Rendez-vous pe ecranele din țară

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Rendez-vous pe ecranele din țară 8
Festivalul Filmului Francez

Festivalul Filmului Francez a avut loc în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie în opt orașe din România: București, Cluj, Iași, Ti­mi­șoara, Sibiu, Buzău, Târgu Mu­reș și Constanța. Cea de-a XVIII-a ediție a constituit o noutate pentru cinefilii din România. Obiectivul de bază al organizatorilor a fost de a readuce în atenția publicului ge­nul „uitat” de film burlesc. Nume pre­cum Max Linder, Bruno Du­mont, Jacques Rozier, dar și Pierre Étaix, cunoscuți ca fondatorii unei tradiții a umorului în cinemato­gra­fia franceză, au fost cei cărora li s-a adus un omagiu în acest an. Pen­tru ediția curentă s-a încheiat un parteneriat cu celebra revistă fran­ce­ză de film „Cahiers du cinéma”, pentru a prezenta timp de o săp­tă­mînă, o selecție din cele mai mari capodopere de filme burlești, fil­me vechi, dar și creații contemporane.

Ideea festivalului de anul acesta a fost „competiția” dintre filme, în spiritul promovării talentului și a creativității tinerilor regizori fran­cezi. Premiul este oferit de către TV5Monde pentru susținerea dis­tri­buției unui film francez în Ro­mâ­nia. Printre cele opt producții in­tra­te în concurs se numără: „Des étoiles”, „Les lendemains”, „Vandal”, „Vin­cent n’a pas d’écailles”, „Mer­cu­riale”, „Brooklyn”, „Tonnerre”. Pu­blicul a votat fiecare film vizionat după preferințele proprii, iar cîș­ti­gă­torul „Premiului publicului” ur­mează să fie desemnat, după în­su­marea tuturor voturilor din lo­ca­li­tă­țile în care s-a desfășurat festivalul.

La Iași, ediţia din 2014, se a­xea­ză pe tînăra generaţie de regizori francezi şi creaţiile acestora. Intra­rea la cele opt filme proiectate la In­sti­tutul Francez a fost gratuită și des­chisă publicului larg, chiar și celor care nu cunosc limba franceză, în­tru­cît toate fimele au avut subtitra­­re în limba română.

Miercuri seara, de la ora 21.30, invitatul special la Iași a fost Jalil Naciri, actor de teatru și film, pro­du­cător de emisiuni tv și protagonistul filmului „Brooklyn”. Cine­fi­lii au urmărit filmul împreună cu actorul, apoi au purtat discuții pe baza peliculei. Filmul reflectă via­ța de cartier și cea mai populară artă dezvoltată în acest mediu: rap-ul. Universul popular nu este întîlnit în mod curent la cinema. Filmul vi­zionat în seara de miercuri se îns­crie în genul de pelicule din Fran­ța care poartă denumirea de „Gher­ya”, care este tratat deseori de auto­ri­tă­ți­le publice drept sălbatic.

Filmul francez care deseori se aseamănă cu un reportaj amplu sau cu un documentar pe o temă imp­or­tantă, dar lăsată în umbră de societate, pune în vizor un alt mod de vizionare a filmului, unul analitic și formativ, diferit față de cel al blockbuster-ilor americane. Iar un festival al filmului francez face acest mod cunoscut publicului larg.

Autor:

Diana GAINA

Libertatea mă definește, sînt dinamică și deschisă pentru tot felul de experiențe. Îmi place să cunosc oameni noi și povești inedite prin care să se reflecte realitatea obiectivă și viața plină de culoare.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top