Reflexia corupției, oglindită la Cannes

Mirosul de mucegai și scaunele decolorate de timp de la Cinema Victoria i-au așteptat pe ieșeni sîmbătă, 28 mai, de la ora 19.00 în seara proiecției filmului „Bacalaureat” regizat de ieșeanul Cristian Mungiu. Acesta a primit premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes și va rula în mai multe orașe din România în care vechile cinematografe care nu au fost renovate, dar în care există iubitori de film și oameni care sînt interesați să le renoveze. Discuțiile despre decizii, principii și schimbare i-au ținut pe ieșeni în scaune mai mult de o oră pentru a vorbi cu regizorul și cu actorii. Acest lucru l-a făcut pe Cristian Mungiu să afirme faptul că „premiul cel mai mare este publicul, iar premiul de la Cannes este relativ”.

Prezența regizorului Cristian Mun­giu a adus la Cinema Victoria atît de mulți oameni, încît nu a mai rămas niciun loc liber în sală. Interesul nu vine doar din parte ie­șenilor, întrucît filmul „Bacalau­reat” a fost distribuit în peste 40 de țări și invitat la peste 20 de festivaluri internaționale.

Mirosul de popcorn s-a extins de la primul, la ultimul rînd, aco­pe­rindu-l pe cel de mucegai, iar zum­zetul s-a oprit atunci cînd ac­to­rii Lia Bugnar, Vlad Iva­nov, Pe­tru Ciubotaru au venit pen­tru pri­ma dată în fața publicului îm­pre­u­nă cu regizorul Cristian Mun­giu. Sunetul din sala cinematografului Victoria s-a oprit din zece în zece secunde, în timp ce Costel Hur­jui, directorul filialei Iaşi a Regiei Au­to­nome de Distribuţie şi Exploa­tare a Filmului, (RADEF România Film), le repetă obsesiv celor care au microfoanele în mînă să le țină cît mai aproape de gură atunci cînd vorbesc. „Premiul cel mai ma­re, reușita mea cu acest film este că am scos atîția oameni din casă. Sînt sigur că sînt mulți cei care nu au mai fost în această sală de cinci, zece ani”, le spune Cristian Mun­giu celor care au venit pentru el și filmul pe care l-a regizat, pentru care a așezat personal foi pe care scrie „rezervat”. Făcînd haz de necaz și scuzîndu-se în același timp, le măr­turisește celor prezenți că con­di­țiile de proiecție din această sală sînt de așa natură încît îi vine greu să își recunoască filmul.

Greutatea deciziilor

Filmul „Bacalaureat”, chiar și în aceste condiții despre care vor­beș­te regizorul, are un sunet care îi lasă pe spectatori să înțeleagă discu­ții­le dintre personaje, fără a mai fi ne­voie să citească și subtitrarea în limba engleză din josul ecranului. Camera îl urmărește pe Romeo, un tată grijuliu care controlează fie­care minut din viața fiicei sale, un doctor corect, un soț care se preocupă mai mult de amantă decît de soție și deciziile pe care aceasta le ia.

Cadrele repetitive cu locul din jurul blocului în care locuiește un doctor care profesează în Româ­nia, dar și cu casa lui în care condițiile sînt modeste, par să facă referire la rutina și obiceiurile pe care le are personajul zilnic. La fel și cadrele cu spitalul, cu școala sau drumul pe care spectatorii îl văd de pe ban­che­ta din spate a mașinii doctorului. Cu toate acestea, accentul este pus pe relația dintre el și fiica sa care este în clasa a XII-a, în perioada examenelor și pe ceea ce decide tatăl în privința fiicei lui care trebuie să plece cu orice preț în An­glia la universitate, cu toate că aceasta a fost atacată și violată. „După ce filmul se așază, dumneavoastră o să vă gîndiți la deciziile pe care le-ați luat pentru viață, la discursu­ri­le pe care le-ați ținut copiilor”, îi în­deamnă Cristian Mungiu pe cei din sală care încearcă să afle de la regizor fiecare semnificație a gesturilor făcute de personaje.

Repetitive sînt și momentele în care cineva aruncă cu pietre, ba în geamul casei în care stă doctorul, ba în parbrizul mașinii acestuia. În­trebat de un spectator curios cine este cel care a aruncat cu piatra pentru că în film, acest cineva, nu este asociat cu niciun chip, regizorul răspunde că doar cel fără de păcat poate arunca cu pietre, vor­be care i-a adus multe aplauze.

La prima vedere

Actorii, prezenți la proiecția fil­mului spun, fiecare în parte, că gre­utatea personajelor pe care le joa­că, fie că este vorba de un polițist cu funcție importantă și corupt, o ma­mă care face sacrificii pentru fiica sa sau despre un politician mai co­rupt decît polițistul care are probleme de sănătate, acestea, descriu subtil tipurile de oameni și principiile du­pă care se ghidează aceștia în societatea romînească.

Petru Ciubotaru, actor la Tea­trul Național „Vasile Alecsandri”, a văzut pentru prima dată filmul în care a jucat rolul politicianului. „Impresia mea, acum că m-am vă­zut pentru prima dată pe ecran, es­te cea ca a unui tată căruia i se naș­te copilul și toată lumea îi spune cît de bine seamănă cu el. Eu nu văd niciun fel de asemănare între mine și tipul ală de acolo”, spune acesta. Recunoaște că s-a străduit să joace atît cît să creadă că îi place regizorului ce face. Amuzați, cîți­va spectatori, spun că și ei se află în situația doctorului Romeo, și că nu ar ști ce ar face într-o situație de cri­ză asemănătoare cu cea prezentată în film, dar vor ca fii și ficele lor să plece și să studieze în altă țară.