Fecioare politice și gogoși electorale

Informare Niciun comentariu la Fecioare politice și gogoși electorale 3

Campania electorală și-a făcut apariția ca o mătușă mult prea vor­bă­­reață care te amenință de cinci ani că vine în vizită și căreia îi anu­lezi mereu apelurile, zicînd că o vei suna altă dată. Doar că de data as­ta, chiar s-a ținut de cuvînt și, o­da­tă instalată în casă, trebuie să îi as­culți toate poveștile.

România Liberă precizează: „Cam­pania electorală în au­dio­vi­zu­al, pentru alegerile pre­zi­den­ți­a­le, care vor avea loc pe 22 noiembrie, va debuta vineri, la ora 00:00” (22 octombrie), ducîndu-ne cu gîn­dul la o mulțime de oameni care stau cu ochii pe ceas și aș­teap­tă Re­ve­lionul. Unii sînt nerăb­dă­tori să pri­vească circul electoral, iar alții să-l propage: „Potrivit CNA, pînă joi dimineață, și-au anunțat in­ten­ția de a realiza emisiuni în campa­nie 288 de posturi -107 televiziuni, 123 posturi de radio și 58 societăți de cablu din toată țara”.

Mai puțini entuziasmați sînt can­­­didații care și-au repetat rolul atît de mult încît e puțin probabil să mai greșească vreo replică, vre­un gest, vreo lacrimă. Unul dintre re­la­xați este și Traian Băsescu, ca­re își permite să glumească în stilul lui îndrăzneț: „ ză­­rind-o pe Elena Ud­rea a țntrebat-o rîzînd: «Ce faci, nu vrei să mai fii țn Guvern?»” (Jurnalul Na­­țional, 23 octom­bri­e). Răspunsul a venit imediat pe a­ce­­lași ton „Este un Guvern mic”, a replicat U­d­rea. O fi știind ea ce zice, iar noi cu­noaș­tem acum cu siguranță ci­­­ne alege cantitatea în lo­cul ca­li­tă­ții.

Pe scenă apare și Sorin Op­res­cu, ca o fecioară a politicii ca­re, timp de jumătate de an, tot a zis că nu vrea, dar pînă la urma a cedat. „I-a luat destul de mult să se decidă. O jumătate de an a spus că nu va can­­­dida. După care s-a răz­gîn­dit”. (Rea­litatea, 23 octom­bri­e). Du­­pă de­­­­punerea candidaturii, doctorul afirmă: „Cred că oa­me­nii in­de­pen­denți sînt cei mai mulți țn țara asta. Aceste alegeri contează, așa că ți in­vit cu toată dragostea la vot pentru susținerea mea”. Mulți oameni in­dependenți, unii mai in­de­pen­denți ca alții. Du­pă prin­cipiul „fă cum zice popa, nu cum face popa”, îl cre­dem pe cuvînt. Deși e greu să vor­bești de principii cînd e vorba de campanii electorale.

În tot acest timp, Mircea Geoa­nă este ocupat dînd declarații pentru New York Times. „Dacă noi, țn Europa Centrală și de Est vrem să fim tratați cu seriozitate, trebuie să creștem miza. Trebuie să adu­cem contribuții relevante la dezbaterile glo­bale și să eliminăm scu­zele de a nu fi parteneri credibili”. (New York Times, preluat de Jur­nalul Național, 23 octom­bri­e). A doua zi după interviu, va lă­sa dezbaterile globale și se va o­ri­enta către dezbaterile naționale, decisi­ve pentru viitorul lui politic și, în ul­tima instanță, și al nostru, al ce­tă­țenilor de rînd. Nu avem ce face, ne luăm popcorn și urmărim spectacolul. Circul este circ, iar mătușa e mătușa, chiar și cînd îți vinde go­goși.

Gianina PETRUCĂ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top