Generația inconștienților își așază Opiniile și nostalgiile în piept

Noi am știut dintotdeauna. Totul. Ce-i bine și ce-i rău. Cînd trebuie să dăm ascultare și cînd nu. Noi ne-am născut liberi și am avut grijă – de cele mai multe ori cu brutalitate – să-i facem pe toți să priceapă asta. Pe profesorii și pe mentorii noștri i-am „informat” că nu-i credem pe cuvînt pînă la proba contrară. Nu noi am fost în postura de-a le dovedi ceva vreodată. Ei au trebuit să-și bată capul să ne cucerească. Noi, cei veniți de bună voie sau siliți de împrejurări la Opinia studențească, am fost fără doar și poate niște exponenți de seamă ai „generației inconștiente”. Dar, cumva, fără să ne dăm seama, ne-am lăsat îmblînziți de un pix roșu, de-o mustrare onestă sau de-o umilință care ne-a făcut să ne uităm mai bine la noi în oglindă. Ca să ne dăm seama că putem fi mai mult și mai buni decît am crezut vreodată.  

Anca TOMA | Sfîrșitul nostru, domnilor!

Paul ANDRICI | O să am dureri de cap

Daniela VORTOLOMEI | Trei ani în replici

Cătălina DOBROVICEANU | Cine, ce, cînd?

Iuliana LEONTI | Condei ars cu frică

Mădălina OLARIU | Să ne iubim, zic!

Andrei MIHAI | Unde m-am făcut mare