Fericirea, o comandă venită de la creier

Fericirea ar putea trece drept un concept psihologic oarecare dacă nu s-ar avansa în domeniul cercetării endocrinologice. Scepticismul și dorința de-a găsi un fundament științific pentru noțiunile mai abstracte s-au dovedit a fi, cel puțin în ceea ce privește această situație, întemeiate. Starea de fericire a omului n-are de-a face cu citatele celebre sau cu vreo definiție alambicată, ci se află în corelație directă cu cei cinci hormoni cerebrali care se ocupă de starea noastră de bine: serotonina, melatonina, oxitocina, dopamina și endorfina. Cîteva pătrățele ronțăite de ciocolată sau o tură de jogging pe străduțele din parc sînt doar două dintre activitățile ce se vor converti în semnale care, odată ajunse la creier, se vor transforma în comenzi pentru zîmbete.

În 1975, un grup de cercetători condus de John Hughes și Hans W. Kosterlitz de la Universitatea din A­ber­deen publica în revista „Nature” un articol în care se vorbea despre gă­sirea unor molecule în creierul de porc care aveau un efect de reduce­re a durerii. Le-au numit „enkefali­ne” și, observînd proprietățile lor, au a­juns să descopere endorfinele, hormoni pe care noi îi știm astăzi ca fiind niște narcotice naturale. De acolo și pînă la ceilalți neurotransmițători de fericire n-a fost decît o distanță mă­su­rată în studii și fine observații.

Un ordin să fii fericit

Serotonina, unul dintre cei mai im­portanți neurotrasmițători, se o­cu­pă de mecanismele reglării som­nu­lui, de agresivitate și memorie, me­tabolism sau reglarea temperaturii cor­pului. Ea este categorisită în dreptul hormonilor fericirii deoarece în­lă­tu­ră anxietatea și depresia și e­chi­li­brea­ză starea de dispoziție – ea este cea care, atunci cînd trecem printr-un episod mai vesel, îi transmite semnale creierului, care-i ordonă corpului să reacționeze în cauză (prin zîmbete sau rîsete). Lumina soarelui, ca factor extern, o mînă de vișine sau cîteva minute de exerciții fizice fa­vor­i­zea­ză secreția de serotonină. De a­se­me­nea, există specialiști care sînt de pă­rere că există o legătură directă în­tre deficitul producției de se­ro­to­ni­nă și apariția depresiei, deși nu s-au efectuat încă studii mai amănunțite; o certitudine este că analizele de sîn­ge ale persoanelor depresive indică un nivel mai scăzut al acestui hormon.

Despre melatonină, hormonul ca­­re reglează somnul, se spune că trebuie să fie în echilibru cu serotonina pentru ca organismul să fun­cți­o­ne­ze la un nivel optim. Cum secreția de melatonină se face în funcție de cantitatea de lumină la care este ex­pus corpul uman, trecerea de la un anotimp la altul sau schimbările de la ora de vară, la cea de iarnă nu fac decît să modifice nivelul normal de melatonină, făcându-ne astfel să de­venim morocănoși.

Sursă foto: suwalls.com

Dopamina, cel de-al treilea ne­u­ro­transmițător, este stimulată de con­sumul de droguri și de cafeină, însă implică un nivel diferit de de­pen­den­ță pentru cele două substanțe. În timp ce cafeaua acționează într-o a­nu­mi­tă zonă pe creier, drogurile în­cu­ra­jea­ză producția de dopamină dintr-o zonă cerebrală unde se găsește un centru al motivației și al recompensei, cu un rol esențial în adicție. Pro­dus la nivelul sinapselor, acest hormon are un rol important în ceea ce privește emoțiile pozitive, despre el presupunîndu-se că s-ar afla la ba­za comportamentelor expansive – de unde oferă energie sau ajută la men­ținerea capacității de con­cen­tra­re.

Hormonul căruia i se datorează selecția partenerului de viață, plă­ce­rea sexuală sau comportamentul matern este oxitocina. Cer­cetările a­su­pra a­cestui ne­u­ro­tran­smi­ță­tor sînt, s-ar pă­rea, destul de recente. În 1990, oamenii de ș­ti­i­n­ță observau di­fe­ren­țe subtile între ma­me­le care alăptau la sîn și cele care își hră­neau bebelușul cu bi­be­ro­nul – cele dintîi nu erau doar mai calme, com­parativ cu celelal­te, ci se și descurcau mai bine în situațiile de stres sau în cele care presupuneau efort fi­zic. Un nivel ridicat de o­xi­to­cină indica, la tinerele mame, o legătură – „bon­ding” mai pu­ter­nică cu bebelușul.

Nu te doare mintea

Deși inițial s-a cre­zut că oxitocina este pre­zen­tă exclusiv la femei, ulterior s-a conchis că este un hormon la fel de im­por­tant și pentru bărbați. În urma unor studii realizate pe animale, în care fe­melelor li s-a injectat oxitocină, imediat după ce au născut, s-a constatat că ele se comportau matern și cu puii care nu erau ai lor. Un alt studiu de caz, care presupune o serie de teste efectuate asupra persoanelor cu sin­drom Asperger, relevă o creștere a ca­pacității persoanelor studiate, de a observa anumite aspecte e­mo­țio­na­le, de unde rezultă și rolul deosebit pe care-l are oxitocina în ex­pe­ri­en­țe­le sociale.

Endorfinele sînt, de fapt, o categorie de substanțe chimice, care transmit informații de la creier spre corp și prin care ni se „or­do­nă” să fim fericiți. Și, de­și există mai mul­ți hormoni care contri­bu­ie într-un fel sau al­tul la starea noastră de dispoziție, acești hormoni sînt direct responsabili de fericirea noastră.

Endorfinele au ajuns să fie des­co­perite la începutul anilor ʼ70, cînd doi americani, de profesie neurologi, au observat la ni­ve­lul creierului e­xistența unui anumit tip de mor­fină, cu structură de pro­te­i­nă complexă și care era produsă la ni­velul a do­uă dintre glandele en­do­crine: pituitara și hipotalamusul; în organism, ele au rol analgezic, adică de înlăturare, cel pu­țin tem­po­rară, a durerii. A­vînd re­cep­tori poziționați stra­tegic aproape peste tot, în corp – în creier nu există receptori pentru du­rere, motiv pentru care neuro­chi­rur­gii pot face operații pe un pacient treaz –, endorfinele stimulează pro­duc­ția de dopamină. Cînd ne con­frun­tăm cu situații de stres, de frică sau du­rere, creierul primește anumite sem­nale și ordonă secreția de en­dor­fi­ne, care sînt eliberate în sînge. Pe lîngă capacitatea de a diminua senzația de durere, acestea se ocupă și de re­gla­rea producției de hormoni – cum este, spre exemplu, hormonul de creș­te­re –, imunitate și contracții intestinale. Funcționînd ca un medicame­nt natural, endorfinele elimină tensiunea și aduc, în schimb, relaxarea. Per­soanele care au o activitate fizică intensă, cele care rîd sau consumă a­limente precum ciocolata sau ar­de­iul iute, cunosc cel mai bine starea indusă de endorfine. Pînă acum, au fost descoperite în jur de 20 de ti­puri diferite de endorfine.

***

Oamenii de știință continuă încă să studieze acești hormoni și e­fec­tele lor asupra corpului uman. Între timp, în goana noastră după fe­ricire, noi continuăm să producem și să rîvnim după endorfine zi de zi – unii dintre noi alergînd pe dis­tanțe lungi și foarte lungi, alții stînd în fa­ța televizorului cu o tabletă de cio­colată pe jumătate mîncată, iar cei­lalți urmărind videoclipurile cu pi­si­­ci ca­re cîntă la pian, de pe You­tu­be.

Sursă foto: 2.bp.blogspot.com

Sursă foto: static.vecteezy.com