Teatrul care a spart măștile Rusiei

De pe scena Iașului Niciun comentariu despre Teatrul care a spart măștile Rusiei 6

Piesa lui Mihail Iurevici Lermontov ar putea să vorbească singură, dintr-o carte. Faptul c-ai putut-o vedea pusă în scenă luni, 13 noiembrie, de către actorii Teatrului Republican „Luceafărul” din Chișinău n-ar fi putut decît să te bucure și să te facă să dai o fugă în Rusia, să-nțelegi mai bine trăirile scriitorului și-ale eroilor săi. Onoare, dragoste și gelozie – cuvinte importante, care dictează deznodăminte ale actelor importante, toate se adună în Mascaradă și, cu măștile personajelor pe față, pornesc într-un dans care nu se mai termină, pînă la căderea cortinei.

Prințul poartă o pelerină care flu­tură în urma lui, pe scenă, și pare că lasă dîre de lumină. Sala Gau­dea­mus a Casei de Cultură a Studenților e neîncăpătoare – studenții au ocupat toate scaunele și-acum s-au așezat și pe trepte – totul, numai să vadă „Mas­carada”, o piesă a lui Mihail Iurevici Lermontov, pusă în scenă, de această dată, de Teatrul Repu­b­li­can „Luceafărul” din Chișinău. Pa­tru bărbați îmbrăcați în verde, cu jo­bene de-aceeași culoare, sînt par­te­nerii de joc ai prințului în încerca­rea de a-și testa norocul. Fără să aibă în­țelepciunea și răbdarea unui ju­că­tor profesionist, prințul pierde și e gata să rămînă lefter, cu onoare atîrnînd de bunăvoința celorlalți.

Cel care-l salvează este Ar­be­nin, eroul Mascaradei lui Lermon­tov. Construcția personajului său te fa­ce să te gîndești la minuțio­zi­ta­tea cu care, deseori, scriitori ruși își con­turează protagoniștii. Accen­tul pus pe portretul lui Arbenin și tot ceea ce-i este dat să facă de-a lungul pie­sei pare să fie numai pentru a-i evi­denția acestuia anumite trăsături și pentru a scoate la iveală trăiri și emo­ții pe care, pe întreg pămîntul, doar un bărbat din aristocrația rusă le-ar putea simți și percepe într-un ase­me­nea fel. Amintind de marile perso­naje din cărțile dostoievskiene, Arbe­nin face parte din floarea Peters­bur­gului și principala sa caracteristică este puterea cu care reușește să-și tî­rască după el nefericirile și epi­soa­dele triste ale trecutului. El năzu­ieș­te să devină independent și, în dru­mul său către eliberare, o întîl­neș­te pe Nina, care-i devine și soție. În per­sonajul care reprezintă femeia iu­bitoare, inocentă și nevinovată, Abe­nin își găsește fericirea. Aceasta din urmă însă nu durează mult și, printr-o serie de intrigi despre dra­goste, credință, onoare, gelozie și lip­să de încredere, totul ajunge să se transforme dintr-o mascaradă, într-o tragedie.

Jumătăți aristocrate

Titlul piesei, „Mascarada” este dat de balul mascat care ajunge să se transforme în front comun pentru toate personajele importante. Fără să fi fost neapărat prezente în mij­lo­cul dansului, ele sînt toate strîns legate de întîmplările petrecute în seara mascaradei. Brățara pier­du­tă, găsită de altcineva și confuzia care se produce între cele două doam­ne aristocrate se leagă și se dezleagă pe scenă, sub ochii tăi, cu o rapidi­tate cu care Lermontov n-ar fi avut cum să nu te surprindă, în versu­rile sale. Replici cu rimă, cuvinte puter­nice, pline, fără șovăieli sau abate­ri – acestea răsună în sală și-atunci cînd vreun actor e gata să-și spună rep­li­ca, aproape că-ți imaginezi că to­tul se va desfășura imediat ca un du­el.

Două elemente pe care n-ai cum să le ignori sînt jocul scenic al actorilor și costumele. Dacă fiecare in­tra­re în scenă a unui personaj es­te urmată de mișcările în sincron ale umbrelor care-l urmăresc, scenele de dans ale Mascaradei te lasă fără răsuflare. Perechile, cu mișcări bi­ne prestabilite, reușesc să te facă să-ți imaginezi care ar putea fi atmosfera unui astfel de bal mascat și ploaia de pene mici și albe pe care feme­ile o pornesc n-are cum să nu te ducă cu gîndul spre o imagine dintr-un film Disney. Costumele par ele în­se­le că sînt emițătoare ale unui me­saj – construcția hainelor figuran­ți­lor – jumătate albe, jumătate negre și măștile, deloc delicate sau luc­ra­te minuțios, îți spun despre ju­mă­tă­ți­le pline și jumătățile goale pe care eroii le văd și care le dictează ­ac­țiunile următoare.

Piesa lui Lermontov este o pie­să despre onoare, minciună și neîn­credere. Suferința pe care Arbenin ajunge să și-o provoace lui și persoanelor pe care el le iubește par, în ochii lui, să merite prețul răs­cum­părării demnității și, deși-ai mai vrea să vezi actorii jucînd-o încă o dată, te ridici din scaun bucurîndu-te că, spre sfîrșit, totul n-a fost decît o mascaradă.

Articole similare:

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top