Poezia ieseana se pastreaza in Podul lui Pogor

E-adevarat ca de ziua ei, Poezia Ieseana a pornit sa-si aminteasca amintirile, sa-si piarda piederile, sa-si rosteasca rostirile, sa culturalizeze cultura, sa-si inmorminteze mormintul inlocuind galagia de strada cu galagia de sala? E-adevarat. Totul s-a intimplat in podul casei lui Pogor, de Bunavestire, cind sub oficierea lui Dinu Flamând, Ziua Revistei Dacia Literara si-a ascuns fata sub Ziua Poeziei Iesene.

Sa se faca intuneric

A plecat in Paris in anii ’80, refugiindu-se acolo dupa ce a stat vreo 10 ani sub lupa comunista. A gresit in fata sistemului de-atunci cind a scris o cronica pozitiva pentru volumul Ninei Cassian, “Marea Conjurare”. Dinu Flamand nu si-a incheiat conturile nici cu poezia, nici cu Romania, nici in privinta criticii, iar din fata microfonului de redactor la Radio France Internationale isi schimba obsesiile literare. De Ziua Poeziei Iesene,  Dinu Flamand asaza in cearcanele pe care vreo 20 de ani i le-a adincit Bacovia, pe Ulise: “El e tatal poetilor, al inadaptatilor prin excelenta”. Dar poetii din Pod, inadaptati sau nu, sint firi rotunde si geloase pe cuvint. Cuvintul, fire usuratica, se da insa tuturor. Si niciunuia. Porneste de la masa identica pina la detaliu cu o catedra scolareasca, dar, pina sa ajunga la rindurile de scaune unde stau poetii, se face disparut in galagie. Ziua Poeziei Iesene a aparut ca o jucarie, din asamblarea a doua jumatati: Bunavestire, pe de o parte, maraton de poezie al Daciei Literare, trecut deja prin 14 editii si Festivalul de Literatura Romano-Canadian, “Ronald Gasparic”, vechi si el de 11 editii.  Rind pe rind, poetii ieseni ies in fata semenilor si le recita din productia proprie. Nu se stie daca-i o corvoada sau o placere, fiindca unitatea de masura a poeziei de festival e gradul de disolutie in aer a cuvintului. Dinu Flamand recunoaste ca orice-ar fi, “poezia e anaeroba”. Cind e scoasa la aer, moare. Asa ca nimeni nu-si propune sa resusciteze versul rostit, auzindu-l. De ce sa-l mai asculte, ca doar versul s-a invechit in plumbul unor volume scrise acum multi ani. Se face un intuneric providential. Cade curentul  si tot ce trebuie citit, fiindca n-a avut timp sa se coaca-n memorie, e dat la o parte. Emil Brumaru si-a amintit chiar poezia sa de debut, de la 19 ani. Atunci, “trecerea prin lume, era o aventura cu sute de primejdii”, cum spune poetul. In amintirea “inadaptata”, a descendentilor lui Ulise, apare mereu “prima vreme”, cind sfatul nu e urmat, cind, asa cum isi aminteste Vasile Boca, tot ce-i de facut pentru eliberare e “sa fugim pe marea de alcool, sa fugim, sa fugim ca ne lipseste nasterea”. Acolo, in fata celorlalti, se poate vorbi in cuvintele scrise la tinerete.

Sa se faca lumina

In jurul scaunelor insa, cuvintul din realitatea imediata se ingreuneaza in galagia celor care nu asculta. Cu fruntea sprijinita-n bastoane, apar conversatii private despre intimplari afurisite. Nume necunoscute, dar spuse apasat si cu sanctiune, boli si chitante se amesteca pina la inlocuire cu  versul care le tine de fundal. E cazul sa vina curentul, sa se faca lumina, sa mearga microfoanele, sa vorbeasca Dinu Flamand. “N-am mai citit poezie in public de 20 de ani si nu stiu daca mai pot s-o fac” se lipeste de corpul versurilor sale, aproape incepindu-le. Apare Ulise din cuvinte. El e ultimul obsedant din memoria sa afectiv-literara.  Dinu Flamand spinteca aerul cu palma in ritmul versurilor sale. Ulise e cel care a deschis cautarea. Si tot cautare, e literatura. Si asa se ajunge la Iasi fiindca, se pare, asta e piatra de temelie a Iasului. “Cautarea electrocuteaza. La fel si literatura. Iasul n-a avut industrii, el s-a cladit pe cultura, nimic altceva nu l-a mentinut. Oamenii s-au inchegat si au ramas impreuna facind literatura. Deci ce facem noi aici poate fi material de constructii, mai dur decit granitul” incheie Dinu Flamand. Si asa, cind Iasul si-a primit omagiile si steluta de recunoastere la rever, in sala se face liniste. Pentru prima data, ochii sint curiosi iar urechile, ascultatoare. “Da, dom’le… noi n-avem industrii, deci avem cultura”  se aude din spate. Dar zumzetul e pe cale sa se reinstaureze. Dinu Flamand da sa plece, iar primarul Gheorge Nichita priveste in ochii poetilor, apasind fiecare cuvint: “Dumneavoastra, care stiti ce-i cultura, sa le explicati celor care habar n-au ce cultura europeana avem, ca Iasul e capitala culturala si nu vom fi niciodata mai culturali decit sintem acum!”.

Oana OLARIU