Comuniștii au inventat rinocerii cu mustață

De pe scena Iașului Niciun comentariu despre Comuniștii au inventat rinocerii cu mustață 6
Comuniștii au inventat rinocerii cu mustață

„Rinocerul roșu” prezintă drama lui Sergiu, un tînăr profesor de franceză, pasionat de teatru și de poezie. Acțiunea se plasează într-o Românie comunistă, pe la mijlocul secolului XX, în care protagonistul încearcă să publice o piesă de teatru tradusă din franceză: „Cîntăreața cheală”. Deși nu are vreo remarcă politică, textul este interzis de către redactorul revistei „Literatura socialistă”, care chiar trimite o scrisoare Securității în care povestește intențiile lui Sergiu. Pentru protagonist începe o luptă fără sfîrșit, în care trebuie să reziste presiunilor de „reeducare”. Piesa a fost jucată miercuri seara, pe 3 mai, la Ateneul din Iași, de către Trupa Domino, de la Liceul Teoretic Waldorf Iași.

Pe fundalul roșu din spatele sce­nei zărești, încă de cînd intri în sa­lă portretele lui Lenin și Ceaușescu, ca­re îți dau de înțeles că acțiunea se în­tîmplă în perioada comunistă. I­me­diat ce lumina se stinge, în scenă își fac apariția redactorul revistei „Li­te­ratura socialistă” și Sergiu Pe­ne­ga­ru, profesor de franceză, poet și tra­du­cător de opere, care se prezintă în fa­ța celui care ar putea să-l ajute cu pu­blicarea textelor sale. Intriga de­bu­tea­ză abrupt, cînd scriitorul în­cear­că să primească aprobare pentru u­na dintre operele lui Eugene Ionesco, „Cîn­tăreața Cheală”, deși știe că tea­­trul absurd este interzis în socie­ta­tea în care trăiește.

Acțiunea piesei de teatru se con­centrează în jurul lui Sergiu, cei din preajma lui încercînd să-l con­vin­gă că e spre binele lui să înceapă să scri­e poeme patriotice, dacă vrea să pu­bli­ce ceva. Sora lui (Vera), cumnatului lui, redactorul, chiar și chelnerița Mi­ța de la localul unde se îmbată în fi­ecare noapte încearcă să-i explice că nu va avea sorți de izbîndă dacă nu­-și schimbă stilul de scriere, dar el ră­mîne hotărît și le răspunde tuturor „eu am un singur stăpîn: po­e­zi­a”. Ba mai mult, într-o societate în ca­re glumele și bancurile erau limitate, a­cesta găsește puterea să fie ironic a­tunci cînd i se reproșează că nu es­te patriot: „Cum?! Nu-mi iubesc eu ța­ra?! Pe femeile patriei mele le iu­besc, vinul patriei mele îl beau…”.

„Trăiască partidul!”

Tot pentru că a pus dragostea pen­tru artă mai presus decît dra­gos­tea pentru țară și partid, acesta a- j­un­ge la închisoare. După o nouă vi­zită în redacția revistei „Literatura socialistă”, redactorul îl anunță că va fi arestat. Astfel, el nu va mai pu­tea nici măcar să scrie sau să citească. Cel care îl toarnă Securității din cauza scrierilor sale este chiar redacto­rul, care după ce îi spune ce urmează să se întîmple, scrie o scrisoare în ca­re detaliază activitatea lui Sergiu, la sfîr­șitul căreia nu omite să adauge „Tră­iască partidul!”. Perioada de „re­e­du­care” de trei ani, petrecută în spa­te­le gratiilor îl face pe protagonist să ai­bă halucinații, imaginîndu-și că „Cîn­tăreața cheală” chiar îl vi­zi­tea­ză de cîteva ori.

Repetarea insistentă a cum­­na­tu­­lui lui Sergiu a sintagmei, „Vera, a­vem trei copii de crescut”, su­ge­rea­ză frica care a pus stăpînire pe so­cie­tate. Deși nevinovat, nimeni nu vrea să se asocieze cu protagonistul pen­tru că toți știu că lupta cu sistemul es­te una care nu poate fi cîștigată.

Cu toate că opera vrea să ne du­că cu gîndul la o societate mo­no­to­nă, în care regulile trebuie respectate, in­diferent dacă acestea erau justifica­te sau nu, Sergiu întîlnește în în­chi­soare un profesor, un ministru și un jurist, care-i permit să se abată de la normele de gîndire impuse de re­gim. Cei patru încep să spună bancuri, să rîdă și să glumească și în­cep să joace prima scenă din piesa lui Io­­nesco.

Piesă într-un singur act

Situația devine ridicolă, atunci cînd regimul propune jucarea piesei, dar impune niște condiții absurde, precum să li se coloreze mustăți ac­torilor asemenea lui Hitler sau să nu se arate cu mîna nici în stînga – pen­tru că acolo e sediul partidului, nici în dreapta – unde se află sediul Se­cu­rității, ci mai bine actorii ar rămîne nemișcați pe scenă cu ochii închiși.

Piesă într-un singur act, „Rin­o­cerul roșu” face trecerea dintre sce­ne cu cîteva versuri care devin o­bo­sitoare după doar două-trei as­cul­tări, iar după o oră și jumătate în­cepi să le urăști. „Puneți-mi lan­țuri și cătușe/ Să sune scrîșnetul ha­­in” ți se blochează în urechi, fiind in­capabil să mai asculți și continua­rea, întrucît ți se pare total ne­po­tri­vi­tă cu unele situații. Jucată de a­do­les­cenți care au auzit despre Cea­u­șe­s­cu doar din cărți, piesa re­u­­șește să re­flecte absurdul so­cie­tă­ții din tim­pul regimului comunist, cînd cenzu­ra nu limita opțiunile po­­litice, ci li­ber­tatea de exprimare.

Articole similare:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top