O să am dureri de cap

Ca s-o luăm cu începutul, în iu­lie termin, poate oficial, trei de ani de facultate, încununați cu pes­te 60 de pagini dintr-o lucrare de licență, ce mai mult îmi dă in­di­gestie decît frică. Orice ar fi, de acolo mi se trage, de fapt, durerea de stomac. Perioada care peste pu­țin timp va trece a fost una foarte con­fuză, bizară, dar ne-a și pre­gă­tit pentru ce va urma. Slujbă, mai puțin timp liber, stres etc. Deși am tot fost speriat de diferite per­soa­ne că viața după studenție este u­na plictisitoare și înfiorătoare, cu griji și alte lucruri pe care nu le-am tră­it pînă atunci, de fapt, cumva, le-am trăit. Am avut acele dureri de cap sub alte forme, dar pînă la ur­mă migrena tot migrenă ră­mîne.

O să generalizez acum, însă de cîte ori nu ni s-a spus că sîntem in­con­știenți, că nu știm ce o să facem cu viitorul – sărăcuțul nostru viitor în care nu avem perspective, nu avem țeluri – și că generația noastră este una care nu știe să as­culte? Noi am ascultat, mult și bi­ne am ascultat, doar că ne-am în­su­șit lucrurile acestea de atîta vre­me încît sîntem sătui să ni se tot ghi­cească în palmă. Știm și tocmai de asta ignorăm, cunoaștem o par­te din durerile care ne așteaptă, din chinurile ce ne așteaptă cu­min­te la răsărit.

Dacă sîntem o generație de in­con­știenți, măcar lăsați-ne să ne facem singuri migrene pe care să le vindecăm cum știm noi mai bi­ne.

Poate o fi greșit, avem șanse foarte mari s-o dăm în bară și să n-a­vem alte oportunități de a porni pe un alt drum. Dar dacă fiecare nou început este pur și simplu u­nul mai vechi, dar doar spoit cu al­tă vopsea, ce rost mai are? Ge­ne­rația inconștienților? Măcar în­cer­căm ceva nou, indiferent c-o fi bi­ne sau rău.