Captiv în lumea ticurilor

Au trecut aproape 300 de ani de cînd s-a scris prima dată despre el, însă nici astăzi nu s-a găsit un leac pentru sindromul Tourette. Primul pacient care a prezentat simptomele sindromului a fost marchiza de Dampierre, în anul 1825. În ultimii ani, tot mai multe vedete, printre care cîntăreața americană Billie Eilish sau portarul naționalei de fotbal a Statelor Unite, Tim Howard, au început să vorbească deschis despre această afecțiune și despre cum le afectează viața și cariera. Printre ticurile verbale ale pacienților se numără grohăitul, sîsîitul sau rostirea cuvintelor obscene fără motiv.

Într-un jurnal medical al lui Itard, de la 1825, găsim cazul marchizei de Dampierre. Medicul nu a reușit să ajungă la un diagnostic, însă a notat simptomele – ticuri, printre care se număra și acela de a numi toți bărbații „fucking pig”, și coprolalia, adică folosirea de cuvinte obscene. Timp de 60 de ani cazul marchizei a rămas un mister pentru lumea medicală, însă, în 1885, neurologul Georges Albert Édouard Brutus Gilles de la Tourette a condus un studiu în care a analizat comportamentul a nouă adulți cu ticuri din copilărie, descoperind astfel noul sindrom, pe care l-a denumit Tourette.

Sindromul Tourette este o afecțiune neuro-comportamentală, ce se manifestă prin ticuri, adică mișcări sau cuvinte pe care pacienții nu le pot controla. Printre cele mai comune ticuri vocale se numără grohăitul, sîsîitul, tușitul, însă există și cazuri în care copilul poate imita motorul de mașină sau de motocicletă, dar poate să spună și cuvinte obscene sau să repete vorbele pe care o altă persoană le spune. Dintre ticurile motorii, cele mai frecvente sînt ciupiturile, scrîșnitul dinților, lovirea lucrurilor, mirosirea obiectelor, atingerea altor persoane sau datul ochilor peste cap.

În mod normal, primele simptome apar la copiii care au între șapte și zece ani, însă au existat cazuri în care ticurile s-au manifestat de la doi ani. Unii dintre cei afectați de Tourette au o stare de anxietate specifică tulburării obsesiv-compulsivă, ceea ce face ca cele două sindroame să fie uneori confundate, în timp ce alții prezintă un deficit ridicat de atenție, tipic tulburării ADHD.

Toate cele trei tulburări sînt neurologice și, după ultimele cercetări, par a fi ereditare, însă din 1885, de la descoperirea sindromului Tourette, specialiștii n-au reușit să identifice cu exactitate sursa infectării. Totuși, studiile arată că un copil este mai predispus să fie diagnosticat cu sindromul Tourette dacă, în timpul sarcinii, mama sa a fumat, tatăl este în vîrstă sau s-a născut cu o greutate prea mică. De asemenea, Tourette mai poate fi confundat cu diverse alergii care pot face persoana să tușească constant sau să își scarpine nasul, distonii care provoacă contracții musculare prelungite sau probleme cu vederea, în cazul în care pacientul clipește foarte mult.

„Nu am vrut ca muzica mea să fie asociată cu Tourette”

În ultimii 20 de ani, din ce în ce mai multe vedete americane au început să vorbească deschis despre sindromul Tourette. În 2018, cîntăreața Billie Eilish, care avea atunci doar 16 ani, a postat pe contul său de Instagram o fotografie în descrierea căreia a menționat faptul că suferă de sindromul Tourette, dar că acest lucru nu i-a afectat cariera muzicală în niciun fel. Fiind întrebată dacă gesturile din videoclipuri sînt ticuri, cîntăreața a spus că nu au vreo legătură cu sindromul, ci că așa vede ea muzica, „asta este arta în imaginația mea și n-am vrut ca muzica mea să fie asociată cu Tourette”.

Pe cînd avea 12 ani, actorul Dan Aykroyd, cunoscut din filme precum „Ghost Busters” sau „The Blues Brothers”, a fost diagnosticat cu schizofrenie, pentru că auzea voci. Într-un interviu din 2004, Aykroyd a povestit cum, la 12 ani, mergea la psiholog, însă abia la 14 ani sindromul Tourette a devenit evident prin ticuri precum anxietatea și mișcările necontrolate ale feței. Dan Aykroyd se numără printre cei mai puțin de 1% dintre copii diagnosticați cu Tourette, iar ticurile unora dispar înainte de a împlini 18 ani cu medicația potrivită. Și sportivul Tim Howard, portarul naționalei de fotbal a Statelor Unite ale Americii, a mărturisit că are ticuri, acesta clipind extrem de des și dîndu-și ochii peste cap.

Metode alternative de tratament

Conform Manualului Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale ediția a V-a (DSM-5), publicat de Asociația Americană de Psihiatrie, o persoană poate fi diagnosticată cu Tourette doar după ce i se fac teste neurologice și psihologice, consultații fizice și se analizează istoricul medical al tuturor membrilor familiei. Dar testele se fac doar dacă persoana în cauză prezintă cel puțin un tic verbal și mai multe motorii pe care să le aibă de cel puțin un an și să fie apărute înainte de a fi împlinit 18 ani, iar simptomele prezente să nu fie rezultatul consumului anumitor medicamente.

Sindromul Tourette nu se poate trata cu pastile, ci este o problemă care implică terapie și consiliere individuală pentru ca bolnavul să nu se simtă copleșit de severitatea ticurilor sau inferior din punct de vedere social. Cu toate acestea, există anumite medicamente care pot fi injectate direct în mușchi pentru a opri temporar ticurile motorii, dar sînt și pastile care pot ajuta la controlul furiei și impulsurilor. Se pot face ședințe de hipnoză, meditație, exerciții de respirație, pentru a fi înlăturate stările de anxietate sau dorința de a evita alți oameni din cauza fricii de a dezvolta un nou tic. Există și terapii pentru reducerea ticurilor, pentru conștientizarea acestora și pentru a cunoaște care sînt cauzele ce îl determină să facă un anumit lucru.

O metodă care este studiată acum pentru a reduce ticurile la adulți este stimularea profundă a creierului ( n. red. – DBS – deep brain stimulation). În această intervenție, prin metode chirurgicale, sînt puși niște electrozi în anumite zone ale creierului, care sînt conectați la un dispozitiv, plasat în interiorul cutiei toracice. Ticurile sînt prevenite sau limitate datorită semnalelor pe care aparatul aflat în cutia toracică le transmite electrozilor. Metoda este încă în stadiul cercetării, fiindcă există și riscuri secundare, cum ar fi sîngerarea în interiorul creierului.

de Andreea CIBOTARIU

Surse foto:

vebma.com

adevarul.ro

ecosia.org