nu este o chestiune le­­­ga­tă de faptul că cineva este rom sau nu. Problema de fond este o ches­tiu­ne de respectare sau de nerespectare a legilor. Așadar trebuie să cola­bo­răm și deja facem asta urmărind să pu­nem capăt acestui trafic de ființe umane, pentru că adesea romii re­curg la traficarea copiilor sau ale fe­te­lor care ajung prostituate. Prin ur­ma­re, tre­b­u­ie în continuare cercetați amă­nunțit res­ponsabilii acestor rețe­le din Franța și din România. În al doi­lea rînd, tre­bu­ie pusă în practică o politică de in­tru­ziune socială, o po­li­ti­că dusă în țările UE în care romii vor să intre, dar mai ales trebuie in­tro­dusă o astfel de politică aici în Ro­mâ­nia. Pentru că atîta timp cît românii care nu sînt romi continuă să considere că romii nu sînt români și atîta timp cît romii români con­si­de­ră că nu sînt români vom avea o problemă. Oricum tre­bu­ie menționat că problema aceasta pe care ați adus-o în discuție înseamnă timp, răbdare și multă educație, pen­tru că numai prin educație vom ajun­ge să mișcăm lucrurile. Deja derulăm în ambele țări proiecte pilot prin care urmărim să demonstrăm că nu există o ase­me­nea fatalitate în această ches­tiune, că țiganii se pot integra în so­cie­tate, că există țigani care lucrează, că există țigani care studiază și că unii țigani sînt doctori, avocați sau ju­decători. Însă, reiau și spun că toată această dis­cuție nu se poate face în două se­cun­de, bătînd din palme. Ea necesită timp, pentru că nu există o soluție mi­rac­uloasă care să o rezolve deodată.

A cunoscut Franța în istoria ei situații similare?

Nu, pentru că în Franța au existat mereu politici de integrare în so­cie­ta­te. Dacă ne uităm ce s-a întâmplat pî­nă în secolul al XIX – lea vom vedea că mereu s-au îndreptat spre Hexa­gon populații dintre cele mai diverse. Inițial au venit din Italia, Spania, Por­tu­galia, apoi din fostele colonii, însă in­tegrarea populațiilor s-a făcut în­cet, uneori chiar cu probleme, dar în ge­neral situația a fost sub control. As­tăzi însă este șocant pentru fran­cezi să vadă că străinii care vin în țara lor, fie ei țigani sau nu, ocupa teritorii ilegal, nu-i respectă pe ceilalți din jur și comit numeroase infracțiuni. Asta deranjează de fapt francezii și cred că nici populației din România nu-i pla­ce o astfel de atitudine.

Nu putem împiedica pe cineva care a fost expulzat de pe un teren ocupat ilegal să se instaleze 10 metri mai încolo

Am citit că ați vizitat mai multe comunități de romi și în Franța dar și în România. Ați sesizat diferențe esențiale între cele două părți?

Da, am fost în numeroase co­mu­ni­tăți de romi și vreau să vă spun că o serie de proiecte pe care le-am de­ru­lat au dat și roade. De exemplu, plim­bîndu-mă prin România am vă­zut țigani reveniți din Franța care acum și-au deschis ferme, sau mici întreprinderi de familie. Dar cazurile acestea nu interesează presa. Eu cred că mass-media are o problemă cu reu­șitele și preferă să vîndă ce nu merge bine, dar există și ecouri pozitive care merită scoase în față și evidențiate. Pe de altă parte, romii din Franța lo­cu­iesc la limita umanului. Am fost de cîteva ori în unele locuri de la pe­ri­fe­ria Parisului și m-am îngrijorat de ce am văzut acolo și să știți că sînt în to­tal 400 de astfel de locuri. Este su­fi­cient să ajungi în anumite cartiere măr­ginașe ale capitalei franceze și vei găsi condiții de viață nedemne, de­plorabile chiar, fără acces la apă și lumină. Îmi amintesc de cînd eram copil, pe la sfîrșitul anilor ’60, că în Fra­nța existau astfel de mahalale în care se campa în aerul liber precum fac țiganii. Azi francezii nu vor să au­dă că fenomenul revine și că tere­nu­ri­le sînt ilegal ocupate de familii care-și contruiesc case de lemn sau cara­vane pentru că acestea au dispărut deja din Franța. Și atunci autoritățile au pus în executare ordinele justiției, pentru că fiind un stat de drept, cînd avem de-a face din nefericire cu o ocu­pare ilegală a unui teritoriu, trebuie cerut ordin judecătoresc de expul­za­rea a persoanelor respective, iar po­li­ția de fiecare dată când se dă un astfel de ordin îl pune în executare.

Și totuși am văzut că romii revin.

Da, pentru că nu se întorc în ace­lași loc, ci merg în alte zone. Acum avem posibilitatea de a ne instala oriunde pentru că UE înseamnă li­be­ra circulație. Nu putem împiedica pe cineva care a fost expulzat de pe un teren ocupat ilegal să se instaleze 10 metri mai încolo. Totodată, trebuie spus adevărul. România nu este o ța­ră subdezvoltată. Mai mult decît atît, nu putem spune că nu există școli aici. Mai înainte am vorbit cu rec­to­rul Universității „Alexandru Ioan Cu­­za” și mi-a explicat un subiect extraordinar de interesant pentru mine care sînt demograf și anume scăderea nu­mă­rului de studenți din universi­tă­țile românești. Sistemul educativ ro­mân a pierdut în zece ani un milion de elevi pentru că pe de o parte nu mai există copii și pentru că pe de altă parte mulți pleacă în străinătate cu familia. Eu mă plimb mult prin Ro­mâ­nia, azi sînt la Iași, mîine merg la Bo­toșani, mai înainte am fost la Ga­lați. De fiecare dată cînd am posibi­li­ta­tea merg în școli și le vizitez. Așa văd că pe la sate sînt clase care func­ționează cu 12-13 elevi. Deci nu pu­tem spune că nu există școli în Româ­nia pentru că ele există și bineînțeles că au și învățători. Adevărata pro­ble­mă este că romii nu frecventează școa­la și atunci trebuie ca părinții să înțeleagă că este bine pentru copilul lor să meargă la școală în loc să cer­șeas­că sau să lucreze de mic. Școala poate însemna pentru ei ieșirea din mizerie.

Azi, în România, există o limbă care nu era ieri, și anume, engleza

Sistemul educativ românesc le alocă romilor locuri speciale. Considerați că este o discriminare pozitivă sau negativă?

Bineînțeles că este vorba despre o discriminare pozitivă. În legislația din Franța și în politicile sale nu exis­tă așa ceva, însă România a pus în practică astfel de proiecte de discri­mi­nare pozitivă datorită UE și asta este un aspect pozitiv care merită men­ționat. Numai că problema nu este alocarea locurilor speciale pentru ele, ci să și existe candidați pentru pozi­ți­ile respective.

Oare, în prezent, în România, limba franceză se învață precum se învăța pe vremea generalului Berthelot?

Conform Eurostat doar 49% din populația României cunoaște o limbă străină, iar mare parte din aceștia vorbesc limba engleză.

Voi, românii, aveți șansa de a avea un spectru lingvistic care vă permite să învățați limbile străine foarte ușor și repede. Franceza se învață deoa­re­ce cele două limbi sînt foarte apro­pia­te și au fondul latin comun. În al doilea rînd în secolul al XIX-lea 3000 de cuvinte de origine franceză au fost introduse în limba română. Pe de altă parte, aveți dreptate. Azi în Ro­mânia există o limbă care nu exis­ta ieri și anume engleza. Însă eu cred că asta nu împiedică pe nimeni să învețe și franceza. Acum însă tre­bu­ie văzut cum se învață aceste limbi. Oare, în prezent, în România, limba franceză se învață precum se în­văța pe vremea generalului Berthe­lot? Mă tem că nu. Epoca aceea s-a terminat, românii nu mai învață fran­ce­za pentru a putea citi autori celebri di­rect în limba lor de scriere și nici pentru a putea asculta teatru în aceea­și limbă. Din nefericire pentru tînăra generație această epocă s-a terminat. Acum tinerii vor doar să zapeze de la o limba la alta, să învețe cîte ceva din toate, dar nu să-și îmbogățească cul­tu­ra. Aceeași situație este și pentru engleză și pentru oricare alta. Putem fi nostalgici după perioada aceea, în­să eu nu sînt. Știu să trăiesc, din ne­fe­ricire, în prezent, în vremea noastră, și atunci trebuie să creez în conti­nua­re condiții tinerilor români ca să în­ve­țe limba franceză și trebuie ca pro­fe­sorii să fie în continuare bine pre­gă­tiți cu metode moderne. Rolul nos­tru este să întreținem interesul pen­tru limba franceză pentru că ea poate înseamna o șansă în plus.

Considerați că din cauza discuției pentru Spațiul Schengen parteneriatul strategic dintre Franța și România este în pericol?

Deloc, absolut deloc. Par­te­neria­tul strategic a fost revăzut în februarie anul acesta iar acum are cinci pagini. Știu asta pentru că eu l-am scris sau altfel spus am contribuit la scrierea lui. Din aceste cinci pagini numai în trei rînduri se menționează despre Schengen. Trebuie pus capăt acestor dis­cuții. Din fericire, parteneriatul dintre Franța și România nu se re­zu­mă la Spațiul Schengen.