Cu solzii mulțumiți
Pastila de după 10 mai 2012Prin plaiurile verzi din spatele unei casuțe de la țară sau prin copacii abia bătuți de nepoții
Prin plaiurile verzi din spatele unei casuțe de la țară sau prin copacii abia bătuți de nepoții
Neajunsurile pe lîngă care trecem, unele mai lumești, altele mai de suflet, există chiar dacă
Cu promisiunile de binefacere și milostenie e ca și cu deschiderea secțiunii spam, zona aceea
Printre altele, o imagine îmi stăruie obsesiv în minte. Am mai pomenit de ea într-un text de
A fost odată și încă mai este o lume în care becul agățat de cer s-a ars și nimeni nu s-a ostenit
Prietenii îl știu pe Răzvan ca fiind băiat de treabă. Puțin alintat de mic, mereu cu o
Neapărat ca într-o pungă de popcorn scoasă de la microunde, închisă aproape ermetic, numai
Unii și-au părăsit cazarma înainte să afle că n-aveau de ce să fugă, alții pur și simplu
Dezertori nu sînt neapărat cei care pleacă. Prefer unul care dispare și de care nu mai auzim niciodată
Toată viața lui, mai bine de patruzeci de ani, și-o trăise la stăpîn. Nu știa ce-nseamnă
Era început de primăvară cînd au intrat rușii în satul bunicii. Oamenii se pregăteau de Paște,
Cînd m-am născut, societatea era măcinată de frica lor. Erau umbrele, frunzele, pereții, dușmanii,
Cred că dintotdeauna m-am întrebat, dimineața, un lucru la care, de-a lungul zilei, am uitat
Viața e un 1 aprilie perpetuu dacă ținem cont de cîte minciuni se răsfrîng chiar asupra celor
De mîine mă las de băut. De mîine scriu pentru licență. De mîine mă apuc de sport și-am
De cînd eram mic m-am învățat să mint. Cu prostii minore la început, desigur, de la borcane
Dimineața, oglinda minte fără să roșească. Numai eu mă încing cînd văd cum îmi trîntește
Deși era mic la stat, era un om mîndru. Își purta propria personalitate ca pe-o mantie de purpură.
Se oglindește în geamul pătat al tramvaiului cu încrederea reaprinsă. Lumina soarelui de
Dacă lucrurile palpabile ne lasă, uneori, să lenevim, virtualul nu doarme și pînza lui se țese